Actualitate

Start lucrărilor de construcție a Sălii Polivalente din Wonderland (FOTO-VIDEO)

Au început lucrările de construcție a Sălii Polivalente din Complexul Wonderland – Unirea, care va avea o capacitate de 2.675 de locuri. Proiectul se derulează prin Compania Națională de Investiții.

”S-a dat start construirii Sălii Polivalente din Unirea, proiectul care va dezvolta sportul bistrițean, oferind locul propice pentru performanță! Vom avea un centru al sportului județean, cu: o sală polivalentă de 7.350 mp; 2.675 locuri în sală (inclusiv tribună retractabilă de 640 de locuri); pentru concerte: 5.015 locuri (2.675 în tribune și 2.340 pe teren); 475 locuri de parcare auto și 10 locuri de parcare autocare; suprafața întregului complex va fi de 30.166 mp (3 hectare)”, a menționat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

https://www.facebook.com/emilradu.moldovan/posts/3092844200769106

”În martie anul trecut, la nici o lună după preluarea mandatului de ministru, aveam primele discuții cu Radu Moldovan despre proiectul Sălii Polivalente din Bistrița. Deja în mai am aprobat investiția, iar în octombrie semnam contractul de execuție. Deși unii spuneau că sunt doar niște desene, azi se lucrează la ceea ce va fi una dintre cele mai frumoase săli din țară. Până la urmă, asta contează mereu, ceea ce se construiește, nu vorbele”, spune deputatul Daniel Suciu, fost vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale.

https://www.facebook.com/SuciuVD/posts/1586919771471688

În toamna anului trecut, la Bistrița s-a semnat contractul de proiectare și execuție pentru Complexul Sportiv din Wonderland – Unirea (sală polivalentă, pistă de atletism, terenuri de sport), valoarea totală a investiției fiind de 96 milioane lei (20 de milioane euro), bani de la Guvern. Pentru realizarea proiectării și a lucrărilor a fost declarată câștigătoare asocierea de firme Frasinul – Erbașu (cea care construiește stadioanele Steaua și Rapid) – Dico – Țigănaș. Proiectul este derulat de Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții (CNI).

Construcții efective: corp clădire Sală Polivalentă (7.350 mp); pistă de atletism (132,5 m lungime); terenuri exterioare de handbal, tenis, baschet. Vor fi: 475 de locuri de parcare auto și 10 locuri de parcare autocare; 2.675 locuri în sală (inclusiv tribună retractabilă de 640 de locuri); pentru concerte: 5.015 locuri (2.675 în tribune și 2.340 pe teren). Suprafața întregului complex: 30.166 mp (3 hectare).

În plan mai sunt: bază sportivă ”Tip 1” (teren sintetic de fotbal cu tribună de 500 de locuri, teren de minifotbal/handbal/baschet, cort vestiare) cu bani de la Guvern, prin CNI, pistă de alergare si teren de iarbă (din bugetul Consiliului Județean), stadion cu 12.000 locuri pentru fotbal (cuprins în ”Lista Sinteză” a Ministerului Dezvoltării).

27 comentarii

  • Nebuni la cap. Doamne mare este grădina ta. Facem Sali polivalente pentru cine !? Pentru ce!? Orașul e cumva al doilea Cluj Napoca!? Noi suntem ca și Caracal da Vom avea sala polivalenta. E ok… tovarăși … continuați ca e ok…

    • Cum pentru cine?!?
      Pentru somerii din mediul privat care trage sa moara, aia se vor bucura cu siguranta de spectacolele partidului dinainte de alegeri (spectacole pe modelul lui Ponta si Dancila).

    • Mai mare decât Sala Polivalentă ar trebui să fie parcarea în caz că cineva se gândește că va reprezenta vreun interes pentru cetățeni. 5000 de locuri aia ar însemna minim 2000 de autoturisme. Tare! Dacă vor s-o umple numai cu pesediști aduși cu autobuzul e ceva mai mică. Aproximativ 100 de autobuze și cateva limuzine. O să fie belea prin Unirea pe Drumul Național când iese Dragnea din pușcărie și-l aduc aștia în campanie. Neapărat pentru Dragnea, Ponta, Dăncilă și un heliport să nu stea la stop. Și pentru Pană, un pârău, că ea vine mai încet, cu barca trasă de jăndari.

  • Minunat ca se construieste …dar nu cred ca a facut cineva un studiu privind propagarea zgomotului in toata Unirea. Cei care locuiesc chiar in zona, apoi pana la apa si chiar peste apa…dealurile , zona descoperita aduce decibelii la urechile unor persoane care s-au mutat la casa tocmai ca sa aiba liniste… asa ca ..dragi locuitori din zona, cumparati va dopuri. E verificat…

  • Aoleu ce idei,pareri si minti retrograde sa nu spun timpite. Ce vreti mai oameni (ne) buni,vreti ca in orasul acesta sa nu se faca nimic,precum probabil faceti voi.In lumea civilizata in fie ce „catun”este un mic orasel,laudati si va place cind mergeti pe-a acele meleaguri cu expresii precum „wow ce frumos,vai ce curat,dar la voi in curte rahatul pina-n grinda.in loc sa-I fortam pe administratorii aceste-I urbi sa faca si sa foloseasca toti banii pe care-I incaseaza de la noi in lucruri pentru oameni, se gasesc unii ca voi sa fie impotriva la orice pentru ca e de la un pardit si nu de la celalalt.Rusine pentru atitudinea voastra

    • Foarte bine pentru sală ,foarte rău pentru pîrtie. Avind in vedere apele sărate de la Sărata, cred că se putea construi acolo un parc acvatic și o mică stațiunea de tratament.

    • toate bune mai putin locatia… e ca si cum ar juca u cluj pe stadion in floresti…

  • Asfaltați Pista de biciclete Nr.1 de pe Drumul Cetății, că acum tot plină de pietre este și este imposibil de utilizat acolo trotuarul pe unele porțiuni este foarte Îngust și astfel tot pe drum printre mașini trebuie să ne deplasăm cu bicicleta.

  • Cand vad ce pareri de inapoiati au unii, nu ma mai mira nimic.

    Trebuie investitii. Doar cu investitii acolo unde trebuie Bistrita nu-si va mai pierde tinerii in halul pe care ii pierde. Trebuie sa le faci conditii de trai mai bun. Daca voi stati toata ziua si va uitati la TV nu inseamna ca toata lumea trebuie sa stea. Unii oameni vor sa iasa, sa aiba activitati, vor tot timpul ceva mai bun. Altii… comenteaza la orice din fata tastaturii/televizorului.

    Nu sunt votant PSD, dar felicitari pentru acest proiect. Sa-l vedem realizat!

    Auzi ca decibeli. Tu cum crezi ca se construieste peste tot in lume? Chiar unde e mai aglomerat. Vai, vai!

    Mi-ar placea daca romanii ar fi mai competitivi in sensul bun al cuvantului. S-ar realizat mai multe lucruri.

    • Corect ! Nici eu nu sunt votant PSD, dar cand se face o treaba buna pentru locuitorii orasului merita sa apreciem.

