Recomandări Social

Splendoare pe culmi. Au înflorit narcisele sălbatice din Munţii Rodnei (FOTO)

Vârful Saca, aflat la o altitudine de 1600 de metri în Munţii Rodnei, este zilele acestea îmbrăcat într-un covor alb parfumat. Au înflorit narcisele sălbatice, spre bucuria iubitorilor naturii în general şi ai muntelui în special.

Poiana cu narcise se află pe versantul estic al muntelui Saca, la o altitudine de 1600 m, şi este declarată rezervație prin Legea nr. 5/2000, cu o suprafață de 5 ha, iar suprafața propusă de către Consiliul Științific al Parcului Național Munții Rodnei este de 7,8 ha.

În perioada de înflorire, poiana oferă o imagine inedită. Alături de narcise se regăsesc plante ca: Festuca rubra, Trifolium repens, Phleum alpinum, Carex Leporina, Potentilla anserina, Campanula abientina, Alchemilla hybrida, Veronica serpyllifolia, Thymus pulcherrimus, Juncus conglomeratus.

Pentru ca să admiraţi narcisele sălbatice, aveţi de străbătut un traseu de 11 km, ceea ce durează între 7 şi 8 ore, însă acesta este de dificultate medie. Zona este însă foarte frumoasă şi merită tot efortul fiindcă veţi avea parte şi de o panoramă a lanţului muntos.

De altfel, chiar în acest sfârşit de săptămână va fi prima ediţie a Sărbătorii Narciselor din Munții Rodnei.

Sâmbătă 20 mai:

ora 9.00 – plecare în grupuri organizate, de la Cabana Valea Secii spre Poiana cu Narcise de pe Saca
ora 13.00 – toți cei care coboară din Poiană sunt așteptați la Cabana Valea Secii cu surprize la ceaun, preparate de Big Boletus!
ora 17.00 – Program de muzică ușoară, la Km 4, între Rodna și Valea Vinului. Invitați: Florin Săsărman, Vali Șerban și Alexandru Filip, Gheorghe Ani, Magda Pușkaș, Daniel Făt, Discotecă cu Mugurel și Bogdan de la X Factor. Focul de tabără va lumina seara!

Duminică 21 mai:

ora 9.00 – urcare cu însoțitori, de la Cabana Valea Secii  spre Poiana cu Narcise de pe Saca
ora 13.00 – Big Boletus este la datorie, și îi așteaptă pe cei care se întorc de la narcise cu câte o porție de mâncărică făcută la ceaun!
ora 16.00 – Program folcloric, tot la Km 4. Invitați: trupa de Teatru Nescris Dor Someșan din Rodna, Ansamblul Folcloric Cetate Rodna, Lenuța Filipoi, Elena Hazbeiu, Alexandra Buburuzan, Grupul Iza, Grigore Leșe

Sărbătoarea se va încheia în jurul focului de tabară. Pentru cei pasionați de astronomie, sâmbătă seara va fi un Star Party, cu ajutorul celor de Astroclubul Quasar Bistrița. 

Sursa foto: Foto credit Salvamont Rodna 

2 comentarii

    • Am facut traseu acum 2 ani cu copii, iar de 6-7 ar trebui sa fie chiar foarte motivati, ca totusi este o diferenta de inaltime destul de mare de vreo 700m.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS