Actualitate Recomandări

Sportivii, din nou față în față cu autoritățile. Ce le-a transmis prefectul Stelian Dolha

Administratorii sălilor de sport și cluburilor de amatori care nu pot activa în această perioadă de pandemie pot primi bani de la stat, a transmis Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud care a avut o întâlnire cu aceștia și le-a adus la cunoștință prevederile legale în domeniu.

”În cadrul întâlnirii care a avut loc astăzi, 7 aprilie, reprezentanții din domeniul sport/fitness au avut o discuție cu conducerea Instituției Prefectului, cu reprezentanți ai instituțiilor de ordine publică: Jandarmerie, Poliție, ISU, cu conducători ai instituțiilor cu atribuții de control: Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul Teritorial de Muncă și directorul executiv al Direcției Județene Sport și Tineret.

Reprezentanții instituțiilor de control au clarificat aspecte din ultimele hotărâri adoptate la nivel național și le-au transmis administratorilor că se permite desfășurarea activităților de pregătire fizică a sportivilor profesioniști, legitimați și/sau de performanță.

De asemenea, au fost analizate cele mai bune soluții care pot fi adoptate în avantajul industriei sportului, în contextul pandemic în care ne aflăm.

Referitor la categoria sportivilor amatori care nu practică sport într-o formă de organizare aflată sub patronajul unei federații naționale, autoritățile au adus informări cu privire la sprijinul financiar de care pot beneficia administratorii cluburilor din acest sector.

Prefectul Stelian Dolha i-a asigurat pe administratorii sălilor de fitness și pe administratorii sălilor de dans de întregul său sprijin și le-a propus organizarea și a altor întâlniri pentru lămurirea neclarităților și pentru transmiterea către Guvern a solicitărilor industriei din care fac parte”, a transmis Instituția Prefectului.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3603913249738139

2 comentarii

  • Parcarea din parc de lângă stadion se aglomerează prea tare! Lăsați ziua porțile stadionului deschise sa între lumea sa facă sport!
    Stadionul nu i fortăreață!
    Va doare n cot de cetățeni!
    Bistrița are mai multi alergători decât spectatori de fotbal!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.