Fostul lider al PC Bistriţa-Năsăud Sorin Roşu Mareş nu s-a mulţumit doar să vadă ce au fermierii. A cumpărat o plasă de păstăi verzi şi una de struguri negri. A trecut şi pe la standul Asociaţiei FAPTA Profam Bistriţa unde se afla colega sa de partid, Adriana Tăut, şi a cumpărat şi de acolo două borcane cu magiun făcute de femeile de pe Valea Bârgăului. A fost foarte interesat de cum merg lucrurile pe Bârgău, mai ales că acolo este implementat un proiect cu fonduri europene. A plecat încântat aflând că totul este în regulă şi, în curând, se va porni o adevărată fabrică la care vor lucra femei din toată zona.
Apoi, împreună cu soţia şi cu cei mici a mai dat o raită şi pe la alte standuri să vadă ce au mai adus comercianţii.
În legătură cu concursul la care s-a înscris, Sorin Roşu Mareş a spus că îl ia foarte în serios. „Învăţăm, ce să facem? Azi am luat o pauză şi i-am adus pe copii la Toamna bistriţeană”, a declarat el.
Vă reamintim că la acelaşi concurs s-au mai înscris Petrică Popşor şi Irina Filote. Examenul se va da în a doua parte a lunii octombrie.
Cristiana Sabău
Adaugă comentariu