”Cele două spitale orășenești, din Năsăud și Beclean, vor fi spriinite pentru implementarea SERVICIILOR DE TELEMEDICINĂ.
Chiar dacă spitalele orășenești nu sunt în subordinea directă a Consiliului Județean, o administrație județeană responsabilă trebuie să fie preocupată de sănătatea tuturor locuitorilor, de asigurarea asistenței medicale primare și spitalicești din proximitate.
Introducerea serviciilor de telemedicină reprezintă o soluție de compensare a lipsei medicilor specialiști din aceste unități medicale care poate fi acoperită printr-o investiție în aparatură și în instruirea personalului. Aceste servicii ar face posibilă comunicarea cu spitalele de rang superior din Bistrița și Cluj-Napoca, pentru diagnostic și imagistică (ecografie, radiografie, CT) și sunt finanțabile prin proiecte europene din noul exercițiu financiar al Uniunii Europene 2021-2026.
Soluția telemedicinei se poate extinde, în Sângeorz-Băi, dar și în comunele mari din județ, tot prin finanțare europeană.
PROGRAM DE MONITORIZARE LA DOMICILIU A PERSOANELOR CU BOLI CRONICE:
Echiparea pacienților cu anumite boli cronice cu dispozitive smart care măsoară în timp real starea de sănătate și transmit alerte medicului curant sau membrilor familiei, în funcție de o serie de parametri prestabiliți.
Proiectul este finanțabil prin programele din noul exercițiu financiar al Uniunii Europene 2021-2026”, spune candidatul Alianței PNL USR PLUS pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha.
(Articol electoral comandat de Partidul Național Liberal – Filiala Bistrița-Năsăud, executat de Timp Online SRL – portal timponline.ro, CUI mandatar financiar: 21200012)
aberatii science fiction…….astia promit orice numai sa prosteasca lumea
eu daca eram candidat, si sper sa fiu din 2024 le spuneam adevarul
in primul an imi voi aranja casa, familia, neamurile
iar in ceilalti trei voi incerca sa fac ceva sa ramana dupa mine, dar as incepe cu simplitati nu cu metroul si alte bullshituri
probabil as lua mai multe voturi ca fantele dolha