”În ultimii 12 ani, prioritățile administrației municipale au dus la dezvoltarea de proiecte într-un mod haotic. De 12 ani, abordarea municipalității pe toate planurile dezvoltării este dezordonată, cu lucrări pe repede-înainte, fără a consulta profesioniști în domeniu.
Nevoia de modernizare în municipiul nostru se acutizează întrucât ne aflăm în anul 2020, nu există viziune lucrările care s-au dus la capăt în ultimii ani, avem locații cu potențial care arată dezolant, iar locuitorii se simt dezamăgiți, în timp ce în oraș se maschează cu cuvinte frumoase toate problemele care au fost neglijate, ignorate.
Este trist că sunt atâtea locuri în Bistrița anului 2020 în care te simți de parcă ai fi într-un loc uitat, vechi. Orașul nostru merită cel puțin un aspect civilizat, are nevoie de o regenerare urbană, toate la standarde europene, după modele de bune practici, precum cele oferite se administrația din Cluj-Napoca sau Oradea, administrații liberale, modele care, puse în practică de o conducere responsabilă, pot scoate municipiul Bistrița din fundătura spre care se îndreaptă”, spune Stelian Dolha, candidatul Alianței PNL USR PLUS la funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
(Articol electoral comandat de Partidul Național Liberal – Filiala Bistrița-Năsăud, executat de Timp Online SRL – portal timponline.ro, CUI mandatar financiar: 21200012)
Adaugă comentariu