Actualitate

Șanțul de gardă de lângă centură va fi acoperit cu dale pentru a treia bandă sau amenajarea de parcări

Șanțul de gardă de lângă centură – în fapt străzile Drumul Cetății și Calea Clujului – va fi acoperit cu dale astfel încât să se mărească suprafața drumului cu încă o bandă sau cu o zonă în care să se poată parca, a spus primarul bistriței, Ioan Turc, explicând de ce a modificat proiectul de amenajare a pistelor pentru cicliști.

Edilul a precizat că ar fi gândit altfel acest proiect: ”În primul rând, nu aș fi dublat culoarele importante de mobilitate pe unde trece autobuzul cu piste pentru cicliști, aș fi dus pistele pentru cicliști pe străzile fără transport public. Aș fi găsit o soluție pentru ca ele să meargă pe zona de trotuar, nu să ia din carosabil. Eu am găsit proiectul pe masă, început. Nu am avut ce să fac. În UE, când stopezi un proiect, îți cere banii. Nu pot băga Primăria în faliment. În schimb am făcut multe modificări pe care mi le-a permis legea”.

El a explicat că, pe Calea Clujului – Drumul Cetății, a observat faptul că pistele erau gândite pe lângă șanțul de gardă și a decis să le mute pe cealaltă parte.

”În condițiile în care noi ne dorim să lărgim Calea Clujului mergând cu dale pe zona șanțului de gardă și mărind suprafața drumului pentru parcări sau a treia bandă, cum să pui pistele pentru cicliști acolo?”, a spus primarul.

În 2020, Primăria Bistrița a scos la licitație prin procedură simplificată lucrările de execuției pentru amenajarea a 26 de kilometri de piste de cicliști și pentru realizarea racordului electric pentru cele două stații de închiriere a bicicletelor. Valoarea estimată a lucrărilor este de 16,7 milioane de lei, bani cu care se vor amenaja 26,056 km de piste de cicliști, semnalizate corespunzator, pe 28 de străzi din municipiul Bistrița.

Străzile pe care s-au amenaja și se vor amenaja pistele pentru cicliști sunt:

  1. 1 Decembrie – DN 17;
  2. Avram Iancu;
  3. Grănicerilor;
  4. Ghinzii; Drum comunal 8 – Ghinda;
  5. R. Vivu – DJ 173;
  6. Vasile Lupu;
  7. Tudor Vladimirescu;
  8. Cimitirului;
  9. Crinilor;
  10. Ion Slavici;
  11. Subcetate;
  12. Drumul Cetăţii DN 17 / terenuri adiacente DN;
  13. Drumul Dumitrei Vechi;
  14. Dimitrie Cantemir;
  15. Eroilor;
  16. Împăratul Traian;
  17. Valeriu Branişte;
  18. Aleea Sălciilor / teren situat între str. Libertăţii şi Petru Maior, pe lângă pârâu; Aleea Sălciilor / teren între str. Libertăţii şi Valeriu Branişte, pe lângă pârâu;
  19. Petru Maior – tronson 1; Petru Maior – tronson 2;
  20. Alexandru Odobescu – DJ 173 C;
  21. Ioan Raţiu – DJ 173 C;
  22. Codrişor – tronson 1;
  23. Alba Iulia;
  24. Aleea Şieului;
  25. Panait Cerna;
  26. Gheorghe Pop de Băseşti;
  27. Axente Sever;
  28. Garoafei.

De asemenea, vor fi instalate șapte stații de închiriere pentru biciclete – tip bike-sharing – dintre care două vor fi dotate inclusiv cu biciclete electrice, stații care au în componență terminale inteligente, stații de andocare pentru cele 175 biciclete achiziționate prin proiect, capabile să genereze economii de energie și reducerea nivelului de poluare, după implementarea proiectului și vor fi cumpărate 175 biciclete inteligente, accesibile populației, cu scopul de a contribui la o creștere a numărului de persoane care utilizează pistele/traseele pentru biciclete față de situația prezentă, respectiv cu 25.500 de persoane în plus, în primul an după implementarea proiectului și cu 36.500 persoane, în plus, în al 5-lea an de durabilitate a proiectului.

Prin realizarea infrastructurii pentru cicliști și achiziția de biciclete se are în vedere îmbunătățirea creșterea siguranței în trafic a acestora, respectiv reducerea numărului de deplasări cu autoturismele private, contribuind astfel la o reducere estimată a emisiilor de echivalent CO2 cu aproximativ 3,98% după primul an de implementare a proiectului și cu 5,4% după al 5-lea an de durabilitate a proiectului.

Proiectul este finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Valoarea totală a proiectului este de 21.074.346,11 lei, din care valoarea nerambursabilă este de 20.494.064,29 lei (97,25% din valoarea totală a proiectului) și contribuția proprie (cheltuieli eligibile și cheltuieli neeligibile) suportată de către Municipiul Bistrița, în valoare de 580.281,82 lei (2,75% din valoarea totală a proiectului).

34 comentarii

  • A început sa le gândească pe toate, ca alt Mare Conducator. Lăsați specialiștii sa se exprime, și nu alergați in toate domeniile și direcțiile, stabiliti priorități funcție de nevoile oamenilor din oraș, și de posibilitățile financiare de susținere.
    Iarăși vom oferi iluzii unora sau vom face lucruri la repezeala și de slaba calitate!
    Cine fuge după mai mulți iepuri nu prinde niciunul!

  • De mult trebuia sa se gandeasca cineva ,la solutiile astea! Mare pericol, daca ajungi cu masina in canalizarile,santurile asfaltate de la marginea drumurilor,foarte adanci…! Nu am inteles niciodata ,de ce nu au fost acoperite cu ceva si atunci nu mai era nici un pericol! se largea automat si suprafata folosita ….Sa auzim numai de bine!MNPop

    • Pentru protejarea autovehiculelor este suficient să se pună niște balustrade de protecție sau niște stâlpișori de protecție nu este necesar să distrugi șanțul de gardă care în timp relativ scurt va duce la distrugerea drumului.

    • @ Marius, Sugerez primărie să daleze și labirindul cu boscheți din Parcu Mare unde sa instalat o statiue ilegal ca nu cumva să dea o mașină peste ea.

    • După cum se poate vedea din filmulețul din link-ul atașat primul tronson al pistei de biciclete de pe strada si-a dovedit pe deplin utilitatea. Deși încă nu au reușit să marcheze această pistă se circulă cu bicicleta pe această pistă foarte bine atît ziua cât și noaptea cam pe orice fel de vreme, Pe această pistă nu este niciun autovehicul parcat,
      https://www.facebook.com/unirea.bistrita/videos/622892135606011

  • Să vezi distracție după ce o fi acoperit șanțul cu dale. De fapt chiar mai repede, încă din faza de construcție ne vom distra și ne vom relaxa.
    Dar, în timp ce un șanț se închide, un altul se deschide. Pe lângă drumul care duce la sala președintelui Moldovan și spre cartierul din visele celui mai turc primar al Bistriței, se cască un halău betonat mai mare decât cel de pe centură. Inutil, periculos. Primăria 2020-2024 a creat astfel un nou front de lucru pentru mandatul 2024-2028 când va fi acoperit cu dale pentru a treia bandă sau amenajarea de parcări. Sau, de ce nu, pistă de biciclete. Așa lucrează omul înțelept. Face gropi ca să aibă ce sa astupe. Își creează front de lucru ca să se facă că lucrează. Miss-ul încasează.

  • Prieteni dragi, daca suntem sute, mii de persoane care se prind ca e o idee incredibil de proasta, de ce nu protesteaza nimeni?
    Nu ajung nemultumirile din online.

    Balane, Chereji, Bistrita Civica a adormit de cand v-a angajat Primaria?

  • Horia draga, observ cu ingrijorare ca, te bantuie grijile,fortele naturii,etc…..Despre altceva era vorba aici… Sa stii ca obsesiile astea , nu sunt sanatoase ! A propos, te-ai vaccinat? Cu bine,MNPop

  • Horia, trezeste-te! Intr o fraza… sunt 6 greseli de……Mai citeste! Oamenii, te-au gratulat cu plusuri…..Bravo, lor !

  • … sa descalificat grav tocmai în meseria lui de jurist: Cum să muți o pistă de biciclete pe trotuar ?!
    Tocmai la Cluj o femeie a câștigat un proces împotriva unui pieton care a traversat ilegal o pistă de biciclete și din cauza lui sa accidentat. Primarul Turc va fi bun de plată.
    Și ca primar sa descalificat grav tocmai că pistele de biciclete trebuie construite pe străzile aglomerate pentru a proteja viața bicicliștilor și pentru a le face viața mai ușoară șoferilor și a evita accidentele produse când șoferii depășesc bicicliștii și trec pe celălalt sens de mers.

    https://timponline.ro/biciclistii-din-nou-principalii-vinovati-pentru-producerea-accidentelor-rutiere/

