Timp de gândire

Sunt ziarist ne-profesionist şi aşa vreau să rămân

Înţeleg că noul ziarist profesionist al judeţului este Alexandru Câţcăuan, şef la Casa de Cultură a Sindicatelor, ocupat în general cu orice, inclusiv cu politica la PDL, mai puţin „persoana ce redactează ştiri de ultimă oră din diverse domenii, împletind imaginaţia sa cu date concrete legate de un anume subiect”, cum zise o elevă la “marea adunare” a Uniunii Ziariştilor Profesionişti de la Bistriţa că înţelege ea că ar fi "ziaristul".

În sala de la Biblioteca Judeţeană, unde recent a avut loc o mare dezbatere cu tema “Presa şi literatura”, am văzut tot soiul de persoane care vânează pensii cu 50% mai mari decât restul lumii, oameni care fie au măturat sporadic praful prin redacţii fără să lase ceva în urma lor, fie diverşi ridicători de ode sau maşini de spălat imagini. Pe de altă parte, nu, n-am văzut niciun ziarist.

Din cronica extrem de laudativă din Răsunetul, am înţeles că scopul adunării a fost acela de a primi doi noi membri în organizaţia “elitistă” condusă de pensionari şi de oameni care nu mai au nicio treabă cu meseria, cel mult sunt consumatori de presă. E vorba de Alexandru Catcauanprofesorul Sever Ursa care conduce revista “Cuibul visurilor” şi de Alexandru Câţcăuan. Dacă despre primul ştim destule şi parcă nu avem nimic împotrivă să primească o pensie mai mare chiar şi cu 50% după o viaţă de muncă dedicată comunităţii şi culturii, în ce-l priveşte pe Alexandru Câţcăuan chiar nu am înţeles motivele includerii lui în breasla „ziariştilor profesionişti”. Se apropie cumva de pensie? Le-a dat premii pentru tot soiul de cărţi scoase la edituri de cartier celor din conducerea UZP Bistriţa? Scrie la revista PDL? Unde se manifestă dânsul ca “persoană care redactează ştiri de ultimă oră”?

Toate categoriile profesionale sunt pline de impostori. Poate mai puţin cea a medicilor şi a piloţilor fiindcă niciun om normal la cap nu se lasă operat de o persoană fără diplomă şi nu urcă într-un avion pilotat de un amator. Mai nou văd că toţi care nu au cum să-şi justifice înfăţişarea pe la diverse reuniuni se prezintă drept „jurnalişti”. Unii au scris trei rânduri agramate şi s-au semnat, victorioşi, alţii au mâncat doar covrigi prin sedii de partide pe unde vin să încurce lumea pentru ca apoi să nu scrie niciun rând.

La dezbaterea publică de la Primăria Bistriţa Bârgăului, unul dintre cei mai vocali şi vehemenţi vorbitori se recomanda tot “jurnalist”, deşi nu are nici în clin, nici în mânecă vreo treabă cu profesia fiind consultant la firma de turism a cetăţeanului Vasile Coruţiu care, fie vorba între noi, urăşte organic ziariştii care i-au făcut zile negre înainte să se izoleze dânsul în munţi şi să-şi facă „marea de la munte”, nu de alta, dar era abonat la contracte cu statul şi toate lucrările le făcea prost.

Cum oricine din ţara asta poate fi orice fluturând diplome obţinute la facultăţi necunoscute, singura unitate de măsură pe care o folosesc eu atunci când încerc să separ grâul de neghină este să caut răspunsul la întrebarea: “Ce te recomandă să fii ziarist?”, iar de aici derivă altele: ai făcut vreo investigaţie care a schimbat lumea? Ai zguduit vreun sistem? Ai scris/ spus ceva care a determinat vreo demisie/demitere? Ai creat un curent de opinie? Ai fost acolo unde nu a fost nimeni? Ai văzut ce nu observase nimeni? Te macină zilnic întrebările? Cauţi răspuns la ele?

Aş putea continua mult şi bine adăugând întrebări însă un lucru este cert: ziarist e cel măcinat de nelinişte, cel care nu se poate dezbrăca niciodată de haina lui, în căutare veşnică de subiecte, unul care nu poate merge liniştit pe stradă fără să studieze atent tot ce vede, fără să intre în vorbă cu oricine ca să afle ce se întâmplă, un om nefericit şi chinuit la nesfârşit de întrebări, revoltat, extrem de curios. Nici într-un caz, un ziarist adevărat nu va organiza festivaluri de umor sau de mai ştiu eu ce şi nu va activa în partide. Nu-l veţi vedea aplaudând diverse manifestări dubioase, umblând cu fulare electorale la gât, portocalii sau de orice altă culoare. 

Orice ar crede unii, un ziarist adevărat nu e un naiv. E unul care va găsi nod în papură tot timpul chiar şi atunci când nimeni nu vede nodul. Şi e normal să fie aşa. Eu cred că laude deşănţate poate scrie oricine şi că toate sunt penibile, groteşti. Treaba presei este să vadă lucrurile rele şi să le pună pe tapet în faţa societăţii pentru ca ea să le corecteze, nu să scrie ode după festivaluri şi întruniri politice, indiferent cât de grozave i s-au părut. Dacă tot i-a plăcut ceva, poate relata ce-a văzut şi atât fără osanale.

Eu cred că ţine de fişa postului să critici şi să pui lupa pe diverse anomalii, să cauţi adevărul dincolo de aparenţe. Mi se face şi acum greaţă când mă gândesc că un anume cetăţean care zice despre el că e ziarist a găsit de cuviinţă să spună public, de faţă cu zeci de oameni, că el scrie “de bine”, iar alţii “de rău”. Ce înseamnă “de bine” în opinia lui? O laudă nesfârşită, dubios de elogioasă la adresa oricui? Oricine poate face aşa ceva. O investigaţie însă nu e la îndemâna oricui.

Nu mă consider un ziarist adevărat, dacă aveţi cumva impresia că scriu acest text despre mine oarecum invidioasă că nu fac parte din UZP. Vă asigur că am primit pe mail invitaţia să mă înscriu, ştiu care sunt beneficiile, dar până acum nu m-a tentat absolut deloc. Până la urmă, dacă Alexandru Câţcăuan e ziarist profesionist, de ce mi-aş dori vreodată să fiu şi eu?

Am înţeles cu ceva timp în urmă  motivul existenţei UZP. Este acela de a da unora pensii mai mari cu 50%. Aşa prevede Legea privind indemnizaţia pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică. Şi UZP cică ar fi de utilitate publică. Am văzut utilitatea şi m-am crucit! La cererea Timp Online, directorul Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud, Ioan Fechete, a declarat că, în evidenţele instituţiei pe care o conduce sunt 92 astfel de persoane care au pensii cu 50% mai mari, dar a căror identitate nu a vrut să o divulge. “Avem 92 de pensionari care primesc pensii cu 50% mai mari fiindcă sunt membri ai uniunilor de creatori. Vorbim de scriitori, de membri ai Uniunii Ziariştilor Profesionişti, de cântăreţi, de dansatori în ansambluri profesioniste. Dacă li se cuvine de drept o pensie de 1000 de lei, în baza acestei legi ei iau încă 500 de lei. Am înţeles că, dacă ai scris 2-3 cărţi eşti primit în organizaţie şi ai pensie cu 50% mai mare”, a declarat Ioan Fechete.

Aş adăuga că şi eu am înţeles foarte bine ce e UZP. Dacă ai scris două-trei ode, eşti ziarist profesionist! Sunt absolut intrigată că nu au fost primiţi şi alţii. Corul lăudătorilor e foaaaaaaaaaarte mare.

Cristiana Sabău

26 comentarii

  • interesant !! nu am stiut de aceasta prevedere ,,legala,, in legatura cu pensiile. oricum din cite vad si aud [in anii astia ] , ne ducem in directia ,, buna,, . cu totii !

  • acum …….intre noi fie vorba [asa ca nu ne vede si aude cineva ], asi vrea ca sa ramineti asa si peste 10-15 ani.stiu e greu dar…… cu un efort se poate..noi oricum vom fi aici ptr. confimare . 15 ani trec ca maine. succes !!

    • Ştiţi care e vestea proastă? O veste proastă pentru mine, nu pentru dumneavoastră, cititorii, aceea că nu voi rămâne aşa. Mă infectez zi de zi de la cei cu care am de-a face şi care spun minciuni de toate felurile (am uneori senzaţia că nimeni nu mai spune adevărul) şi văd tot mai puţine lucruri bune şi frumoase în jur. E trist, dar orice alegere pe care o facem în viaţă are preţul ei.

    • asa e, ne infectam in fiecare zi de minciuna si deziluzia cu care ne inunda zilnic, ora de ora, acesta clasa politica care paraziteaza si paralizeaza toate institutiile din tara asta, de la directori si pana la femeia de servici.

  • Sunt trecuti bine peste 20 de ani de la Revolutia anticomunista si inca mai avem APUCATURI COMUNISTE INSTITUTIONALIZATE. Inseamna ca in toti acesti ani s-a perpetuat o sleahta care a luat bani de la buget, a prosperat, iar unii tineri si naivi i-au vazut ca si modele de urmat. Trist dar adevarat ! Incerc tot mai acut sentimentul ca dupa ’90 nu s-a intamplat nimic spectaculos in sensul asteptarilor majoritare. Legea lustratiei care a fost intentionat franata avea menirea sa-i mai curete pe acesti activisti spoiti in oameni de cultura. Iarasi un moment de greata.

  • Cristiana,iarta-ma ca te tutuiesc,dar ma intristezi .Nu ai voie sa fii sceptica in ceea ce priveste viitorul .Daca voi cei tineri nu luptati,atunci cine? Imi place sa cred ca esti si vei ramane luptatoarea despre care stiu numai lucruri bune…

    • Stimată doamnă, dacă viitorul e să încurajăm în continuare impostura, să ne erijăm în ceea ce nu suntem, dacă viitorul înseamnă să scriem ode ca să nu supărăm nu ştiu ce mai mari ai vremii şi să ne călcăm noi înşine în picioare demnitatea, în acest viitor vreţi să cred eu? Eu sunt un om realist pentru că nu-mi permit să fiu altfel, dar nu opresc pe nimeni să viseze.

    • FARA COMENTARII !

      Ceausescu n-a murit!
      Ne vegheaza indarjit
      Ceausescu e o scoala
      Ceausescu e o boala:

      E in mine e in tine
      E in fabrici si uzine
      Azi il poarta fiecare
      Ceausescu-n veci nu moare

      Ceausescu n-a murit!
      Istoria ne-a pacalit
      Limba lui de lemn se plimba incet
      Prin vechea noastra limba

      Ceausescu n-a murit!
      Istoria ne-a pacalit
      Noi suntem vii si mortii
      Ceausesti suntem cu totiï

      (Versuri: Ada Milea)

    • Sau si mai bine se potriveste pentru UZP poezia lui Adrian Paunescu:
      V-am spus ca sunt un om periculos
      Si nu mi-ati luat avertismentu-n seama.
      V-am spus s-aveti pentru persoana mea
      Un plus de-ngrijorare si de teama.

      V-am spus ca fac teribil de urât
      De sunt calcat putin pe libertate.
      V-am spus ca sunt osteanul credincios
      Dar care doar cu inamici se bate.

      V-am spus sa va astâmparati si voi,
      Cenzori capriciosi ai vremii mele,
      C-o sa va coste scump maruntul moft,
      De a ne face noua zile grele.

      V-am spus sa puneti mâna sa munciti.
      Sa nu mai tot pânditi zelosi din umbra,
      V-am spus ca n-o sa placa nimanui
      Pornirea voastra, tulbure si sumbra.

      V-am spus ca vremurile s-au schimbat
      Si ca situatia e mai complexa,
      Nu-i intelectualul – servitor.
      Cultura nu-i ceva ca o anexa.

      Si lumea nu se poate cuceri
      Umflând la cifre si mimind tumulturi
      Cu aroganti si trindavi doctoranzi,
      Cu papagali care tin loc de vulturi.

      V-am spus si am puterea sa mai spun
      Ca nu încape muntele în sera
      Ca prea-i scurt drumul de la rai la iad
      Si de la caprioara la pantera.

      V-am spus sa nu-l fetisizati pe Marx,
      Sa nu-i pastrati în spirt învatatura
      Si voi într-una fara sa-l cititi
      Îl pomeniti pâna va doare gura.

      V-am spus ca batalia pentru om
      Nu iarta astazi nici o dezertare
      Si voi v-ati decorat voi între voi
      Când lupta este în desfasurare.

      V-am spus ca muzica nu-i un microb
      Care ameninta civilizatii
      E-a omului pentru a fi mai bun,
      V-am spus: ceva care sa-i placa dati-i.

      V-am spus, concetateni analfabeti,
      Si luati aminte si sa tineti minte.
      Dar nu stiam ca v-ati nascut si surzi
      Si scoateti arma când vedeti cuvinte.

  • Pacat Cristiana ca nu te alaturi elitei din Uzp,numai ziaristi de prestigiu:refulatii de la ofticosul „rasunetul”sau cei care au fost dati afara de la „mesagerul”, care nu mai au nici o tangenta cu ziarele,dar ei sunt mari ziaristi in continuare.Au prins posturi caldute pe la spital,dar fac parte din uzp,unde isi fac planuri de bataie tip secu…

    • Da, mare păcat :). M-a dat o dată afară de la Mesagerul colonelul, vreţi să mă dea şi din UZP? Să mă lase fără pensie cu 50% mai mare? Nu mai ajunge bugetul pentru toţi neaveniţii fără grade ca mine.

  • Sunt oameni care vor aprecia ce scrieti, sunt oameni care vor critica intotdeauna ceea ce spuneti, carcotasi care stiu sa lege 2 cuvinte, dar cel mai important si deasupra de toate astea, e ca dumneavoastra sa va simtiti bine, si sa aveti constiinta impacata. Sunt sigura ca asa veti reusi sa razbiti cu toti coruptii si lingusitorii din Romania. Succes si tot respectul din partea mea!

  • @ Cristiana Sabau, adevarat graiesti!
    cand il vezi pe nea mishu leder, marele ziarist din bistrita, mai putem vorbi de presa si mass`media profesionista?

  • D-soara Sabau, interesati-va mai intai ce prevede legea si apoi scrieti. Cei din UZP nu iau deocamdata nici o jumatate de pensie. Legea care sa le acorde acest drept nu s-a dat deocamdata. Si nici nu este inca in discutie. Cei de la pensii nu au cum sa va comunice un neadevar, sa ne spuna un ziarist cu inca o jumate de pensie. nu exista. Cei din USR si artistii da, au.

    • M-am interesat, şeful CJP spune ca iau. Pe cine vreţi să întreb, pe mama? A doua întrebare pe care vreau să v-o adresez este următoarea: de ce să vrei să te numeşti „ziarist profesionist” fără niciun beneficiu? Aşa, de doru lelii?

    • Ar fi vrut unii, înţeleg dintr-un comentariu de pe Facebook că pe domnul Câţcăuan îl recomandă pentru noua calitate de „ziarist profesionist” faptul că a fost UTC-ist de vază.

    • Da! Da! Si un luptator sindicalist convins in slujba drepturilor…..dar numai a rudelor dumisale..!!!

  • Un „festival” zis national, ceva ” colocvii” si asortat si un „simpozion” , toate desfasurate la sfarsit de octombrie, organizate de aceleasi institutii(ordinea implicarii lor difera ) pentru a se bifa la capitolul activitati desfasurate , care le argumenteaza existenta, Cosbuc nu e de vina si nu se poate apara sa nu i se foloseasca numele. Mi-a placut chestia cu prezenta elevilor la sedinta domnilor de la UPZ. Probabil elevii sunt ei care i-au chestionat.

    • la noi in Romania ??? nici una. astia [ziaristii] nu mai au nimic sfint sau deontologic . nimic . doar seful de la partid sau seful celalalt[banul] daca nu crezi ….asta e ! binenteles ca intotdeauna persoanele de fata [adica on-line-ul aici unde postam] se exclud.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.