Actualitate

Dolha despre candidatul PNL la Primăria Bistrița. ”În linie dreaptă!”

Copreședintele PNL Bistrița-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, a precizat pentru Timp Online în ce stadiu este procedura de desemnare a candidatului liberalilor la funcția de primar al Bistriței:

Am discutat și cu copreședintele PNL Alina Gorghiu, și cu secretarul general al partidului, Ilie Bolojan, și bineînțeles că au fost încântați de această idee, de propunerea cu profesorul Adrian Titieni. Sper ca luni, în Biroul Politic Național, să fie și validat. Vineri domnul Adrian Titieni va ajunge la Bistrița, o să avem o întâlnire cu Consiliul Municipal de Coordonare iar sâmbătă probabil o să fie și o conferință de presă. Cam acesta este programul, cu alte cuvinte am intrat în linie dreaptă și nu cred că ne mai poate împiedica ceva acum. Bineînțeles că este foarte importantă echipa, este foarte importantă solidaritatea din jurul profesorului Titieni, care cred că se formează. Eu am văzut în Biroul Municipal foarte mult entuziasm, așa cum n-am întâlnit de multă vreme, pentru că după tot ce s-a întâmplat în ultima vreme, cu sondaje și așa mai departe, recunosc că a fost o perioadă nu tocmai fericită. Odată cu apariția profesorului Titieni și anunțarea sa ca posibil candidat al nostru pentru Primăria Bistrița, lucrurile s-au relansat și categoric se relansează lupta pentru Primăria Bistrița. Cu o muncă susținută din partea Organizației Municipale, din partea PNL ca întreg, vom câștiga”

Reamintim că Adrian Titieni, care face parte din distribuția filmului ”Ilegitim” în regia lui Adrian Sitaru, singura producţie românească de lungmetraj prezentă la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, a declarat că doreşte să candideze deoarece vrea să construiască: ”Este oraşul meu de sorginte, este un oraş cu o istorie de 1.000 de ani. Acest oraş merită să fie pus în drepturile sale culturale şi educaţionale. Este o provocare la care am răspuns cu ”Da”. Totodată, Adrian Titieni a precizat că îşi doreşte să îşi continue cariera de profesor la UNATC, chiar dacă mandatul său de rector se va încheia în 1 martie. ”Sunt profesor. Este profesia mea de credinţă. Îmi voi ţine cursurile”, a spus Titieni. În ceea ce priveşte cariera sa de actor, Adrian Titieni a spus că, dacă va fi ales primar al Bistriței, va fi ”foarte selectiv” în privinţa rolurilor pe care le va interpreta.

Adrian Titieni, născut la 6 iunie 1963 la Bistrița, este profesor universitar doctor, iar din anul 2012 este rector al UNATC București. Mandatul său ia sfârșit în 1 martie. În 2012, i s-a acordat Premiul Gopo pentru cel mai bun actor, pentru interpretarea personajului Doctorul Crișan din filmul ”Din dragoste cu cele mai bune intenții”.

”Biroul Politic Județean al Partidului Național Liberal Bistrița-Năsăud, întrunit duminică, 14 februarie, a hotărât prin vot desemnarea profesorului universitar dr. Adrian Titieni drept candidat al partidului pentru funcția de primar al municipiului Bistrița. Membrii Biroului Județean PNL i-au mandatat pe cei doi copreședinți, Stelian Dolha și Eugen Curteanu, să susțină în fața Biroului Permanent Național al PNL candidatura profesorului Adrian Titieni în vederea validării. Conform statutului și regulamentelor interne ale PNL candidaturile pentru funcțiile de primar municipiu-reședință de județ, respectiv de președinte al Consiliului Județean sunt validate de forul central al partidului, în timp ce validarea candidaturilor pentru primăriile de orașe și comune, precum și a listelor de consilieri locali și județeni se face prin vot în Biroului Politic Județean. Născut și educat la Bistrița, profesorul Adrian Titieni este în prezent rectorul Universității de Teatru și Film din București”, a anunțat PNL Bistrița-Năsăud după ședința BPJ.

11 comentarii

  • Despre domnul Alin Seserman nu spune nimic domnul deputat Dolha??? Nu a fost pe primul loc intr-un sondaj de opinie? Ce se v-a intampla vineri ? ca nu am inteles prea bine….

  • Chiar daca actorul si profesorul Adrian Titieni, face parte din distribuția filmului ”Ilegitim” în regia lui Adrian Sitaru, de data asta va fi candidatul LEGITIM al PNL pentru primaria municipiului Bistrita. Speram sa fie si candidatul castigator, pentru ca asa cum Adrian Titieni declara cu ceva timp in urma „Acest oraş merită să fie pus în drepturile sale culturale şi educaţionale”. Dupa ce Președintele Klaus Iohannis a declarat că, în acest an, in ciuda faptului ca atenția se va îndrepta către alegeri, totusi : “Cred că în anul 2016 putem să punem în mod real educația și cercetarea pe agenda publică” a transmis președintele, cu ocazia la lansarii “Dezbaterii naționale privind educația și cercetarea”, ca parte a unui proiect ambițios — ‘România educată‘.
    El a afirmat că, în calitate de profesor, are un atașament personal față de acest proiect, deoarece cunoaște din interior sistemul, “cu bune și mai puțin bune”, dar și “potențialul uriaș pe care îl avem”. Intenția dezbaterii naționale pentru educație și cercetare este ca centenarul Marii Uniri să ne găsească în prezența unui acord larg al societății și al actorilor instituționali cu privire la sistemul nostru de educație, cu o viziune clară și cu un set de politici în aplicarea ei. Astfel, în 2018, la intrarea României în cel de-al doilea secol de existență ca stat modern, putem să lăsăm generațiilor tinere o fundație solidă, pe care să continue construcția către ‘România educată’”, a mai spus presedintele Iohannis.
    Prin urmare, cultura si educatia asumate si de candidatul Adrian Titieni sunt deziderate cu atat mai necesare pentru Bistrita cu cat dupa administratia Cretu, in care a dominat incultura si subcultura prin manifestari de tip „Cantarea Romaniei” sau festivitati organizate in targul de vite din Viisoara a orasul are nevoie de o revigorare culturala.

  • Domnul Dolha a discutat cu copresedintele Alina Gorghiu , dar pe celalat co-presedinte V. Blaga nu a discutat ? Poate avea ” Buldogul ” alta parere , vre-un fost pdl-ist de-a dansului , tare ma tem ca va fi ” urechiat ” Dolha de Buldog ! 🙂

  • Disperarea ciumei rosii este evidenta . PROF . UNIV . DR . Adrian Titieni este 10 nivele peste inventatorul de tepe in sensurile giratorii -pensionarul Cretu . Mai apare cate un trepadus nelamurit de ce se va intampla cu Seserman care are 8% in sondaje . Simplu , va candida pentru PNTCD unde il asteapta frate-su . Succesuri

  • Organizațiile, politice sau nu, au în mersul lor firesc recunoașterea liderilor și susținerea în vedera atingerii scopului propus. Personalitățile își orientează cariera spre acele organizați ce au aceleași ținte cu profesia ce o practică. Partidele politice la noi nu au o astfel de posibilitate și în consecință sunt mereu puse în situația de-a improviza și momi personalități. Deficiența majoră a partidelor este tocmai legea ce le guvernează activitatea, unde principiul de organizație se reduce la interesul meschin a unei adevărate clase sociale, politicienii, ce nu mai au nimic cu doctrinele politice, cu interesul național, cu interesele regionale sau locale. Cei de la centru dictează, cei din teritoriu execută, alegătorul se vede fără rost la urne, nu ai ce alege toți sunt identici.
    Singura șansă de a se îmbunătăți acest sistem, stă tocmai în cei noi aduși, care dacă nu se automulțumesc cu binefacerile din politică, pot restructura în termeni reali sistemul politic, transformând partidele în organizații democratice unde doctrina dictează și votul membrilor conduce.
    Dar până acum toți și-au făcut plinul, așteaptă pensiile speciale și prin plecare la alte partide își motivează propria mârșăvie că nu au reușit să facă ceva util țării.

  • vreau ca totusi sa stiu ce vrea sa construiasca in bistrita!
    as vrea sa votez un…”om cultural”…dar e bine sa stim ce vrea de la noi!
    pentru ca sa stim cum sa-i cerem socoteala la sfarsitul mandatului!

  • Problema ta e ca n-ai priceput nimic din scurtmetrajul acela. E o radiografie a satului populat de lenesi si miserupisti, de oameni buni de gura si mari comentatori care pusi la treaba se fofileaza, gasesc pe altii in loc, suduie, orice doar sa nu puna osul la treaba. Si ca natie acolo suntem. Actorul Titieni iti pune in fata o oglinda: te recunosti in ea sau nu. Ai puterea sa fi altceva sau nu e provocarea pe care n-o intelegi tu. Abia astept sa-l vad pe Titieni la Bistrita aratandu-ne niste oglinzi in care sa ne vedem asa cum suntem: provinciali, buni de gura, clevetitori, incapabili sa recunoastem valoarea. Si apoi modelul lui, al aceluia care a reusit intr-un mediu ostil. Poate se prinde ceva si de noi.

  • Cum sa nu fie panica în PSD când ei vin în fata electoratului în 2016 cu un ospătar la CJ și un taximetrist arogant la municipiu iar alții încep sa promoveze profesori universitari , oameni de afaceri care au demonstrat , economiști …
    Tocmai de aceea marile realizări in ultimii 4 ani prin județ și la municipiu sunt servirea cu proiecte din bani publici pentru firmele clientelare PSD și dacă nu le știți le voi menționa ulterior .
    Taximetristul a făcut multe parcări dar numai pentru taximetriști .În rest niște struți , mere , oua ..Din plastic .
    Dar mai are un mare proiect :cuști pentru veverițe .

  • Ei uite așa ai reusit să aduni sute de vizualizări cu poza si numele altuia.Se repetă figura cu alegerile prezidențiale când lumea la votat pe neamt ,iar tu credeai că de dragul tău.De ce nu ai sânge in instalatie și să intri măcar in sondaj și atunci să vezi că ești sub marja de eroare.La toamnă vei fi primul pe listă și iar ne terorizezi cu filozofia pufuletilor,scăpam de un broscoi și dăm de doi.
    PĂREREA MEA!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS