Timp de gândire

Virgil Rus: Luminaţia versus Halloween

Privesc în juru-mi şi, nu de puţine ori, caut răspunsuri la întrebări care,hai să spun că, din când în când, îmi trec prin minte şi nu pot să nu mă întreb, mai ales în aceste zile, oare noi românii pentru ce ne pregătim: sărbătorim Halloween sau celebrăm Luminaţia? (...) Preluăm tot ce ni se „dă” (uneori subliminal) de către unii, alţii, şi asta în mai toate dimensiunile în care noi relaţionăm.

Nu am nimic împotrivă şi nici pro pentru tradiţiile altor popoare pe care noi românii din nu ştiu ce motive (simpatie pupinc…istă) le-am preluat dar am eu aşa un „off” pentru noi, pentru români, că uităm de tradiţiile noastre ancestrale fără să ne simţim deloc stânjeniţi faţă de străbunii noştri care au suferit şi chiar s-au jertfit pentru a fi români.

Preluăm tot ce ni se „dă” (uneori subliminal) de către unii, alţii, şi asta în mai toate dimensiunile în care noi relaţionăm. În sport spre exemplu tot mai des aud „squat” în loc de genuflexiunea sau „geno”. Sărbătoarea iubirii „Dragobetele” care este şi ea o sărbătoare cu rădăcini slave şi care de peste 150 de ani s-a sărbătorit în anumite zone ale ţării, nu mai este valabilă deoarece a venit Valentine’s Day şi.. asta e, sună cică mai bine, spun unii, iar exemple de acest gen ar putea continua fiind nenumărate. Însă nu despre asta e gândul meu acum.

Departe de mine vreo manifestare xenofobă care, sincer, nu face parte din felul meu de a fi însă cu fiecare an observ cum tot mai tare anumite lucruri se pierd, se uită, se sting voit şi multe dintre acestea au dat sens vieţii străbunilor iar în aceste puţine zile de peste an şi din viaţă adresate lor, românii, unii, se pregătesc…de altceva. Posturile tv vorbesc de Halloween, reţelele de socializare sunt şi ele pline de imagini care în copilărie, cel puţin în generaţia mea, făceau parte din poveştile care te îngrozeau. Să fie forma omului de manifestare ludică? Să fie dorinţa omului de a-şi arăta şi altfel masca…?

E toamnă şi frunzele cad la picioare… Luminaţia, la noi în Ardeal, este un mod de celebrare a sufletelor celor dragi plecaţi mult prea devreme de lângă noi. Cred că în aceste zile ar trebui să ne îndreptăm atenţia spre amintirea acestora, să aprindem o lumânare, să spunem o „rugă pentru părinţi”,  bunici, copii, şi să îndreptăm prin lumină un gând de drag şi dor pentru aceştia.

Închei parafrazându-l pe Dan Puric om cu demnitate şi iubire spirituală desăvârşită şi retoric mă întreb: oare chiar suntem o ţară înbeznată lipsită de valori, lipsită de demnitate care îşi lasă şi lumina să fie confiscată de întuneric?

Virgil R. Rus

12 comentarii

  • înbeznată ??? Ma umfla rasul si iar trebuie sa trec pe la sala…

    Dupa nume pari roman. Ce treaba ai cu Luminatia ? Ca si-asta a fost preluata de la catolici ( unguri si sase sasi in sase saci ).
    De ce alti romani n-ar prelua si halouinul pe aceleasi considerente ?

    • stere, trezeste-te si te culca ! Ce-are biblioteca cu ce-a scris man-ul ? Sau esti singur si te plictisesti – du-te, ba, la munca – pentru tara mori !!!
      Are dreptate – rus asta e ortodox, practica Luminatia si se scarpina-n cur ca haloween-ul si nu stiu ce draci nu sunt in regula…

  • Stimate domn,
    Luminația nu are legătură cu ortodoxismul sau cu românismul, ci cu practicile catolice și are, culmea, o oarecare legătură cu Halloweenul. Sărbătoarea Tuturor Sfinților, cunoscută și ca Luminația, este o sărbătoare creștină în care sunt sărbătoriți toți sfinții. În bisericile occidentale, cea Romano-Catolică, cea Anglicană cele protestante, sărbătoarea se ține în ziua de 1 noiembrie. Culmea, Halloweenul, de origine celtică (deci tot occidentală) este o sărbătoare al cărei nume provine din limba engleză, de la expresia All Hallows’ Even, numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților.
    Prin urmare, aș aprecia dacă ați face ceea ce știți face și să lăsați producerea de texte pe seama celor care se pricep și spun lucruri de substanță.

  • Fiecare cu meseria lui… Domnule Virgil, mai bine facetzi cateva flotari, pe ritm de fitnessmusic… Eventual aprindeti si o lumanare pentru sufletul Tae-Boului…

  • Am in casa patru calendare bisericesti:doua ortodoxe pentru anul 2013-unul tiparit de Arhiepiscopia Ortodoxa Romana a Vadului,Feleacului si Clujului,iar celalalt de Asociatia Falticeni Cultural ;al treilea este romano-catolic iar al patrulea cred ca este reformat [nu cuprinde nume de sfinti,ci nume de persoane si este tiparit de RMDSZ]-ultimele doua sunt din anul 2009.Eu sunt ortodoxa,dar tinand seama de faptul ca am prieteni din toate confesiunile,mi s-a parut normal sa stiu cand isi sarbatoresc ei numele de botez.Dupa ce am citit articolul de mai sus,am cautat in toate aceste calendare ziua de 1 noiembrie si numai in cel romano -catolic era specificat”Toti sfintii”.sunt sigura ca aceasta zi de comemorare a fost,acum mult timp,imprumutata, in Ardeal ,de la catolici,dar a devenit si a ortodoxilor.,asa ca mi se pare normal sa tinem seama de ea.
    Mai stiam ca ,in Moldova,Dobrogea si Muntenia,aceasta comemorare se numeste Pastele Blajinilor si are loc dupa o saptamana de la Pastele ortodox.Asa ca ,am cautat pe google si am gasit datele Pastelui Blajinilor pentru ultimii trei ani.
    In legatura cu Halloween-ul,din moment ce[afara de cluburi]nu stiu sa se mai organizeze ceva pentru tineri,e normal ca acestia sa doreasca sa se amuze cu masti si celelalte.E rau numai ca aproape coincid ca data.

  • Stimata doamna Teodora,
    Daca de Halloween e sarbatoarea sfintilor de ce copiii se mascheaza in draci, demoni sau se mascheaza ca si victime ale unor crime violente?
    Sunt de vanzare tot felul de costume de Halloween care de care mai infricosatoare, urate si violente..
    Masti oribile decorate cu topoare infipte in cap, cu cutite infipte in gat.Am vazut la Wal-Mart chiar un costum intreg facut din latex care avea in dreptul burtii matele scoase, facute din plastic si colorate foarte realistic.
    Care e semnificatia pentru care copiii ar trebui sa se imbrace in asa ceva? Niciodata nu am inteles ce se sarbatoreste?
    De Halloween copii merg la colindat sa ceara bomboane, imbracati ca niste demoni sau ca niste cadavre omorate salbatic cu violenta.Mare distractie !
    Si pentru ateisti, e mai frumos sa mearga la colindat copiii de Craciun sau cu plugusoru sau cu sorcova si mult mai urat sa mearga la colindat copii mascati ca niste cadavre sau ca niste demoni.Celtic sa fie si tot e un fel de nebunie sa bagi in cap la copii asa ceva.

  • Draga Virgil, asa cum bile stii ambele sarbatori provin de la celti. Celtii, care traiau acum 2000 de ani in zona care acum este acoperita de Irlanda, Regatul Unit si nordul Frantei, sarbatoreau Anul Nou pe data de 1 noiembrie. Aceasta zi marca sfarsitul verii si al recoltei si inceputul iernii, anotimpul asociat deseori cu moartea.

    Celtii credeau ca in noaptea dinaintea Anului Nou limita dintre taramul celor morti si lumea lor devine neclara si ca fantomele celor decedati se intorc sa bantuie pamantul, creand probleme si stricand recoltele. Tocmai de aceea, in noaptea de 31 octombrie, ei sarbatoreau Samhain, un festival pentru care construiau rugi sacri pe care faceau sacrificii zeitatilor sub forma de grane sau animale. In timpul celebrarii, celtii purtau costume in general facute din piele si capete de animale. Cand sarbatoarea lua sfarsit, ei foloseau focul de la rugii de sacrificiu pentru a-si aprinde focurile stinse mai devreme in aceasi seara. Scopul era acela de a-i proteja pe parcursul iernii care urma.

    Probabil de aici a venit ulterior ideea dovlecilor luminati din interior. Ulterior cucerii romane, Samhain-ul celtic a fost combinat cu doua sarbatori de origine romana: Feralia, o zi la sfarsitul lui octombrie, in care romanii isi comemorau mortii si festivalul in care o onorau pe Pomona, zeita romana a fructelor si a copacilor.

    Asa ca….azi toti crestinii care merg in cimitir sarbatoresc de fapt o combinatie de sarbatori de acum 2000 de ani. Iar faptul ca in unele zone din tara si acum de anul nou s-a pastrat traditia imbracarii mastilor, demonstreaza ca nu e vorba de nici un pupicurism. Sunt doar obiceiuri preluate partial sau transformate de catre noi sau de catre altii, e un mod de a-ti petrece timpul.

    In timp ce unii prefera sa se distreze, evident in felul lor, altii prefera sa se planga, dupa care sa se imbete in cimitir.

    PS: Sufletul nu exista!

  • Deci ai inteles ,Virgil,acum,dupa atatea comentarii si explicatii pertinente?Mai citeste si tu… o carte, doua, edifica-te in legatura cu ce scrii!Stim ca ai doctoratul in….sport,dar nu e suficient…Cred ca ai inteles,nu?

    Cat despre pupin….ism,nu stiu ,zau!…care…sau cine e…Cine zice,acela e!
    Sau ,cica, Dragobetele nu mai e valabil din cauza lui St.Valentine;s Day!!!!Ce prostie! Te-a oprit cineva sa sarbatoresti Dragobetele?Pe mine sau pe tine…sau pe altii?Ok, faceti ceva, dragi romani, si aduceti in actualitate Dragobetele!

    In definitiv, eu sarbatoresc ce vreau…Dragobetele e mai taranesc, „Prea ca la tara”, EU CELEBREZ IUBIREA ,ORICAND,IN FIECARE ZI DATA DE LA DUMNEZEU!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS