Actualitate

Strategia PSD și ”rețeta” răsplătirii unor foști primari PDL. ”Poate ne place, poate nu”

Alegerea în funcția de președinți PSD în comune a unor primari veniți de la PDL, strategia pe care ar trebui s-o aibă PSD la alegerile de anul viitor și șansele de schimbare a premierului au fost câteva dintre temele abordate de coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, la conferința de presă organizată la Bistrița.

Liviu Dragnea despre:

…alegerea unor foști primari PDL în funcțiile de președinți ai unor organizații locale PSD

”Nu e o problemă de nerăsplătire a fidelității, dar în situații de acest gen cea mai bună variantă e cea pe care o dă un vot. Dacă într-o organizație majoritatea hotărăște ca un anumit membru să fie președinte, atunci aceasta este soluția bună. Poate ne place, poate nu, dar până la urmă ceea ce am făcut și eu și Victor Ponta în acest partid a fost să-l deschidem și să funcționeze după reguli democratice, să nu se mai numească de la centru sau de la județ cine să fie șef într-o comună, oamenii să aibă conștiința că decid în cunoștință de cauză. Aici nu este o rețetă bună sau rea, aici decid oamenii, pentru că asta este important, ca un om să aibă legitimitate când conduce o organizație”

…strategia PSD pentru alegerile din 2016

”Părerea mea este că PSD ar trebui să aibă o strategie diferită față de cele de până acum, o strategie care să țină cont de evoluția societății. Societatea evoluează într-un ritm mult mai rapid decât unii oameni politici își dau seama. PSD trebuie să țină cont de aceste schimbări în societate, în mentalul colectiv și vorbim de categorii sociale care devin din ce în ce mai importante, din ce în ce mai interesate de alegeri și care până de curând nu erau interesate de alegeri, nici nu erau luate în calcul în cercetările sociologice. Nu sunt expert în asta şi nu o să mă mai ocup eu de campaniile electorale”

…guvernarea PSD

”PSD, din păcate sau din fericire, n-a fost în general un partid care să fie foarte bine orientat în a se poziționa într-un fel sau altul pentru a câștiga viitoarele alegeri. PSD și-a dorit să guverneze și să administreze țara, cu consceințele de rigoare. Opinia care se conturează este că PSD trebuie să rămână în continuare, dar nu în orice condiții. Adică în condițiile în care în coaliție lucrurile funcționează normal, există respect reciproc și nu apar elemente de așa numit șantaj politic sau amenințări cu ieșirea de la guvernare, pentru că asta produce o oarecare frustrare în partid, pentru că nu are nimeni din coaliție ce să ne reproșeze. Opinia este să rămânem la guvernare și să continuăm ce am început. O parte din ce în ce mai mare din populație apreciază rezultatele guvernării PSD. Oamenii vor să ducem la capăt ce am început. Zvonuri și dorințe sunt firești până la urmă, dar nu sunt reale”

…posibilitatea schimbării premierului

”Noi nu luăm în calcul nicio schimbare de premier, Victor Ponta a suferit într-adevăr o operație complicată la genunchi, dar trăiește, e viu, va putea să meargă normal, în câteva săptămâni își va reveni. Nu avem de ce să luăm în calcul așa ceva. Și eu am auzit tot felul de scenarii, dar Victor Ponta e prim-ministru și rămâne”.

Etichete

1 comentariu

  • PSD a pierdut mult ca imagine prin ramanerea la guvernare. Ne amintim cu totii ce s-a intamplat cu PDL in toamna si primavara lui 2012. Important este ca tara se indreapta intr-o directie buna, cu o crestere economica stabila.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS