Cultură

”Spiritul Săpânţei” la Sinagogă

Sinagoga Bistriţa găzduieşte luni vernisajul expoziţiei ”Spiritul Săpânţei”, realizată de doi artişti israelieni şi de continuatorul lui Stan Pătraş, fondatorul ”Cimitirului vesel” din Săpânţa. Cu această ocazie va avea loc un concert de muzică arhaică din Transilvania şi Maramureş, susţinut de cunoscuţi rapsozi.

Fundaţia “Societatea de Concerte” Bistriţa organizează luni 3 septembrie, de la ora 18.00, la Galeria Lina de la Sinagogă, vernisajul expoziţiei “Spiritul Săpânţei”, expoziţie realizată cu lucrări ale artiştilor Haim Maor (artist israelian, profesor universitar, pictor, sculptor şi grafician), Eleonora Stanciu (artistă israeliană, evreică de origine română, pictor, tapiser) şi Dumitru Pop Tincu, artist popular ce pictează şi sculptează portrete pe lemn, în satul Săpânţa, judeţul Maramureş, continuatorul lui Stan Pătraş, fondatorul “Cimitirului vesel” din satul amintit.

Cei trei artişti au lucrat în comun o lună de zile la Proiectul “Spiritul Săpânţei”, concretizat în lucrări ce fac apel la memorie, comemorare, artă şi folclor, acestea fiind perspectivele avute în atenţie de către artişti. Aceştia au un dialog comun încă din anul 2007 deşi fiecare îmbină arta şi folclorul în stilul lui propriu.

Expoziţia va fi itinerată în anul 2013 în mai multe localităţi din Israel.

Vernisajul care va avea loc luni va fi completat de un recital de muzică arhaică din Transilvania şi Maramureş susţinut de legendarii rapsozi Vasile Soporan şi Taraful din Frata, Nicolae Piţiş din Lăpuşul Românesc însoţit de revelaţia ultimilor ani în muzica tradiţională românească, Maria Casandra Hauşi, câştigătoarea Trofeului “Maria Tănase” în anul 2010.

Proiectul “Spiritul Săpânţei”se bucură de sprijinul Ministerului de Externe şi al Ambasadei Israel la Bucureşti.

Evenimentul de la Bistriţa este organizat în colaborare cu Centrul Cultural Municipal Bistriţa, Comunitatea Evreilor Bistriţa-Năsăud, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bistriţa.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.