”Este de notorietate că Ovidiu Crețu, primarul municipiului, este foarte încăpățânat. Dar toată prădarea banului public pe proiecte fanteziste nu o putea face singur. I-au stat aproape, în cei zece ani, consilierii locali Camelia Tabără și Constantin Rus care i-au susținut toate aberațiile, cu mare sârg, din postura de președinți ai comisiilor economică, respectiv urbanism. Crețu, Tabără, Rus & co, credeți că nu veți da seama odată?”, spune președintele Asociației Bistrița Civică, Adrian Florin Chereji:
”Au aprobat finanțarea pârtiei din împrumut bancar, cu toate că Studiul de fezabilitate prevedea fonduri europene/guvernamentale ca principală sursă de finanțare a investiției. O primă încălcare flagrantă a legislației avizată de cele două comisii pomenite mai sus și votată de majoritatea din CL.
Știm ce s-a întâmplat în iernile 2016/2017 și 2017/2018, s-a reușit marea performanță să se schieze 10 zile, să se încaseze 100.000 lei și să se cheltuiască 25 milioane de lei cu investiția propriu zisă și încă cel puțin 1 milion de lei cu operarea înstalațiilor, paza, utilitățile, etc.
Acum este rectificare de buget solicitată de primar la care cere încă 180.000 lei pentru consolidarea dealului (zona lacului a luat-o la vale) și 258.000 lei pentru mărirea capacității de producere zăpadă artificială, sume ce se adaugă la încă vreo 800.000 lei prevăzuți în bugetul anului 2018 pentru pârtia Wonderland (înca cel puțin 1,2 milioane de lei cheltuiți în 2018 la Wonderland). Oare comisiile de specialitate ale CL ce au zis? Sunt sigur că au dat aviz favorabil și au girat prădarea, în continuare, a bugetului local cu această prostie. Aveam speranța că cei doi profesori de fizică din CL, împreună cu vreo 4 ingineri, vor avea curiozitatea să se informeze și să verifice utilitatea acestor cheltuieli.
Că dealul a luat-o la vale este, poate, răspunderea proiectantului care nu a făcut studii geo corespunzătoare și nu a prevăzut acest risc. Dar proiectantul a dat faliment, așa că prinde orbul scoate-i ochii. Totuși, un semnal de alarmă trebuie tras, dacă alunecarea de teren ajunge la pilonii telescaunului? Oare se poate risca „încărcarea” dealului cu o sarcina suplimentară, respectiv instalația bobului de vară? Știm că dealurile din sudul Bistriței sunt foarte instabile. Nu a fost nici o problemă dacă au fost pășuni sau livezi, dar dacă pui pe ele 5000 tone lacul artificial, plus alte câteva sute de tone de instalații te miri că o ia la vale?
Din cei 800.000 lei în bugetul inițial al anului 2018 majoritatea sunt alocați pentru construirea unui șopron/magazii de depozitare a utilajelor. Consilierii, mai ales cei din comisia economică, ar fi trebuit să ceară socoteală primarului pentru că în raportul Curții de conturi pentru 2017 se menționează că a fost demolat un depozit metalic al organizării de șantier cu suprafață de 500 mp, plătit cu 575.000 lei și dus la fier vechi tocmai la Pitești, orașul unde are sediul constructorul. Aici sunt două întrebări, cel puțin de bun simț: prima, Remat este și la Bistrița, de ce a trebuit să cheltuiască o căruță de bani să ducă fierul vechi la Pitești, iar a doua, oare acea ipotetică magazie nu putea să fie folosită pentru depozitarea ratracului, tunurilor de zăpadă, etc pe perioada verii și nu mai trebuia construită alta? De fapt, acea magazie nu a existat niciodată dar a fost decontată. Strigător la cer!
Și mai e o problemă pe care d-nul profesor Rus ar putea-o da spre rezolvare elevilor de la Centrul de excelență: se dorește mărirea capacității de producere a zăpezii artificiale prin achiziționarea unor instalații de producere a zăpezii (tunuri și lăncii). Dar stimabililor, cred că și un elev din gimnaziu știe că dacă scoți o cantitate mai mare de lichid (apă în cazul nostru) dintr-un recipient (lacul în cazul nostru) acesta din urmă se va goli mai repede. Stimabilii trebuiau să observe că nu este corelație între capacitatea de umplere a lacului (cca 11 zile) și ritmul de golire a lacului (3-4 zile cu cele 4 tunuri din dotare, 2-3 zile dacă se suplimentează capacitatea de producere a zăpezii artificiale). Oare ce vor face? Vor veni cu o nouă rectificare bugetară și vor finanța o nouă conductă de la râu la lac și o pompă suplimentară? Puterea necesară pentru două pompe este asigurată sau mai trebuie făcută o rețea de alimentare electrică? Mai cheltuim 1 milion de lei? Pe gândirea prăduitoare a bugetului ar putea zice: ce mai contează încă un milion de lei la cele 26-27 cheltuite până acum.