  • In mintea PSD-istilor aflati vremelnic la butoane in Bistrita e o mare nebuloasa. Deoarece nu au nimic in cap, acesti trepădusi vorbesc de construirea celui mai important complex sportiv al Bistritei pe pasunea din Unirea, incluzand aici o sală polivalentă de peste 2.600 de locuri, precum si o serie de terenuri de sport (minifotbal, baschet, tenis), pistă de atletism, locuri de parcare. In fond, e vorba de doua lucruri diferite. Una e amenajarea de terenuri pentru practicarea diferitelor ramuri sportive si alta e sala polivalentă pentru spectacole si evenimente sportive. De aceea, complexul sportiv din Unirea ar trebui sa includa doar terenuri si dotari pentru practicarea sportului de masă si să fie amenajat dupa modelul Parcului sportiv „Iuliu Hatieganu” din Cluj. Ba mai mult chiar sala polivalentă, destinata pentru a găzdui cele mai variate evenimente, de la sporturi de contact (judo, box, arte marțiale etc) la gimnastică, hochei, tenis și alte sporturi de echipă (baschet, handbal, volei etc) până la evenimente culturale, corporatiste, conferințe sau concerte, de ce s-o faci la dracu-n praznic, pe pasunea din Unirea in loc sa o faci in oras. Sala polivalentă care impreună cu terenurile aferente se intinde pe circa 3 hectare, trebuia să fie construită in oras unde spectatorii pot ajunge in numar mare chiar si pe jos. Spre exemplu, un loc potrivit pentru Sala Polivalenta ar putea fi langa Jandarmerie, pe locul fostului Proditerm, unde primaria dispune de 3 ha, dezvoltand astfel un punct de atractie intr-o zona destul de centrala a orasului. De altfel, cu cativa ani in urma, primarul Cretu spunea ca vrea sa conserve cosul de fum de la fosta centrala termica zonala PRODITERM, insa nu stie ce s-ar putea face in „turnul” respectiv. Una din posibilitati ar fi amenajarea unui „TURN DE PARASUTISM”, dupa modelul celor existente in orasele Baia Mare, București, Cluj-Napoca, Iași, Ploiești și Suceava. Unde nu-i cap, vai de oras.

    • Eu zic sa faca crematoriu din cosul de fum de la Proditerm !
      Cimitirele-s pline deja iar cand va veni valul 2 ,3,4… de pandemie , ne-ar prinde bine un crematoriu de mare capacitate !

  • poi cica primaria a alocat 3 milioane de lei, dar totatul lucrarilor e undeva la 30 milioane, cu 10% au inceput lucrarile:))) un fel de partie de sky, care nu se termina niciodata de pompat bani, banii nostri normal:))), prost sa fi sa susti asa ceva

    • auzi si la asta. De ce Doamne crezi ca n-ar fi prielnica o astfel de actiune? 🙂 vreau argument.

      NU mai vorbim de centura acolo, vorbim de o strada care tranziteaza orasul, si e nevoie de o largire fiind o artera importanta. Centura, trebuie facuta prin alt loc si sa ocoleasca orasul. Dar sa nu largesti strada, ar fi doar stupid, pentru ca ar ajuta foarte mult traficul.

    • @ Acronim Gândește și singur argumentele sunt evidente împotriva lărgiri cretine a acestor străzi și mai lasă băutura că nu mai vezi bine.

  • Ni mă, a apărut lăducu, fără el am fi fost nimeni și chiar mai puțin…! Blavo, lăducule! Oare nu existau și alte urgențe pentru acest județ, mult mai importante și mai necesare decât sala polivalentă? O sală polivalentă este mai mult decât necesară, dar în momentul în care rezolvi celelalte necesități, poate li fi rezolvat pe toate și nu știm noi… Lăducule, așteptăm să demarezi lucrările pentru un aeroport, ar fi mult mai util decât sala pulivalentă, având în vedere cum se golește județul …, aeroportul ar fi scurtat timpii de plecare a oamenilor din județ, nu te speria, cei activi, în vână, ăia care te votează pe tine și ciuma roșie, fii liniștit, nu pleacă nicăieri. Lăducule, o întrebare, nu ne aude nimeni, iese ceva de la afacere???

  • Stai să vezi ce distracție o să fie când va veni factura de întreținere. O să ne mărească ăștia impozitele și taxa pe gunoi ca să țină sala deschisă pentru câte un concurs de miss și un spectacol cu lautari o dată la patru ani. Mai e una la Budac care a fost folosită doar o dată, la inaugurare, la vizita lui Dragnea. Și culmea, e mai aproape de Bistrița decât asta de la Unirea.
    https://timponline.ro/sala-de-sport-din-budacu-de-jos-inaugurata-de-liviu-dragnea-meci-demonstrativ-de-handbal/

  • După cele 3 mandate de administratie catastrofală a primarului Ovidiu Cretu, orasul Bistrita s-a ales cu o tâmpenie de proiect numita pompos si neromâneste “Wonderland” la care au pus botul si alti neisprăviti din administratia locală. Acest proiect fără perspectivă situat pe pasunea din Unirea la poalele dealului “Cocos”, a înghitit deja peste 5 milioane de euro din imprumuturi bancare, pe o pârtie de ski nefunctională si unde se aruncă în continuare cu alti bani din bugetul local, pe tot felul de lucruri inutile construite de-a valma fără nici o logică. Astfel, înafară de acea pârtie falimentară din start, aici se mai află un aerodrom privat și acum s-au alocat 3 milioanede lei din bugetul local reprezentând abia 10% din banii necesri construcției unui parc acvatic, (aqualand). Acum, în acest amalgam se incepe si constructia unei săli polivalente unde se vor organiza concerte acompaniate de zgomotul produs de pe aerodrom. Cu o asemenea conceptie urbanistică orasul Bistrita se apropie de statutul unui sat unde, de obicei, lângă Căminul Cultural se află si terenul de sport pe care pasc gâstele.
    Asa ca in prezent „Bistrita europeană” este un oras prea mic ca sa fie mare si prea mare ca sa fie mic. Administratia Cretu nu a făcut nimic in cei 12 ani ca orasul Bistrita să iasă din zona oraselor mici și sa-și contureze un statut de oras mare.
    Rolul viitorului primar este sa scoata orasul din acest punct mort, ceea ce nu e deloc simplu dar nici imposibil. Cu conditia să fie un „NEPESEDIST”.

  • Să presupunem (doar) că sala POLIVALENTĂ ar fi gata azi 10.06.2020.
    Ce s-ar face în ea, pentru a ne delecta, întreține, însănătoși ?
    Cine ar vizita-o și cât ar costa întreținerea ? dar la iarnă ?
    Cel puțin 25-30 de oameni (femei de serviciu, instalatori, paznici, administratori, directori, tăietori de frunze la câini), ar trebui să o administreze (cu o medie de doarrr…1.500 eur/lună că doar sunt la primăria Bistrița) , doar salariilor lor ar fi peste jumătate de milion pe an.
    Apoi utilitățile..
    Ca să ce? să joace fetele un handbal ?
    Apreciabil, dar actuala sala făcea față acestei manifestări.
    Ce alte sporturi ar putea popula sala cu 2700 oameni ?
    Dar alte manifestări artistice ?
    Proiect megaloman, trădând un (infinit mai) mic ceaușescu în persoana celui care l-a decis.
    Dar de plătit , vor plăti copiii și nepoții noștri !

  • tuțăr sparanghel (frate cu anghel)
    Polivalenta nu o face ciuma roșie, cum crede capul tău creț, ci o face bugetul local, la care mi mata (sper că) vei contribui.
    Problema nu este cine o face, ci pe ce bani și cine trage ponoasele.
    Că foloase-s cam puține, înafară de imagine ca ofiliți ca mata.

  • Domnilor sa fim optimiști ! Pandemia nu o sa țină o vesnicie ! O sala moderna este de folos . Gândiți puțin .împreună cu Clujul și Baia Mare care au sali ok
    Cu 120 km intre orașe cu 2 aeroporturi se pot organiza competiții europene ,spectacole ,etc. Succes !

  • Doamne ai mila de noi, astia sunt mai rai ca si covidu.
    Fac orice doar sa pastreza ciolanul.
    Sala polivalenta intre cacarazile de oi. Nu avem sala polivalenta,? Puneti o la punct nu mai aruncati cu bani.

  • Sa se faca Emilut, mic psd-ist.
    Dar sa inceapa cu utilitatile , asfaltarea serioasa, iluminatul public, piata, gradinite, camine.
    Chelului ii trebuie tichie de margaritar.
    Halal Bistrita europeana.
    Faceti sala polivalenta ca si Basascu bazine si terenuri de sport pe dealuri.
    Atata timp cat mai este ceva de furat in tara asta.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS