”Suntem în plin sezon al migraţiei politice. Ordonanţa cu migraţia n-a făcut altceva decât să deschidă sezonul la vânătoare la aleşii locali. De vânat, s-a vânat şi până acum, şi PSD-iştii o ştiu foarte bine, numai că până acum a fost braconaj. Din 2 septembrie se vânează deja cu acte în regulă, vânat mare, adică primari, şi vânat mic, consilieri locali. Numai că atât vânătorii cât şi vânatul trebuie să ştie că orice plăcere din asta pseudocinegetică are un preţ. Şi preţul s-ar putea să fie chiar mandatele lor. Aleşii sunt ademeniţi cu multe fonduri, domnul Dragnea a adăugat şi el foarte multe zerouri la Bistriţa. Alţii sunt momiţi cu funcţii de la stat pentru familiile lor, alţii sunt ameninţaţi că-şi pierd funcţiile dacă nu trec la alte partide”, a spus Dolha într-o conferinţă de presă.
Stelian Dolha a afirmat că aleşii locali ar trebui ”să pună în balanţă toate aceste lucruri”: ”ce câştigă, ce pierd, unde duce toată această ecuaţie”. ”Țara e în recesiune, drumul e lung până la venirea banilor şi toate rectificările vor fi negative, pentru că nu mai sunt bani. Aleşii locali trebuie să ştie că în momentul în care pleacă îşi pierd mandatele. Vom ataca şi la nivel judeţean, bucată cu bucată, consilier cu consilier în contencios administrativ fiecare decizie a Biroului Politic Local unde un ales local se înscrie. Conform Legii 393, ai plecat, ţi-ai pierdut mandatul. Plus că se mai invocă şi excepţia de neconstituţionalitate. La capătul acestui proces, unii care se îndoiesc vor avea surprize mari de tot. O să rămână fără mandate”.
Liderul PNL Bistriţa-Năsăud a adăugat că ”ordonanţa cu traseismul politic” este ”o mizerie fără margini, oricum am privi-o”. ”Ea nu face altceva decât să legalizeze prostituţia politică, o legalizează atât cât vor Ponta şi Dragnea, 45 de zile. A spus-o şi domnul Blaga, separă bărbaţii de ştiţi dvs. ce. Cea de-a doua categorie, nu aia a bărbaţilor, după 45 de zile poate vrea să redevină oameni politici onorabili. Numai că nu mai pot, Ponta şi Dragnea îi leagă de glia partidului roşu sau glia liberalilor roşii şi nu mai pot pleca. Rămân acolo pe viaţă. Din punct de vedere legal, e o aberaţie, pentru că cei care au gândit ordonanţa au dat dovadă de un amatorism periculos. Cred că şi-au picat examenele la drept constituţional, iar cei pe care îi reprezintă o să-şi piardă mandatele”, a comentat el.
Dolha……pina acum ati fost voi la putere , si ati tacut si nu ati facut nimic,nimic. tu ce ai facut de cind esti deputat ???? nimic. pai cum vrei sa stea un om linga tine ??? cu ce il tii tu ??? legat ?? pai vezi !!!!! astia trebuie sa traiasca , tu ce le oferi ?? ca nu ai facut nimic potr. ei si ptr. oamenii din satele si comunele alea. si atunci ……cum sa nu plece ??? prost sa fi sa nu pleci. si sa stai linga unul care nu face nimic, doar promite si da din gura. intelegi Dolha cum sta treaba ??? stii tu prea bine , dar asa iti place tie sa fi …….!
Nu le ofera chiar nimic asai? Uita`te cum anul trecut o primarie mica ca micesti a primit 2 miliarde de la cj, cand crezi ca o sa mai primeasca ei atat?Trebuie sa fii ipocrit sa spui ca Dolha nu a facut nimic pentru ei, daca popeasca si carcu nu ar fi parasit barca pnl si majoritatea ar fi fost alta atunci putea face pentru ei. Dar cu tradatori ce drequ sa faci?
de unde a primit banii? de ladolha din…”stomac”???? citeste ce a spus dolha….<>. asta e adevarul DOAR INTERSEUL LOR….noi doar cu votul
daca nu vrei sa ramai singur……………la treaba. ai fost ales de oameni ptr. oameni. nu ptr. partid. intelegi ???
de oameni care au votat PNL
Radu este vinator de meserie vaneaza tot ce prinde si legal si ilegal .
Interesele personale primeaza in fata a face ceea ce este bine de catre cei care conduc judetul.Pacat……Numai trebuie sa vo consoleze gandul ca dupa ce nu mai au nevoie de ei o sa le faca vant PSD-ul.
O sa veți domnule Dolha la alegeri. În acel moment o sa vedeți ca oamenii nu mai iubesc PDL UL și o sa va duceți cu Blaga Videanu Berceanu Băsescu ÎN JOSSSSSSSS!!!!!!
Striga si tot striga domnul Dolha si arunca momeli de astea ieftine, cu pierderea mandatului si alte potlogarii. DIn pacate pentru domnia sa, nu prea tine. Poate daca am vorbi de niste liceeni si nu primari, ar crede cineva. Pana la urma prostitutie a fost faptul ca PNL „s-a bagat in pat” cu PDL si nu ca pleaca primarii loiali fata de cei care au votat USL, nu ACD!!!!
mda lingetear in cur put.ura, asta face oricum toata ziua
Asta da replica! Ma voi duce undeva intr-un colt sa plang in tacere. Ce mi-ai mai zis-o.
Hoțul strigă hoțul. ..asa face Dolha! !!
Domnule Dolha te ai invatat sa fi gica contra la toate ce vezi tu rau ca Dragnea a adus bani in Judet vezi nu sti politica defel toate declaratiile tale de duc in jos cetatenii vad ca tu defapt nu urmaresti decat interese personale sant atatea Comune care au primit bani pt investitii acolo unde era nevoie ca parlamentar asta trebuia sa faci si tu cat despre traseism normal ca nu va comvine ca doreati numai dv sa fiti migrator si asa zisul vanat mic sa fie la cheremul tau ei uite ca s au schimbat lucrurile si apropo in 2016 te intorci la vatra
Sa nu discutam de traseism si trădare, cred ca nu este cazul. Dolha are un mandat datorită USLului si a trădat. S-a aliat cu Olteanu si Basescu. O sa aflați voi ce părere au cetățenii de asta la vot
Moral sau imoral, etic sau ne-etic, Ordonanta este in vigoare. Toti politicienii (vanatul mare sau vanatul mic),care-si vor alege partidul, chiar daca va fi altul decat cel din care a candidat si primit mandatul, nu-si vor pierde mandatul pentru ca ei, de fapt sunt pe lege. Daca ordonanta este sau nu constitutilonala, asta vor decide cei abilitati pentru asta, dar atata timp cat este publicata in Monitorul oficial, este un act normativ care se aplica, este in vigoare, iar alesii sunt ocrotiti in decizia pe care o vor lua. In ceea ce priveste traseismul, sa fim seriosi: alesii, dar in mod special primarii, vor sa faca ceva pentru cei care i-au ales si mi se pare normal sa gaseasca solutia cea mai buna. Cui ii pasa de politica? Eventual leaderilor de partide, dar nu pentru doctrina ci pentru ciolan. In rest, nu mai vezi doctrina de dreapta sau de stanga! Toti sunt la fel (din pacate)! Nu mai gasesti oameni care sa se jertfeasca pentru o cauza!!!!!! Comentariile rele nu-si prea au rostul……