Sunt ziarist ne-profesionist şi aşa vreau să rămân

În sala de la Biblioteca Judeţeană, unde recent a avut loc o mare dezbatere cu tema “Presa şi literatura”, am văzut tot soiul de persoane care vânează pensii cu 50% mai mari decât restul lumii, oameni care fie au măturat sporadic praful prin redacţii fără să lase ceva în urma lor, fie diverşi ridicători de ode sau maşini de spălat imagini. Pe de altă parte, nu, n-am văzut niciun ziarist.

Din cronica extrem de laudativă din Răsunetul, am înţeles că scopul adunării a fost acela de a primi doi noi membri în organizaţia “elitistă” condusă de pensionari şi de oameni care nu mai au nicio treabă cu meseria, cel mult sunt consumatori de presă. E vorba de profesorul Sever Ursa care conduce revista “Cuibul visurilor” şi de Alexandru Câţcăuan. Dacă despre primul ştim destule şi parcă nu avem nimic împotrivă să primească o pensie mai mare chiar şi cu 50% după o viaţă de muncă dedicată comunităţii şi culturii, în ce-l priveşte pe Alexandru Câţcăuan chiar nu am înţeles motivele includerii lui în breasla „ziariştilor profesionişti”. Se apropie cumva de pensie? Le-a dat premii pentru tot soiul de cărţi scoase la edituri de cartier celor din conducerea UZP Bistriţa? Scrie la revista PDL? Unde se manifestă dânsul ca “persoană care redactează ştiri de ultimă oră”?

Toate categoriile profesionale sunt pline de impostori. Poate mai puţin cea a medicilor şi a piloţilor fiindcă niciun om normal la cap nu se lasă operat de o persoană fără diplomă şi nu urcă într-un avion pilotat de un amator. Mai nou văd că toţi care nu au cum să-şi justifice înfăţişarea pe la diverse reuniuni se prezintă drept „jurnalişti”. Unii au scris trei rânduri agramate şi s-au semnat, victorioşi, alţii au mâncat doar covrigi prin sedii de partide pe unde vin să încurce lumea pentru ca apoi să nu scrie niciun rând.

La dezbaterea publică de la Primăria Bistriţa Bârgăului, unul dintre cei mai vocali şi vehemenţi vorbitori se recomanda tot “jurnalist”, deşi nu are nici în clin, nici în mânecă vreo treabă cu profesia fiind consultant la firma de turism a cetăţeanului Vasile Coruţiu care, fie vorba între noi, urăşte organic ziariştii care i-au făcut zile negre înainte să se izoleze dânsul în munţi şi să-şi facă „marea de la munte”, nu de alta, dar era abonat la contracte cu statul şi toate lucrările le făcea prost.

Cum oricine din ţara asta poate fi orice fluturând diplome obţinute la facultăţi necunoscute, singura unitate de măsură pe care o folosesc eu atunci când încerc să separ grâul de neghină este să caut răspunsul la întrebarea: “Ce te recomandă să fii ziarist?”, iar de aici derivă altele: ai făcut vreo investigaţie care a schimbat lumea? Ai zguduit vreun sistem? Ai scris/ spus ceva care a determinat vreo demisie/demitere? Ai creat un curent de opinie? Ai fost acolo unde nu a fost nimeni? Ai văzut ce nu observase nimeni? Te macină zilnic întrebările? Cauţi răspuns la ele?

Aş putea continua mult şi bine adăugând întrebări însă un lucru este cert: ziarist e cel măcinat de nelinişte, cel care nu se poate dezbrăca niciodată de haina lui, în căutare veşnică de subiecte, unul care nu poate merge liniştit pe stradă fără să studieze atent tot ce vede, fără să intre în vorbă cu oricine ca să afle ce se întâmplă, un om nefericit şi chinuit la nesfârşit de întrebări, revoltat, extrem de curios. Nici într-un caz, un ziarist adevărat nu va organiza festivaluri de umor sau de mai ştiu eu ce şi nu va activa în partide. Nu-l veţi vedea aplaudând diverse manifestări dubioase, umblând cu fulare electorale la gât, portocalii sau de orice altă culoare. 

Orice ar crede unii, un ziarist adevărat nu e un naiv. E unul care va găsi nod în papură tot timpul chiar şi atunci când nimeni nu vede nodul. Şi e normal să fie aşa. Eu cred că laude deşănţate poate scrie oricine şi că toate sunt penibile, groteşti. Treaba presei este să vadă lucrurile rele şi să le pună pe tapet în faţa societăţii pentru ca ea să le corecteze, nu să scrie ode după festivaluri şi întruniri politice, indiferent cât de grozave i s-au părut. Dacă tot i-a plăcut ceva, poate relata ce-a văzut şi atât fără osanale.

Eu cred că ţine de fişa postului să critici şi să pui lupa pe diverse anomalii, să cauţi adevărul dincolo de aparenţe. Mi se face şi acum greaţă când mă gândesc că un anume cetăţean care zice despre el că e ziarist a găsit de cuviinţă să spună public, de faţă cu zeci de oameni, că el scrie “de bine”, iar alţii “de rău”. Ce înseamnă “de bine” în opinia lui? O laudă nesfârşită, dubios de elogioasă la adresa oricui? Oricine poate face aşa ceva. O investigaţie însă nu e la îndemâna oricui.

Nu mă consider un ziarist adevărat, dacă aveţi cumva impresia că scriu acest text despre mine oarecum invidioasă că nu fac parte din UZP. Vă asigur că am primit pe mail invitaţia să mă înscriu, ştiu care sunt beneficiile, dar până acum nu m-a tentat absolut deloc. Până la urmă, dacă Alexandru Câţcăuan e ziarist profesionist, de ce mi-aş dori vreodată să fiu şi eu?

Am înţeles cu ceva timp în urmă  motivul existenţei UZP. Este acela de a da unora pensii mai mari cu 50%. Aşa prevede Legea privind indemnizaţia pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică. Şi UZP cică ar fi de utilitate publică. Am văzut utilitatea şi m-am crucit! La cererea Timp Online, directorul Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud, Ioan Fechete, a declarat că, în evidenţele instituţiei pe care o conduce sunt 92 astfel de persoane care au pensii cu 50% mai mari, dar a căror identitate nu a vrut să o divulge. “Avem 92 de pensionari care primesc pensii cu 50% mai mari fiindcă sunt membri ai uniunilor de creatori. Vorbim de scriitori, de membri ai Uniunii Ziariştilor Profesionişti, de cântăreţi, de dansatori în ansambluri profesioniste. Dacă li se cuvine de drept o pensie de 1000 de lei, în baza acestei legi ei iau încă 500 de lei. Am înţeles că, dacă ai scris 2-3 cărţi eşti primit în organizaţie şi ai pensie cu 50% mai mare”, a declarat Ioan Fechete.

Aş adăuga că şi eu am înţeles foarte bine ce e UZP. Dacă ai scris două-trei ode, eşti ziarist profesionist! Sunt absolut intrigată că nu au fost primiţi şi alţii. Corul lăudătorilor e foaaaaaaaaaarte mare.

Cristiana Sabău