Actualitate

”Sprijin pentru România”: Creșteri de salarii, tichete de masă, vouchere. Vezi pachetul de măsuri

Pachetul de măsuri pentru populaţie intitulat ”Sprijin pentru România”, stabilit de coaliția de guvernare și care va fi implementat în perioada următoare, cuprinde, printre altele, acordarea de vouchere pentru alimente, rechizite și haine, dublarea normei de hrană pentru pacienţii din spitale, creşterea valorii tichetelor de masă, creșterea salariilor, scheme de ajutor de stat, acordarea unor granturi, proiecte pentru tineret. Premierul Nicolae Ciucă a declarat că implementarea pachetului de măsuri ”Sprijin pentru România” este prioritară pentru Executiv, iar soluţiile legislative sunt deja în lucru.

300 de milioane de euro sunt pentru compensarea creșterii prețurilor. Se va acorda ajutor de până la 400.000 de euro/firmă pentru IMM-urile cu cheltuieli de plus 15 la sută la utilități.

200 milioane euro sunt pentru investițiile cu impact major în economie, cu posibilitate de prelungire. Se va acorda ajutor de stat pentru stimularea investițiilor în valoare de peste 1 milion de euro.

300 de milioane lei pentru firmele de transport rutier de mărfuri, de persoane și pentru companiile de distribuție. Sunt 4.000 de beneficiari estimați. Impactul ar fi de 0,5 lei/litru din prețul final la pompă.

Alte măsuri:

– Ajustarea contractelor de investiții publice în derulare, finanțate din fonduri naționale și europene, în funcție de creșterea prețurilor la materiale, manoperă, transport, utilaje

– 5,2 miliarde de lei în 2022 sprijin pentru continuarea și finalizarea contractelor în derulare

– 75% din salariu pentru angajații în șomaj tehnic, până la sfârșitul anului

– Continuarea programului Kurzarbeit – reducerea programului de lucru

– 200 milioane de euro pentru procesarea produselor agricole în România

– Prima de 10% din valoarea produselor procesate pentru fermieri

– 300 milioane de euro grant capital de lucru pentru fermierii români

– Salariul minim în agricultură și industria alimentară – 3.000 de lei brut (similar celui din sectorul construcții)

– 100 de milioane de euro pentru Casa de Comerț UNIREA – integrator de programe naționale în agricultură

– Vouchere pentru alimente de bază – 50 de € la fiecare 2 luni pentru: familii cu cel puțin 2 copii sau monoparentale cu venit mai mic de 600 lei/lună, pensionari cu venit mai mic de 1.500 lei/lună, persoanele cu venit minim garantat, persoanele cu dizabilități. 4,7 milioane de persoane vor beneficia de vouchere în 2022

– Vouchere pentru elevii care primesc burse sociale – 30 de euro lunar pentru cumpărarea de alimente, rechizite și haine

– 200 de lei în plus pentru salariul minim (creștere voluntară scutită de taxe)

– +50% valoarea tichetelor de masă – de la 20,17 lei la 30 de lei

– Dublarea normei de hrană pentru pacienții din spitale și vârstnicii instituționalizați – de la 11 lei/zi – la 22 de lei/zi

– Alocația zilnică de hrană crește de la 12 la 16 lei/zi, respectiv de la 16,6 la 22 lei/zi, în funcție de vârstă

– Sumele lunare de care beneficiază copiii și tinerii din sistemul de protecție specială pentru unele nevoi personale se majorează de la 28 de lei la 150 de lei

– Cresc cu 58,5% sumele acordate anual copiilor și tinerilor pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite

– Alocația lunară de plasament crește de la 630 de lei la 900 de lei lunar, iar în cazul copiilor cu dizabilități, de la 945 de lei lunar, la 1.350 de lei lunar

– Extinderea programului de fertilizare in vitro. Numărul persoanelor care pot aplica crește de la 300 la 5.000 în 2022

– 500 milioane lei – garanții pentru credite:

– Programul Family start – până la 75.000 lei

– Programul naţional Student Invest – până la 50.000 lei

Era nevoie de un pachet de măsuri coerent care să vină în sprijinul românilor și mediului de afaceri în această perioadă complicată. Prezența PSD în această coaliție guvernamentală și-a făcut simțită prezența prin măsurile cu profund caracter social, dar și prin încurajarea agriculturii și a firmelor românești. Asta așteptau oamenii de la noi, nu altceva!” – deputatul PSD Daniel Suciu

Etichete

9 comentarii

  • Stimabililor, ăsta nu e niciun program de sprijin pentru România, ci este o altă măsură mega aberantă care va contribui la creșterea și mai tare a inflației, a prețurilor și, ghinion, a scăderii puterii de cumpărare a tuturor. Programul trebuia să vizeze diminuarea poverii fiscale asupra muncii și adoptarea de măsuri menite a dezvolta economia. Doar așa rezolvi inflația, poți ține prețurile în frâu și poți crește nivelul de cumpărare al omului. Cât timp tu vii cu măsuri pompieristice care agravează rata inflației și nu o diminuează, asta nu va face decât să înrăutățească viața tuturor și să nu aibă mare efect pozitiv chiar asupra ălora pe care pretinzi că-i ajuți. E nevoie să încurajezi agricultorii să se asocieze și să le creezi premisele de a-și furniza produsele către hipermarcheturi, piețele deja existente și către aprozarele funcționale și nu să inventezi altele care să atragă cu sine alte costuri. Costuri tot din taxele și impozitele plătite de către noi. În loc să fie dispuse măsuri de eficientizare a angajării resurselor publice și de ținere în frâu a inflației, dar și de alocare a banilor existenți exact către proiecte care să aducă beneficii imediate, ce să vezi, tu nu faci decât să creezi și mai mult haos într-o economie oricum nesustenabilă. În loc să gândești măsuri cu bătaie lungă, care chiar să sprijine real populația și economia, prin aceste măsuri tâmpite, vii și pui paie pe foc. Povara fiscală asupra muncii este o mare pacoste pentru absolut orice om de bună-credință și care muncește pe brânci să-și asigure cele necesare. Este inadmisibil ca birul pus pe taxarea muncii să fie atât de mare, să plătești aproape jumătate la stat din salariul obținut, abia asta este o maximă bătaie de joc la adresa celor care muncesc. Acești ipochimeni îți dau cu un deget, și doar la cine cred ei de cuviință, și îți iau cu zece mâini! Tot acest pachet mirobolant este încă o batjocură servită populației, măsuri care nu îmbunătățesc aproape deloc soarta celor sprijiniți, ci împovărează și mai mult pe toată lumea. Uitați-vă doar ce efecte în lanț vor genera toate aceste măsuri pentru piață și economie, iar mai apoi, reflectați să vedeți în ce măsură serioasă îi ajută pe cei așa-zis sprijiniți! Efectele negative vor fi infinit mai mari și mai multe, pentru un număr foarte mare de persoane, în raport cu beneficiile reale create. Niște imbecili obișnuiți să acorde pomeni și firmituri și nu să gândească măsuri și politici care chiar să ajute, atât pe termen imediat, cât mai ales pe termen mediu și lung! Na, atâta poate fsn și atâta i se permite de către securitate, cea care a pus bazele acestei monstruozități ilogice! Astăzi trăim cum nu se poate mai bine efectele lipsei investițiilor și a reformelor în cei peste 30 de ani scurși de la Revoluție. În astfel de crize se vede cel mai bine impotența unui stat și toate carențele sale. Dacă s-ar fi investit în energie, în economie, în industrie, în agricultură, în educație, sănătate și în calitatea bunurilor și serviciilor furnizate, măcar un anumit procent din PIB în fiecare an, dar pe bune, în mod profesionist și responsabil, în toată această perioadă scursă de la Revoluție, astăzi cu certitudine nu am fi fost aici, atât de rău! Puterea de cumpărare a scăzut peste tot, peste tot au crescut prețurile, peste tot e inflație, peste tot lucrurile s-au înrăutățit, dar la noi toate aceste rele sunt amplificate de câteva ori. La o populație obișnuită oricum cu răul și cu lipsurile majore și continue. Să nu uitați să mergeți și tura viitoare și să-i votați exact pe aceiași care au adus țara în halul acesta, cei care, prin rotație, dar azi împreună, au pus țara pe butuci, exact psd și pnl, adică fsneul din prezent! Prostia, indolența, lipsa de implicare, pasivitatea și mâna mereu întinsă, costă. Și costă mult de tot. Eu ce să vă fac dacă nu vă interesează politicul. Ghinion, uite că nici politicului nu i-a păsat în cei 32 de ani scurși de la împușcarea tiranului de voi și de România! Acuma se vede cel mai bine acest lucru!

    • Ministrul finantelor ,fiind intrebat de sursele de finantare ale acestor masuri a raspuns :,,din taxele si impozitele colectate de la companii si cetateni”.Asa ca astia care mai munciti ceva prin Bugestan ,pregatiti va de noi biruri si taxe marite.

  • Ma intereseaza doar programul de FERTILIZARE in VITRO, in rest am de toate si pentru toate vorba lu POPA.
    Cu program fara program durerea este mare si mai multi copii se nasc dincolo de granitele Romaniei la tinerii plecati in lume.
    Aici functioneaza cel mai bine POMPELE FUNEBRE si afacerea CIMITIRUL.

    • E bine că tu ai de toate, dar nu toți au fost copii de nomenclaturiști, nu toți au primit terenuri și multe facilități de la comuniști, nu toți au lucrat la cooperativa ochiul și timpanul, unii și-au construit casa cu autorizație de construcție…așa că pentru o seamă, 100-200 de lei în plus lunar nu strică. În schimb, clar regula se respectă, adică statul dă cu o mână și ia cu două. Ne aducem aminte că și împușcatul mai dorea să dea 100 de lei, deși ăla nu ne-a lăsat datori…no, numa zâc.

  • Inflația a ajuns deja la 10,2! O spun pentru muritorii de rând, ăia fără pensii speciale, privilegii de la stat și alte sinecuri obținute din parandărăt! Chiar și ălora care urmează a beneficia de mărimimiia ciolacului și a ciucăi le transmit. Deci, vax ajutor. e și mai mare năcazul! Deci, unde sunteți voi ciumați roșii? Cât răgeați anul trecut că a scăzut puterea de cumpărare a românului. Acuma, aveți ceva de spus??? Dacă anul trecut era scăzută, astăzi cum e ciumați jegoși?!

  • Adica,inteleg, ca in loc sa se ia masuri concrete de reglementare a pretului energiei electrice si a combustibilului, vin impoentii astia si zic, voi platiti ca sunteti prosti si docili, iar incasarile pe care le obtinem, noi statul reprezentat de epoletul rubenscian si cam natang , le distribuim noi cum vrem, ca doar e omeneste sa ajuti pe cel mai slab.
    Sunt curios ce conditii se pun la IMM-uri ,sau se va adopta doar regula primul sosit, primul servit. Pana la 1 iunie cand intra in vigoare aceste maciuci se va fi consumat fondul!
    Astea sunt masurile de urgenta , marca molatecului Iohanita: …mai la vara !

  • Motto:
    „Dacă îi dai unui om un pește, îl hrănești pentru o zi. Dacă înveți un om să pescuiască, îl hrănești pentru toată viața.”
    (Proverb chinezesc)
    Chiar dacă există unele incertitudini cu privire la originea proverbului, fără îndoială acesta ascunde un mare adevăr.
    In acest sens, programul „Sprijin pentru România” seamănă mai degrabă cu un set de măsuri de caritate destinate consumului, decât cu promovarea unor programe de dezvoltare durabilă care să genereze prosperitate.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Sabin Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS