Recomandări Timp de gândire

Suntem prea indolenţi ca să le dăm o lecţie

E august. Au năvălit acasă toţi românii, au dat iama prin magazine, au umplut toate coşurile şi s-au aşezat la cozi. Probabil supermarketurile îşi freacă mâinile de bucurie, e mai ceva ca de Crăciun. Azi am stat preţ de 20 de minute la una din cozile imense de la noul „TU”, parcă aşa îi zice Kauflandului  de pe Bulevardul Independenţei, rearanjat haotic.

Jumătate din case erau închise, la celelalte scanau stângace nişte începătoare. M-am uitat cu atenţie pe sus şi nu am mai văzut anunţul cu „dacă staţi mai mult de 5 minute la o casă”, Kaufland vă plăteşte nu ştiu cât. Totuşi, când am ajuns în sfârşit în faţa casieriţei, am întrebat dacă mai e valabilă regula. Cică era. Am fost îndemnată să merg la biroul de informaţii de la intarea/ieşirea din magazin şi să cer 5 lei.

Câteva doamne din spatele meu, la fel de exasperate de tot ce se întâmplă, păreau hotărâte să vină şi ele ca să dăm o lecţie celor de la Kaufland. Numai că, în momentul în care am ajuns la biroul cu pricina, un nefericit fugea între imprimantă şi un computer, un domn aştepta „n” certificate de garanţie pentru tot soiul de nimicuri cumpărate care, oricum, nu îl vor ţine cât scrie pe cutie, iar alţii stăteau la coadă cu acelaşi motiv. Am renunţat să mă aşez la a doua coadă ca să cer 5 lei, deşi asta ar fi trebuit să facă toţi oamenii din magazin, fără excepţie.

Am auzit azi poveşti de care m-am săturat până peste cap, cum că nu avem condiţii ca în Occident, că nu suntem serviţi ca acolo, că nu avem drumuri, că politicienii sunt corupţi, bla, bla-uri nesfârşite. Cineva din mulţime m-a recunoscut şi a găsit rezolvarea problemei cozilor: „să scrie doamna, că de-aia e jurnalistă!”. I-am mulţumit pentru încredere şi aş fi vrut să-i spun că aceasta nu este singura soluţie. Un ziarist care a stat 20 de minute la o coadă poate scrie şi poate cere 5 lei de la Kaufland, dar acest lucru nu afectează compania nici cât negru sub unghie la sutele de mii de lei pe care le încasează într-o zi. Dacă toţi cei din magazin, care au aşteptat la fel de mult ca mine, ar fi decis să nu iasă din el fără să ceară câte 5 lei de la biroul de informaţii, atunci, da, le-am fi dat o lecţie. Însă aici intervine o problemă: cum adică să cerem 5 lei? Ce-o să zică omul respectiv de la ghişeu, dar alţii care trec pe lângă? Că suntem nişte amărâţi care nu avem 5 lei? Aşa ceva nu se cade în România. Noi suntem făloşi, ne dăm cu maşini mari şi scumpe, ne umplem coşul cu vârf, stăm în casă cu etaj, chit că suntem datori la bănci pe viaţă. Ţinem la aparenţe mai mult ca la orice.

Întâmplarea de astăzi m-a făcut să mă gândesc la felul în care noi, românii, înţelegem să ne rezolvăm problemele pe care le avem ca naţie. Suntem conştienţi de ele, dar ne place tot timpul să lăsăm pe altul să se lupte pentru noi. E mai simplu de pe margine, e mai uşor din spatele computerului să-i taxăm pe unii şi pe alţii cu pseudonim, e cel mai simplu de pe lume să facem mişto, să ne plângem sau să acuzăm.

Când vine vorba să facem noi ceva concret, să ne solidarizăm unii cu alţii chiar şi pentru a le da celor de la Kaufland o lecţie, nu mai avem timp, nu mai putem, nu vrem să ne compromitem imaginea. La vot când mergem îi alegem pe aceiaşi, deşi nu ne-au schimbat cu nimic viaţa în bine. Sau, în cazul în care suntem nemulţumiţi de ei, nu mergem deloc la vot, ca să-i sancţionăm pe toţi. E motivul pentru care nu se schimbă nimic în ţara asta. Lipseşte atitudinea civică, lipseşte solidaritatea. Nu suntem uniţi nici la bine, nici la greu. Ne place să râdem mai bine că una s-a dus să-i dea Kaufland 5 lei înapoi ca să-i putem spune „calică”. O altă variantă e să-i înjurăm printre dinţi. În timp ce noi facem mişto unii de alţii, Kaufland face miliarde cu servicii de trei lei şi cu marfă proastă, iar politicienii fac averi în timp ce noi ne înghesuim să străbatem în pas de melc drumurile înguste din România pe care, evident, nu mai încăpem.

August fericit tuturor!

23 comentarii

  • Ai dreptate in toate. Eu zi sa luăm cei 5 lei de la „coadă” si să facem bariere la nivel cu calea ferată în tot orașul, ca prea mor oamenii, ori de nerăbdare ori loviți de tren. (Tot am vrut sa fac o campanie „un euro pentru bariere”, dar uite ca am găsit si finanțarea!

    • Daca se face ma bag si eu chiar vreau .. nu vreau sa vad in fata ochilor cum niste copii se sbat sa moara

    • Excelentă ideea „un euro pentru bariere”. „Un euro pentru viață ” cum sună?

  • Vom merge la selgros ca de kaufland ne-am saturat, mizerie, produse lipsa de la raft, cu noua organizare au disparut si din sortimente din gama unui produs. Era mai bine inainte dar cum era dar no… hai sa facem si noi o magarie…

  • Au navalit DIASPORIENII!
    Votantii lui JOHA…cel REZIST!
    DEzastru in oras, BENE, SI, si alte caricaturi de raspunsuri!

  • În Kaufland este haos, văd și cei responsabili dar nu mai au forță de muncă, au plecat și pleacă mulți angajați, s-au dus la Selgros, la Profi. Acum sunt tineri angajați cu 4 ore care vă rog să îi priviți nu au nimic pentru ceea ce fac, sunt fețe triste, lipsite de amabilitatea. Kaufland!!!! faceți cursuri, formării altminteri închideți magazinele.

  • Se sta f f mult la coada in special in Kaufland-u de pe Independentei, sus sunt mult mai OK, in jos si dimineata si seara daca mergi oricand stai f mult la case, mai demult nu era asa.

  • Dna Cristiana spune un mare adevă
    r:SUNTEM LASI
    SI NU AVEM SPIRITUL SOLIDARITĂȚII! De aceea toți smecherii fac ce vreau cu noi.

  • Mai oameni buni este un business ca si oricare altul, daca nu va convine nu stati la coada, mergeti la alt magazin sunt deja f. multe in oras.
    Cumparaturi usoare va doresc.

  • In partea de jos a orasului e un singur Kaufland si nu ai alternativa ca cei din partea de sus ca sa-i poti penaliza.Poate mai deschide concurenta alte magazine (nu stiu unde,dar nu imposibil).Daca nu pot deschide toate casele,atunci sa implementeze aparatele unde scanezi,pui pe cantar,platesti (gen Auschan) care sa functioneze in paralel cu casele actuale.Poate ca aici vom ajunge in viitor.

  • 20 de minute se stă la coadă oriunde în lumea asta , în orice super sau hipermarket ,,cu ștaif” și care vinde, nu joacă filcăi. În Venezuela când ,,intră” hârtia igienică sau în Coreea de Nord , la scoarță de copac , da , se stă ceva mai mult timp. Io și acum simt nostalgia cozilor de la butelii de câte 2-3 zile ,,sus pă deal” , cu focuri , slănină friptă , povești de dragoste, combinații și mișculații de tot soiul. Multe familii își au ,,originea” de la acele cozi, fără îndoială. Eh, ce vremuri…
    Acuma, situațiunea este total schimbată. Lumea și-ar da în cap pentru un ketchup și un muștar , pentru un pașaport , pentru orice. Capitalismul și democrația de fațadă par a fi lucruri greu de digerat pentru un popor care , musai să recunoaștem, stă destul de prost la cel puțin 2 capitole: CIVILIZAȚIE și EDUCAȚIE CIVICĂ. Degeaba sărim în sus cu ,,mândrii că suntem români”, creștinismul ortodox și alte asemenea fleacuri, noi nu suntem în stare să ne respectăm reciproc , darămite să ne iubim câtdecât , ca între conaționali , firește. Ce ar fi dacă ar ,,exploda” turismul, sau , Doamne ferește , câteva mii de refugiați pacifiști Allahu Akbar ar fi relocați în minunatul nostru oraș/județ?
    Time is money, corect , toată lumea se grăbește…însă unde? Bistrița este un oraș monoton , aproape defunct , debil din punct de vedere economic și cu o viață socială care se rezumă la 2/3 concerte , câteva chermeze cu popi și preafericiți de prin Cluj …și cam atât. Ca ardelean înainte de orice, nu pot să nu remarc că ardelenismul se duce pe …sculă și evoluăm într-un ritm extrem de rapid către ferentarism și statutul de neam prost. Merităm așa ceva, oare?

  • De ce să verific eu termenul de garanție, concurența loială, etichetele? PENTRU CE PLĂTESC O GROAZĂ DE INSTITUȚII CU ATRIBUȚIILE ASTEA???

  • Despre noul Kaufland, în sfârșit am ocazia! 🙂
    + arată mai bine (de la distanță)
    + singura parcare din oraș dotată cu opritoare la roți
    + gazon frumos, irigat automatizat
    + …
    – noua aranjare a standurilor și implicit a culoarelor, culorile, ambianța este mai puțin prietenoasă în comparație cu cea veche
    – aparatul de verificat prețul nu funcționează
    – câteva luni au stat atârnate niște rame decorative (idee ok în sine), unele dintre ele pur și simplu căzute într-o parte sau cu ramele dezlipire vădit
    – mizerie multă (inclusiv moloz!) lângă tocul ușii depozitului de unde are loc aprovizionarea
    – televizoarele de la raionul de carne oprite (câtă comoditate!)
    – podea mereu pătată și multă mizerie
    – multă mizerie în parcare
    -…

    Kaufland este totuși unul dintre centrele comerciale alimentare bune din orașul nostru. Păcat de minusuri…

    Obs. Am fost foarte revolta când am văzut una dintre bariere ruptă pur și simplu de unul dintre acei șoferi/indivizi (despre care d-na Cristiana a mai scris) care pur și simplu nu a înțeles ideea că, fiind parcare privată, Kaufland are tot dreptul să ceară o taxă „de cazare” pe timpul nopții pentru autoturismele locatarilor din zonă

  • mulți ani de comunism au distrus gândirea critică și asta se vede în orice, inclusiv în lipsa de reacție la un produs sau serviciu prost, la o înșelătorie, la politicieni incompetenti și corupți.

  • Asta-i boala din nascare care n-are vindecare.Ne complacem,comentam,dar cand e vorba de a lua atitudine,de a ne uni…Las-ca-i bine si-asa.Doamne feri de mai rau!

  • Uau mama ce articol. Sunt siderat de atata sinceritate. Vai, dar stimata doamna jurnalist, de ce nu mai sunteti incantata de acest magazin perfect din toate p. d.vedere? Mai acum cativa ani improscati in niste producatori locali si i faceati cu ou si otet in favoarea K-ului. Ce servire! Ce aia! Ce cealalta! Dar hotarati-va odata stimabila. Nu puteti arunca cu gunoi unde vreti , cand vreti si in cine vreti! Mergeti inainte cu K-dul, nu are importanta ca scot banii din tara, nu are importanta ca nu sprijina producatorii locali! Nuuu.

  • Asa e, soro! Nu-i ierta! Muncesc la tampitii afara, vin sa isi cheltuiasca banii in tara, sa plateasca tva statului roman, sa isi hraneasca neamurile flamande de care isi bate statul joc, mai si trimit bani in tara pt amaratii astia luna de luna ca sa ne aminteasca noua mereu ce neam de traista suntem si cat de patimasi suntem noi chiar si atunci cand ne uram intre noi! Sa iti fie rusine pt articol. Cosurile alea pline nu le iau cu ei in tarile unde muncesc!

  • De ce stati la cozi sa va dati banii unor magazine straine ??? Asa va trebuie !!! Trebuie sa intelegeti ca voi ii faceti prosperi!!! Tot atat va lua sa mergeti prin piata , printre tarabe… pe la magazinele din zona sau de la coltul strazii… Si banii vostri ramaneau la romani !!! Comoditatea (lenea) se plateste … Nu va mai plangeti !!!

  • Nu te indreptateste nimeni sa generalizezi si sa faci speculatii despre toti tomanii. Daca tot ai studii superioare elimina din limbajul tau cuvantul misto deoarece este tiganesc.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS