”Hotărârea Consiliului Local Bistrița care reglementează regimul parcărilor o consider abuzivă și inoportună. Să iei bani pentru parcările nerezidențiale în condițiile în care străzile arată mai rău decât în Kosovo în timpul războiului este nepermis. Aproape că nu există stradă în oraș pe care să nu-ți rupi mașina. Dacă reușești să eviți o gropaă dai în a doua, dacă ești foarte agil și o eviți și pe a doua sută la sută ți-o rupi în a treia, dacă ești extraordinar de atent și o eviți și pe a treia ți-o rupi în prima gură de canal, care nu e altceva decât tot o groapă. În aceste condiții, noi participanții la trafic ne plătim parcările la service reparându-ne mașinile”, a spus într-o conferință de presă președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc.
El a menționat că ”singurul lucru de care a fost în stare administrația Crețu-PSD a fost să deseneze linii pe asfalt”: ”Au tras linii pe asfalt și au zis că acolo e parcare. Acum vin să ne jumulească pe această ingenioasă, genială idee de a trasa linii pe asfalt și de a considera locul respectiv ca fiind rezervat pentru cei care plătesc. Atât știe PSD: biruri și credite. Când eram viceprimar, în 2007, am analizat posibilitatea realizării unei parcări pe Bistricioarei. Nu s-a întâmplat zece ani nimic. S-a discutat ani de zile despre parcări, nu s-a făcut nimic în afară de linii pe asfalt”.
În ceea ce privește parcările rezidențiale, Turc spune că ”și pentru acestea prețul a crescut, cu toate că durata de staționare a scăzut. Discutăm acum de rezervare între orele 17.00 și 8.00. Îi întreb pe domnul primar Crețu, pe domnul viceprimar Niculae ce să facă oamenii care își termină activitatea până la ora 17.00, să dea o tură prin oraș, să caute un alt loc de parcare, tot cu plată, și să aștepte să se facă ora 17.00 ca să poată parca pe locul lui? Am înțeles că domnul primar a zis că să meargă la mall. Păi oamenii merg la mall o dată pe lună, după ce iau salariul. Este absolut aberant. Atâta obtuzitate la o administrație locală în România vă asigur că nu există, n-o să întâlniți nicăieri așa ceva”.
Ioan Turc a mai declarat: ”Vă asigur că nu vom scăpa de ceea ce știe administrația bistrițeană să facă, adică de credite. Primarul Crețu spunea că investițiile în drumuri nu aduc bani la buget. Domnii Crețu și Niculae știu însă că drumurile aduc voturi, așa că pregătiți-vă pentru un alt credit. După zece ani de mandat, după ce Bistrița are un buget de peste 2.000 de miliarde de lei vechi, vom lua încă un credit pe care îl vom plăti mulți ani. Nu știu ce vor primarul, viceprimarul, consilierii PSD, să plătească creditul la pârtia de scbhi din banii de parcare? Mi se pare jenant”.
”Solicităm modificarea acestei hotărâri de Consiliu Local prin eliminarea obligației de plată pentru parcările nerezidențiale până la asfaltarea străzilor, așa cum cred că este normal, și revenirea la programul anterior pentru parcările rezidențiale, între 15.00 și 8.00”, a concluzionat Ioan Turc.
Foto: arhivă
Pe vremea cand erati toti in USL adica voi cei din PNL si ei cei din PSD puteati face parcari cu nemiluita. De ce nu ati facut? Aaaa erati in amoruri mari si va orbea dragostea…..de scaunele caldute si confortabile! In locul vostru nici nu as mai avea tupeul sa ma arat la fata ca nu sunteti mai buni cu nimic decat Cretu si PSD-ul lui! Cu asa politicieni de marca a ajuns Bistrita in halul in carea ajuns! Mai vorbiti despre Vaslui si Caracal. Mai informati-va inainte sa vorbiti! Vasluiul este mult mai curat decat acest oras ca sa nu mai vorbim de investitiile care s-au facut acolo!
Du-te domnule și fă reclamație și la Cluj, sa nu plătești parcarea ! Acolo e 4 lei pe ora si abonamente in centru nu se fac !
Câtă ipocrizie !
Du-te tu, Nelu Turc și da-ți demisia din funcția publica și apoi fă politică. De fapt ești deja pe făraș, dar tu nu realizezi încă.