    • Observ că mereu comentezi împotriva bicicliștilor și nu înțeleg de ce… pistele vor fi și în avantajul tău, chiar dacă nu te-ai dat niciodată pe bicicletă. Trebuie să înțelegi că o bicicletă în plus pe pistă înseamnă o mașină în minus pe șosea. Aș lăsa acasă mașina dacă m-aș putea deplasa în siguranță pe bicicletă. Aș trimite și copiii la școală cu bicicleta, ei chiar își doresc asta, dar deocamdată nu există niciun metru de pistă de unde locuim noi și până la școală. La 7:45 să mergi pe Republicii pe bicicletă înseamnă moarte sigură. Așa că îi duc cu mașina, aglomerez străzile și poluez atmosfera. Sper să înțelegi asta și să nu ne mai ataci de fiecare dată.

    • Domnule Paul, si eu am bicicleta si incepand cu luna aprilie infunctie de vreme si de timpul pe care il am ,ies la o plimbare.Nu am nimic impotriva…dar unii actioneaza ca lgbt istii…interesul minoritatii in dauna intereselor majoritatii.Sa se faca trasee de biciclete acolo unde se poate.

    • Da, extremele nu sunt bune. Generația noastră oricum e pierdută, mai bine renunțăm la o mână decât la mașină, dar copiii/nepoții noștri pot fi mai eco-friendly. În occident se întâmplă deja, tinerii nu-și mai doresc mașini, circulă cu bicicleta, trotineta, skateboard-ul, cu mijloacele de transport în comun sau chiar pe jos. Oricât ai lăți drumurile, oricâte parcări ai face, vor fi mereu pline și va fi și mai aglomerat. Ideea e să descurajezi mersul cu mașina, asta înseamnă să desființezi locuri de parcare, să mărești taxele (parcare, impozit, asigurare). Evident întâi trebuie oferite alternative (transport în comun eficient, piste de biciclete, diverse avantaje). Știu că e dureros, dar asta e singura soluție de a scăpa de aglomerație și noxe. Vă înțeleg pe cei care îmi dați minus, chiar și eu îmi dau minus pentru că nu îmi convine, dar susțin aceste idei pentru viitorul copiilor și al planetei.

  • Cu unele mici imbunatatiri. Pe soseaua de centura / Mere Turc intr-o trasura / Foaie verde de cicoare/ Intrebare-ntrebatoare…/ Sa o iau peste bordura/ Ori mai bine , pe-aratura?

  • Sunteti vreo cațiva care aveți case pe acolo si tot faceți gat .Pentru 10 indivizi sa nu se fluidizeze circulatia pe o artera care preia traficul greu si de tranzit.Sa va para bine ca nu va demoleaza sandramalele de prost gust, in interes public si gata meleardarilor de carton.

    • Nu văd logica celor de la primărie privind fluidizarea circulației din oraș: îngustezi străzile din mijlocul orașului pe care circulă majoritatea mașinilor din oraș prin proiectele Linia Verde și îngustpearea străzilor Gării-Decebal-Andrei Mureșanu-Năsăudului, dar în schimb vrei să faci o jumătate de banďă pentru că numai atâta încape străzile unde circula doar cei aflați în tranzit adică Calea Clujului și Simion Mândrescu. Eu caut logica și nu o găsesc în toată povestea asta or fi niște firme care mai vor să sifoneze niște bani pe lucrări inutile care nu se pot verifica, că altă explicație nu este.

    • A scăpat de îngustare culoarul Republici- 1 Decembrie. Dar nu este târziu să-l mutilize și pe ăsta o să pună troleibuze pe aceste străzi hi, hi Să vezi după aceea ambuteaje pe toate străzile din centru orașului !

  • Decât să se încerce tot felul de elucubrații nu ar fi mai potrivit să se facă culoare de mobilitate noi în zone unde încă nu sa construit și este spațiu suficient ?
    Astfel s-ar împăca și capra și varza: ar putea să se construiască străzi late și s-ar și dezvolta zonele respective.

  • Pistele de biciclete sunt utile dacă sunt construite acolo unde trebuie și sunt necesare adică pe străzile Calea Clujului, Drumul Cetății și Simion Mândrescu.
    Pistele nu își au locul pe străzile înguste din centru unde încurcă și enervează pe toată lumea atât pe șoferi cât și pe pietoni și bicicliști adică străzi ca Împaratul Traian, Victor Onișor, Codrișor, Titulescu.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS