Actualitate Recomandări

Soluție temporară: Pe străzile de pământ din Bistrița, strat de asfalt cu o durată de viață de 2-3 ani

Un număr mare de străzi de pământ nu pot fi asfaltate deocamdată fiindcă este nevoie de lucrări la rețeaua de apă și canal, a răspuns primarul Ioan Turc în ședința Consiliului Local Bistrița în care consilierul USR Nicolae Pavelean l-a întrebat despre soarta străzilor de pământ în general și a str. Alunului în special.

”Am semnat autorizația de construire pentru intervenții la sistemul de apă și canalizare, mă refer la Masterplanul de apă și canalizare. Eu sper că Aquabis, ADI Apă Canal vor proceda în așa fel încât lucrările să înceapă cât mai repede. Discutăm despre un număr mare de străzi pe care urmează să fie extinse sistemele de apă și canalizare după care putem să intervenim pentru asfaltări”, a spus Turc.

Edilul a precizat că, începând din primăvara anului viitor, va fi derulat un program de asfaltare a străzilor de pământ din banii alocați în capitolul ”Reparații”.

”Am încercat să găsim o soluție care să ne permită să intervenim cât mai repede la aceste străzi. Dacă mergem pe soluția Investiții, durata va fi foarte mare fiindcă sunt foarte multe. După reprofilarea drumului, amenajarea șanțurilor, vom aplica un strat de asfalt a cărui durată de viață va fi de 2-3 ani de zile, dar este o soluție cât se poate de bună pentru că putem avea un oriozont rezonabil pentru rezolvarea problemei străzilor de pământ. În paralel, mergem și cu investiții. Avem un portofoliu de străzi pentru care avem studii de fezabilitate valabile sau care trebuie actualizate pentru că au fost realizate în urmă cu ceva timp, așa că vom merge în paralel pe capitole de reparații și investiții. Nu văd niciun motiv pentru ca strada Alunului să nu intre într-un proces de amenajare de pe capitolul reparații. Acesta este motivul pentru care am solicitat cumpărarea unei stații de asfalt pentrru că nu puteam face acest lucru cu stația veche”, a declarat primarul Ioan Turc.

9 comentarii

  • Are primaria un plan de asfaltare pe termen scurt ? Are o evidenta a strazilor , de pamant , care intra la asfaltare anul 2023 ? Evident NU ! Stie primaria de cat asfalt ar fi necesar si cam la ce costuri se ridica asfaltarea acestor strazi ? Evident NU ! Sa asfaltezi o strada pentru 2-3 ani de zile mi se pare o utopie ! Deci , deocamdata , s-a gasit solutia fara a se face un calcul de costuri . Si apoi un strat de asfalt care sa reziste 2-3 ani , va face drumul mai impracticabil decat in momentul de fata .

    25
    3
  • Niciodată nu ar trebui votat unul care se laudă că știe să cheltuiască bani, indiferent pe ce: asfaltări, locuri de joacă, etc.
    Ar trebui votați cei care știu să aducă bani comunității prin aducerea de firme noi sau favorizarea creșterii celor existente și creșterea numărului de angajați, reducerea plăților către diferiți furnizori: apă, energie, salubritate, etc.

  • Solutia anunţată pentru asfaltarea drumurilor de pământ din intravilanul municipiului Bistita înseamnă bani risipiți aiurea. Cu atât mai mult cu cât metoda a fost aplicată si de fostul edil Ovidiu Cretu la celebra găselniţă numită asfaltarea „din bordură-n bordură”, care sa dovedit un esec. Prin anul 2015, s-a făcut asfaltarea din bordură-n bordură pe strada Industriei, fără să se intervină asupra fundației drumului, ci doar asupra covorului asfaltic, turnat pe o infrastructură veche cu denivelări și infiltrații, iar la mai putin de doi ani strada arăta deplorabil. Cu toate astea operatiune a continuat si pe alte străzi, cu rezultate asemănătoare. Dacă pe străzile deteriorate care au fost odată asfaltate aceste interventii, care nu sunt altceva decât un fel de „cârpeală” ,nu au rezistat in timp, cu atât mai mult este de asteptat să nu reziste pe străzile de pământ fără să se intervină asupra fundației drumului.
    Cu atât mai mult, cu cât fiind vorba de drumuri cu case, pe străzile de pământ ar trebui să se intervină si la retelele de utilităti inainte de asfaltare. In plus, ar trebui amenajat sistemul de colectare a apelor pluviale, având in vedere că si anul acesta orasul Bistrita a fost serios afectat de ploile abundente.
    La Bistrita sistemul de colectare a apelor de precipitatii este învechit și oricum a devenit nefuncțional astfel că apa de ploaie in exces se scurge pe trotuare, în curți sau în parcări. De aceea, odata cu lucrarile de asfaltare ar trebui refacuta si canalizarea pentru apele pluviale, care in conditiile schimbarilor climatice a devenit o prioritate si pentru orasul Bistrita:
    https://www.timponline.ro/directorul-aquabis-sandru-pana-face-santuri-ga

    7
    1
  • Nu mai criticati pe alti ,faceti vo ifapte .Strada Viorelelor parca ar fi o fantoma si toti primari fug de ea ..Are toate dotarile si nici asa nu vor sa o oasfalteze fie si provizoriu..Cand domnule primar ??Dati un raspuns adevarat ca de minciuni suntem satui .

    3
    4
    • Haideți pe crangului sa vedeți cum este si provizoriu sa o facă numai sa fie făcută

      5
      2
  • E extrem de amuzant cum s-a dezvoltat nevoia asta de strazi asfaltate in ultimii ani. „NENEVOIA” de partie nu a fost atat de acuta incat sa impiedicati/protestati aberatia aia si sa cereti strazi si trotuare in locul derdelusului de la campie.

  • Strada Crângului este „aranjata” după fiecare ploaie mai serioasa. Oricât de puțin asfalt ar fi, este binevenit. Pe lângă ca, ne stricam mașinile, mai plătim și impozit consistent, care s-ar putea mări oricum. Pentru ce? Pentru gropi?

    1
    2
Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Mosș Gerilă Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS