O ploaie torențială care a căzut la Bistrița în dimineața zilei de marți a inundat străzile din oraș, sistemul de canalizare nefăcând față nici de această dată.
Conform Meteo.BN, la Bistrița s-au cumulat 29,2 l/mp.
Cel mai mult a plouat la Năsăud – 38,1 l/mp, iar după Bistrița vin Rodna cu 23,4 l/mp, Poiana Ilvei – 21,8 l/mp și Teaca 22,9 l/mp.
Județul Bistrița-Năsăud este sub cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și ploi abundente. Instabilitatea atmosferică se va menține pe tot parcursul săptămânii. Vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40…60 l/mp și pe arii restrânse de peste 70…80 l/mp. Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină.
”Vine toamna! Vremea intră într-un proces de răcorire, așteptăm averse, fenomene electrice, vânt intens. Pe joi, maxime de până în 20°C”, anunță Meteo.BN.
Conform prognozei ANM până în 11 septembrie, în Transilvania vremea va fi în răcire treptată, dar accentuată, astfel că de la un regim apropiat sau uşor peste cel mediu multianual (maxime de 24…27 de grade şi minime de 12…17 grade, mediat regional) se va ajunge în perioada 1-6 septembrie la o vreme în general răcoroasă, cu temperaturi diurne de 20…23 de grade şi nocturne de 7…11 grade (valori mai mici în zonele depresionare). Ulterior, în perioada 7-10 septembrie, vremea va fi în încălzire, astfel că se vor înregistra valori uşor peste cele climatologic specifice – medii ale maximelor de 23…26 de grade şi ale minimelor de 10…15 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi relativ ridicată, regimul pluviometric fiind în ansamblu excedentar în această săptămână. Ploile vor fi mai frecvente şi local însemnate cantitativ între 30 august şi 1 septembrie, iar cu probabilitate destul de mare şi în perioada 4-5 septembrie şi la sfârşitul intervalului de referinţă. În special în primele zile, aversele vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi posibil izolat de grindină.
Gândițivă că toată această apă se va scurge în presupusul Pasaj supteran penibil Tărpiului
No comment
uuuuu
Oras european cica. Mai mare rusinea.
Prostovanii vor să distrugă și șanțul de gardă să ajungă și zona de Nord a orașului a doua Veneție.
Nu se mai opresc odată și odată din prosti.
https://timponline.ro/santul-de-garda-de-langa-centura-va-fi-acoperit-cu-dale-pentru-a-treia-banda-sau-amenajarea-de-parcari/
Ați auzit de spălări de rețele de canalizare unde s-a depus de zeci de ani nisip și sunt obturate , iar apa nu mai are pe unde curge? Sau de inspecții cu CCTV sa vadă rețele cu probleme? Sau de managementul preventiv al rețelelor? Astea-s science fiction pentru Sandru și echipa lui ! Măriți tarifele ca prostii de consumatori le plătesc! Iar autoritățile locale și județene nu pot sa facă ordine la AQUABIS. Realitatea bistrițeană pe care o meritam!
Când nu a plouat au facturat apă pluvială. Când plouă și se inundă străzile, tac.
No Coment .
GANDITI -VA ca unii nu stiu gramatica romaneasca dar scriu in loc sa puta, vorba poetului.
Sa vedem cine mai stie numele poetului care a zis asta ?
Bucurati-va de ploaie ca se reface panza freatica si nu uitati ca in toata lumea si in toate orasele Romaniei la 60-70 l pe mp nu face fata nici o canalizare insa cu putintica rabdare apa se scurge destul de repede.
Asa e de la DUMNEZEU si nu mai comentati atata pana si la ploaie ca ati vazut reversul cum nu se face nimic fara apa din cer .
Grecii,francezii se roaga de sase luni dupa ploaie ca au secat lacurile si raurile la ei.
Sa faca spate.
Care ziceati mai ca primarul Ioan Turc nu face nimic pentru oras? Uite ca a tranformat orasul Bistrita intr-o copie fidela a Venetiei! Felicitari administratiei si primarului Ioan Turc (citat din Marius Balan)
Deci înainte, la ceilalți primari nu se inunda orașul, doar la acesta? Ceilalți au rezolvat canalizarea și acest primar a săpat și a pus tuburi subdimensionate? Problema nu este rezolvată de cei dinainte. Iar circulația în oraș era alta dacă aveam centură OCOLITOARE. Deci vina este împărțită…
@ Bistrițean, Până acum trebuia să fi avut o nouă centură ocolitoare poate îți întrebi primarul de ce nu avem ?
Pentru că a fost unul căpos care dorea centură OCOLITOARE prin oraș (Pădurea Codrișor), altfel au tot amânat constituirea ei.
Bistritean, aialalti nu au venit cu atatea promisiuni cu cate a venit Ioan Turc! Acum doi ani promitea sisteme de canalizare si de colectare a apei pluviale si multe altele! In aproape doi ani se puteau pune oamenii din primarie sa decolmateze canalele pentru ca asta este principala problema. Da, sunt de acord ca sunt subdimensionate dar daca ar fi curatate nu s-ar aduna atata apa! Si vorba lui Podean, str. Mihai Viteazu a fost refacuta acum de ceteva saptamani, oare nu mai sunt probleme acolo? Ba da sunt! Asta nu este o strada „reabilitata de actuala administratie?
Zona Mihai Viteazu, Zăvoie, Ghinzi, Valea Ginzi și Cocoșul sunt zonele cele mai proaste ale orașului, sunt zone inundabile și cu alunecări de teren și așa vor rămâne orice ai face.
Mai bine îl întrebați pe Bălan și ceilalți permaneți abonați la palavre fără sens pe lângă biroul primarului de ce Bistrița nu are o centură nouă până acum că altfel se circula acum prin oras.
Oameni nu au ce face în pensie și atunci vin cu tot felul de năzbâti .
Plus că ei au mult mai multe drepturi decât cetățenii de rând fiindcă sunt aici de pe vremea Dacilor și Romanilor.
Crețu știe
Balan e specialist la carat rahat cu roaba si la mancat rahat cu polonicul.
Crețu știe
Scuze „poze”