Comuna Spermezeu este, în acest week-end, în sărbătoare. Timp de două zile, la Spermezeu are loc a treia ediție a Festivalului ”Cununa Grâului”, organizat de Primărie și Consiliul Local.
Ziua de sâmbătă a fost dedicată muzicii ușoare. Pe scena amplasată în centrul localității au urcat Andreea Socaci, Fana Frăteanu, Dj Jonnessey & Aner, Geo Ambruș, respectiv Dj Tonik – rezident Club Atmosphere.
Primarul Sorin Hognogi și-a adus aminte de începuturile acestei sărbători, care inițal se numea Zilele Spermezeului: ”Când eram mai tânăr, dacă prindeam microfonul în mână, nu mai puteam să îl dau altcuiva. Îmi aduc aminte că în primii ani eram eu cel care prezentam artiștii, eu prezentam concurentele la concursul de Miss”.
”Bucurați-vă de aceste zile, delectați-vă, bucurați-vă de tot ce este frumos, după cum știți ce este frumos ține puțin”, i-a îndemnat primarul pe cetățeni.
Sărbătoarea continuă și duminică 9 iulie cu un spectacol de muzică populară. Vor participa interpreții Cristina Bugnar, Oana Matei și Ionela Toma. Invitații speciali ai festivalului de la Spermezeu sunt Oana Carmen Bozga, Susana Vlad, Daciana Vlad, Valeria și Traian Ilea. Va acompania orchestra condusă de Emilian Coruți. În deschidere, de la ora 17.00, vor evolua Ansamblul ”Țibleșul” din Spermezeu și actorii amatori ai Teatrului Nescris din Rodna.
La sărbătoare este așteptat și președintele PNL, Ludovic Orban.
RAIMOND PETRUȚ
(Spermezeu)
Adaugă comentariu