Că tot s-a votat legea prin care primarul și consilierii locali au voie să desfășoare activități economice sugerez următorul lucru: dacă sunteți așa de convinși de eficiența investiției asociați-vă într-o societate comercială, preluați operarea și dezvoltarea Wonderlandului din banii voștri și preluați toate obligațiile de rambursare ale creditului. Toate încasările să fie ale voastre!”.
Mă, eu când am fost la Conferința COP21 de la Paris, eram la o jumătate de metru distanță de Leonardo DiCaprio. Se uita lumea la noi ca la prezidiu. Ce să fac, a trebuit să vorbesc puțin cu el, deși, după cum știți, eu n-am timp. Uite așa ne-am împrietenit. – Don Leo, i-am zis la un moment dat, de ce nu faceți o pârtie de schi acolo unde ați filmat scena cu ursul? – Mr. Fritz, la noi nu mai avem zăpadă, mi-a răspuns Leo, politicos. Apropo, Mr. Fritz, la Bistritz cum vă descurcați? – Păi la noi struții schiază și pe nisip, he-he, i-am întors-o eu repede, pe sub ochelari, crăpa-i-ar capu caprii, cum crapă pârtii de schi.
Da… strutii lui Tanase, administrarea partiei Tanase, aerodromul Tanase, concediu comun Cretu cu …Tanase…asta ca sa nu existe confuzii.da da totul este cu acte stim asta stim
Care Tănase? Alina Tănase?
Dom Chereji, sa traiti!
Pe la Cotul Iadului, cand mai veniti?
Odata, acolo va faceati plinul,
Acum, din ce-a fost, a ramas doar veninul?
Dozmne sa plece nemernici astia odata ca numai la veverite le sta capul.
Hai PNL , hai dl. TURC IOAN, fsceti coalite si sa scapam odata de ciuma.
Domnule ioan popa sa arunce cu piatra cine este mai cinstit, dar curvasaraie ca in primarie nu am mai auzit, veveritele la mare cautare.
Asa ca dute si te culca ca nu i fi mai bun.
Cel putin CHEREJI se lupta pentru acest oras tu nu faci altceva decat arunci cu noroi dar parca vad ca iti plac si tie ververitele. Dute la primarie sunt cate vrei cu coada sus.
Si isi fac timp si in timpul serviciului de cate o escapada.BAFTA.
Ioan Popa; la Cotul Iadului au mers barbatii adevarati, nu fataraii. Locatia a fost chiar draguta in perioada ei si frecventata de oameni , doar nu de magari ca eia stau la grajd. Uite ca si eu am fost si am admirat fetiele de la bara care prezentau numere frumoase exact ca la CIRC. Ce este rau in asta ? In toata lumea occidentala este plin de asemenea locatii si sunt vizitate de oameni politici, actori, oameni cu stare etc. Domnul Chereji a facut cumva vreo infractiune ? Traim in capitalism ce naiba !Si acuma Ioan Popa poti sa mai faci o strofa. Esti penibil barbat !
Aveti dreptate in legatura cu primaru Bistritei care a distrus acest oras a sfidat cetatenii si a cheltuit fara rost banul public ș dar nici cu domnul chereji nu mi-e rusine a ramas un frustat, daca nu era un las trebuia sa ramana consilier local si din interior trebuia sa convinga si alti colegi sa se impotriveasca infatuatului de Cretu Domnule Balan sant de acord cu dvs in privinta fetitelor de la Bodea dar cand esti primarul unui oras de circa 7-0 sau 80 miilocuituri nu mergi sa te distrabalezi trebuie sa ai o decenta aspect ce i-a lipsit sii lipseste d-lui chereji
Va mai raspund inca odata; Barbatii adevarati care se respecta nu intretin asemenea discutii si nu dau cu bota inainte de a se privi singuri in oglinda. Pun pariu cu toti ca una ganditi dar cu totul alceva faceti in materie de FEMEI. Pana la urma tot spovedania ne ajuta la toti si sa crezi cu tarie ca ce ai facut nu vei mai face. Salvarea vine tot de la rugaciunea cea de toate zilele, si nimeni nu poate ridica piatra impotriva aproapelui, pt. ca moral nimeni nu este perfect.