”Despre nemulțumirile față de ceea ce se face, cum se face și în cât timp se face în oraș, am vorbit în nenumărate rânduri. Am încercat și să fiu echilibrat, în sensul că am votat în Consiliul Local atunci când s-au propus proiecte de modernizare cu adevărat importante pentru cetățeni. Pentru anul viitor îmi doresc să definitivăm bugetul pentru Bistrița așa cum îl propunem noi și sper să vă prezentăm și echipa cu care vrem să realizăm acele proiecte”, a declarat într-o conferință de presă președintele Organizației Municipale PNL Bistrița, consilierul local Sorin Hangan.
Legat de posibilitatea unirii dreptei politice pentru alegerile locale la Primăria Bistrița, din 2020, liderul PNL a spus: ”Tocmai am sărbătorit Centenarul, sper că nu am fost ipocriți și am făcut-o doar de fațadă, sper ca dreapta să se unească într-un final, este singura șansă ca orașul nostru să se bucure de o dezvoltare așa cum ne-o dorim. Eu nu pun etichete sub ce steag, important este ca toți cei care văd o posibilitate de a administra acest oraș altfel de cum s-a întâmplat în ultimii ani și care nu sunt de acord cu actuala administrație să se unească. Este singura noastră șansă, altfel e dificil și vom pierde cu toții dacă nu vom reuși să facem un pact al orgoliilor, nu va fi bine pentru oraș”.
”Speranța moare ultima, noi trebuie să facem tot ceea ce depinde de noi. Dacă punem problema că vom pierde dacă nu ne unim, înseamnă că trebuie să mergem acasă, nu mai facem nimic zicând că nu avem nicio șansă. Întotdeauna există o șansă, orice se poate întâmpla. Trebuie să ne jucăm șansa. E adevărat, împreună cu toți ceilalți ar fi altceva”, a comentat Sorin Hangan.
El a afirmat că ”atunci când discutăm de administrația PSD nu trebuie să o legăm neapărat de un nume”: ”Dacă mă întrebați pe mine, cred că domnul Crețu nu va mai candida. În rest, indiferent cine va fi, nu m-am legat niciodată de persoane, ci de ceea ce se întâmplă bine sau rău și de ceea ce ar putea face altcineva cu o altă viziune, cu un alt management, unul modern, cu specialiști adevărați, cu delegare de sarcini. Oricât s-ar strădui, un singur om fizic nu poate face dacă tot ceea ce înseamnă decizie trebuie să treacă pe la el, indiferent cum se numește. Dacă ei vor merge în continuare pe această linie în care totul trebuie să fie decis de un singur om și nu atrag lângă ei specialiști, punând în funcții cheie gen administrator public sau șefi de direcții doar oameni care spun ”Da, șefu’” și niciodată nu spun ”Șefu’, spui o prostie, nu se poate tehnic, nu se poate financiar”, atunci orașul acesta așa va merge, încet, și vom fi depășiți de alții care acum 10 ani erau cu 30 în urma noastră”.
”Asta este ceea ce nu funcționează bine, din punctul meu de vedere. Dacă sunt primar și mă vedeți că mă duc personal să aleg modelul de gresie pentru toaletă, iar arhitectul șef nu face altceva decât să noteze codul de pe gresie, puteți să mă împușcați. Cu cerneală, evident. Asta e povestea pe care trebuie să o schimbăm în Bistrița. E nevoie de o altă viziune, de alt management”, a mai spus Sorin Hangan.
De la verzi , se aude prin targ ca vor candida pentru primarie Cristian Tetcu, Balan Marius , Lucian Moldovan si Ambrus Stefan. Cine va fi desemnat in urma unui riguros interviu va merge la batalie.
Se vorbește după blocuri că și un realizator tv local va candida. Asta dacă până la alegeri va afla unde e adevărul…