Politică

Stelian Dolha: Nu am mai propus dizolvarea BPJ. Evaluarea internă şi măsurile, după congres

Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, a declarat că nu a mai propus BPN dizolvarea Biroului Politic Judeţean deoarece priorităţile naţionale sunt peste necesităţile interne, dar că va avea loc o evaluare locală după congresul naţional al partidului, în urma căreia se vor lua măsuri: ”Senatorul Dobra vorbeşte în necunoştinţă de cauză”.

”Am ţinut cont de situaţia actuală a PNL, de faptul că ar trebui să vorbim de unitate şi de pregătirea pentru un congres la finalul acestei luni. Dizolvarea Biroului Politic Judeţean nu am propus-o la acest Birou Politic Naţional, pentru că nu cred că acestea sunt priorităţile noastre acum, priorităţile noastre sunt de a ne alege o structură de conducere”, a declarat Stelian Dolha pentru Timp Online.

El a menţionat că senatorul Dorin Dobra a înţeles greşit şi că BPN nu a avut ce solicitare de dizolvare a BPJ să respingă deoarece nici nu a mai cerut acest lucru: ”Domnul senator Dorin Dobra n-avea de unde să ştie aceste lucruri pentru că nu face parte din BPN, vorbeşte în necunoştinţă de cauză, a înţeles greşit. După acest congres ne vom evalua situaţia actuală, după ce facem şi o Delegaţie Permanentă. Priorităţile naţionale sunt importante şi mult mai mari, sunt deasupra necesităţilor interne. O să facem însă o evaluare internă şi vom lua măsurile care se impun”, a spus liderul filialei judeţene PNL.

Săptămâna trecută, Dolha a vorbit despre posibila dizolvare a Biroului Politic Judeţean, deoarece o parte dintre membri nu s-au implicat în campania electorală, şi numirea unui Birou Politic Interimar ”după următoarele criterii: implicare şi meritocraţie”.

 

Etichete

13 comentarii

    • Mihai,

      du-te si linge-l pe pufuletitorul tau,
      cu cat te plateste Dolha sau iti da ginerele lui Bendeac?

    • Putzi ai iesit de la munca? L`ai sters la funduletz azi pe popescu? Ori de nu ii fi chiar popescu ca acum iti da voie raducu sa postezi ca nu mai esti la munca :)))

  • Atat de disperati sunt oamenii astia gen senatorul, vicele Popescu, Tinti si cati or mai fi in gasca incat incearca sa-l prinda pe Dolha in declaratii date in dorul lelii. Dragi baieti, manipulatori si intriganti de cand ati facut ochi prin politica ce-i al vostru e pus deoparte. Va inselati daca va imaginati ca scapati cu PNL-ul in gheare. Sa urlati prin presa, atat v-a mai ramas. Drum bun la PSD

  • Bine măi Dolha…toți sunt nişte mincinoşi, numai tu şi pupincurişti tăi sunteți corecți ! Vezi că minți de îngheața apele şi te râde lumea.Nu înjurându-l pe creatorul tău Ioan Țintean şi pe ceilalți liberali adevărați îți faci imagine ! Nu vinde pentru interesele tale de grandoman PNL-ul lui Oltean !

    • Vai de capul lui creator. Domnul Tintescu asta lipit cu superglu de scaunul din prefectura E CREATOR SI LIBERAL cumva? CE liberal e cineva care compromite partidul caruia i-a fost presedinte, ramanand cu sinecura lui cand partidul lui a iesit demult de la guvernare. Care-i scuza lui? Sa expui partidul unei asemenea umilinte? Orice om cu un dram de onoare ar fi plecat demult la partidul pe care l-a condus. Nu mi-am imaginat vreodata ca se va cobori atat de jos…

  • Vream sa stim cine minte: Dolha ,ca nu a cerut dizolvarea BPJ sau Dobra care zice ca a fost respinsa cererea ! Fiti barbati si spuneti adevarul !

    • Probabil din motive de ratiunea toata lumea si-a dat seama ca oricand ar fi depusa cererea nu ar fi bagata in seama decat dupa congres si nimeni nu a mai depus nimic iar oportunistii mobra, popeasca si altii au speculat momentul ca sa mai il atace pe dolha ca le tremura chiloteii.

  • Cici la PSD ai un loc de femeie de servici, cu norma redusa evident. Pe paine ai sa servesti niste urari de bine de la seful rosilor, ala care a invatat bunele maniere la Restaurantl Flora. Iar sefutii tai taibani pretiosi o sa-i duca tava sefului rosu.

  • Cici, te anunt ca ai fost admisa cu o juma de norma ca femeie de servici la bossul cel mare al rosilor, iar sefii tai talibani au permisiunea sa-i faca o saptamana papucii baronului absolut. Am zis.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS