Economie

Studiile de mediu pentru tronsonul Bistrița-Vatra Dornei din Autostrada Nordului, în lucru

Pentru tronsonul Bistrița – Vatra Dornei din cadrul Autostrăzii Nordului, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) nu a finalizat studiul de impact și studiul de evaluare adecvată necesare pentru emiterea acordului de mediu. După depunerea lor, este nevoie de alte trei luni pentru dezbatere a declarat la Bistrița, Ciprian Șoavă, director general în cadrul Agenției Naționale de Mediu și Arii Naturale Protejate.

”Suntem în etapa în care, anul trecut, Agenția a emis un îndrumar în ce privește realizarea studiului de impact și a studiului de evaluare adecvată către CNAIR. Până în acest moment, noi nu am primit documentele pentru a realiza procedura în sensul de a organiza dezbaterile publice, de a informa populația și analiza solicitării cu luarea unei decizii. Din păcate, mingea nu este la noi. Sunt niște documente specifice în ce privește evaluarea impactului asupra mediului pentru acest proiect, cât și studiul de evaluare adecvată în raport cu biodiversitatea de pe acest amplasament. Nu le-au trimis și, din păcate, noi nu le putem urgenta”, a spus Ciprian Șoavă, director general în cadrul Agenției Naționale de Mediu și Arii Naturale Protejate.

La rândul ei, președintele ANMANP Raluca Giorgiana Dumitrescu, a precizat că studiile ”sunt în termenul real în care se pot realiza”: ”Nu este o întârziere a deadline-ului. Sunt în perioada în care se pot realiza, sunt studii foarte importante, sunt studii cerute și pe biodiversitate, și pe alte domenii ca să nu existe vreo problemă. Chiar aseară am discutat, venind încoace, cât de bună va fi această autostradă și cât de mult a însemnat construirea autostrăzii pe zona București – Focșani. Se lucrează și suntem foarte atenți la tot ce înseamnnă infrastructură”.

Directorul Direcției Județene de Mediu Bistrița-Năsăud, Sever Roman, care a participat, recent, la o videoconferință pe această temă, a precizat că CNAIR a informat acolo că acele studii sunt în curs de elaborare, termenul propus pentru obținerea acordului de mediu fiind în această primăvară, așa încât până în iunie, documentațiilesă fie avizate la Ministerul Transporturilor. ”Ei își doresc, dar mai au puțin de lucru până la depunerea studiilor”, a spus Roman.

Însă acordul de mediu nu va fi obținut imediat după depunerea studiilor. Chiar dacă toate documentele ar fi în regulă, fără observații și comentarii, este nevoie de minim 90 de zile până la eliberarea acordului de mediu, a mai spus Ciprian Șoavă.

Tronsonul Bistrița – Vatra Dornei, stabilit să fie autostradă, ar urma să fie realizat în Bistrița-Năsăud pe traseul Livezile – Josenii Bârgăului – Prundu Bârgăului – Tiha Bârgăului – Lunca Ilvei. 

Ofertantul declarat câştigător pentru elaborarea studiului de fezabilitate aferent Lotului Bistriţa – Vatra Dornei este SC Explan SRL Cluj-Napoca, valoarea contractului fiind de 15.793.026,12 lei fără TVA. 

Drumul de mare viteză Baia Mare – Bistrița este împărțit în Lotul 1 Baia Mare – Dej și Lotul 2 Dej – Bistrița. Valoarea contractului de servicii (studii) pentru Lotul 1 este de 12.746.666,57 lei fără TVA. Valoarea contractului de servicii pentru Lotul 2: 8.376.369,89 lei fără TVA.

În primăvara anului trecut au început studiile de teren pentru drumul expres Dej – Beclean – Bistrița, care cuprinde și varianta ocolitoare a municipiului.

Traseul agreat (începând cu centura Bistriței spre Dej) este următorul: Livezile – Ghinda – Jelna – Buduș – Simionești – Monariu – Sărata – Sigmir – Blăjenii de Sus – Șintereag – Beclean – Braniștea – Uriu – Reteag – Ciceu Mihăiești – Cuzdrioara – Dej.

5 comentarii

  • Dormiti in birou linistiti daca mingea e in terenul altcuiva… Parca vad ca aia ce trebuie sa-si faca treaba habar nu au ca voi asteptati dupa ei… Birocratia e cancerul Romaniei. Fiecare spune ca asteapta dupa altcineva in loc sa se zbata sa urgenteze situatia. Daca trebuie te duci pana la premierul Romaniei, dar nu stai linistit in birou ca mingea e in terenul altcuiva… Se devalorizeaza banii pana incepeti voi autostrada. Uitati-va ca aproape toate judetele din Romania au autostrazi gata sau in executie. Suntem de rasul lumii!

    21
    1
    • Ai dreptate, dacă te uiți pe harta cu autostrăzi existente, în construcție și propuneri pe 2026, doar BN și Teleorman apar cu nimic. Restu mai au cite ceva, la Vaslui de ex apare centura ocolitoare a orasului măcar. Trist.

      6
      1
  • Autostrada Bistrita – Suceava nu mai este prioritara din moment ce Suceava o sa aiba legatura direct la A7 si A8.
    Orice studiu facut acuma pentru aceasta portiune de autostrada o fie inutil in 15-20 de ani cand ar putea sa inceapa efectiv lucrarile la acest lot.
    Cei din Gura Humorului au realizat ca aces lot nu o sa fie implementat in viitorul apropiat asa ca deja au inceput proiectarea centurii.
    Prioritatea celor din judet ar trebui sa fie prioritizarea si urgentarea studiului pentru Bistrita – Dej, un lot relativ usor similar cu ce au construit UMB in timp record pe A7.

    Clujul pune presiune pe un studiu Cluj – Dej, mult mai fezabil si mai rapid de implementat decat costisitoarea centura a Clujului.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.