Actualitate

Suntem sau nu săraci? O româncă stabilită în Franța pune degetul pe rană

Românii care locuiesc în străinătate au venit vara aceasta în țară într-un număr mai mic decât în alți ani. Mulți se confruntă cu dificultăți financiare și nu mai sunt dispuși să asculte lamentările celor de acasă cum că în România se trăiește greu.

”Nu trebuie să mă uit la prețurile din România, nici la bani. E de ajuns să mă uit în aeroporturi. Văd că românii pleacă în vacanțe mult mai exotice decât mi-aș permite eu locuind în Franța”, ne-a spus Antonela Barraqué, stabilită în Chaville din Franța.

”De fată eram Moldovan. M-am căsătorit acum 11 ani și am două fetițe, soțul meu este francez, dar inima noastră e în România, inclusiv lui îi place foarte mult aici. Povestea mea pe scurt este cam așa: am plecat acum 20 de ani, m-am dus în Franța cu studenții, când pleca toată lumea. Apoi am revenit în România, m-am angajat la bancă, am mai stat 5 ani, între timp mi-am cunoscut soțul și iarăși am plecat. În Franța lucrez în sistemul bancar, dar acum sunt în concediu de creștere a copilului (are o fetiță care va împlini în toamnă doi ani – n.r.) și abia din toamnă mă întorc iar la muncă”, ne-a spus ea.

”Dacă ar fi să plec, nu m-aș mai duce”

”Eu sunt familistă convinsă, iar în Franța îmi lipsesc foarte mult părinții. Nu avem niciun sprijin acolo. Când aud că în România este greu, mă gândesc că probabil este mai greu financiar, dar să nu ai un sprijin când ai un copil bolnav, când nu ai cu cine să-l lași, acest lucru nu se compară cu starea financiară. Noi suntem chiar singuri. Soacra mea stă la 2000 de km, mama la 2000 de km. Trebuie să ne descurcăm așa cum putem eu, soțul și cele două fetițe. În fiecare an venim de Crăciun, de Paști, vara. Tatăl meu a fost preot, mai am doi frați preoți, iar fetița mea cea mai mare având și doi verișori cu care se joacă de fiecare dată când venim acasă vorbește bine românește, citește cărți, știe să se exprime în română și îi place foarte mult. Dacă ar fi să plec, nu m-aș mai duce. Soțul meu ar veni și el în România dacă și-ar găsi de lucru. Văd că la Bistrița se construiește, se amenajează mult. Va fi în viitor un super oraș european. Mi-aș dori să mă întorc la Bistrița sau la Cluj”, a spus Antonela Barraqué.

”Românii pleacă în vacanțe mult mai exotice decât mi-aș permite eu”

”Nu trebuie să mă uit nici la prețuri, nici la bani. E de ajuns să mă uit în aeroporturi. Văd că românii pleacă în vacanțe mult mai exotice decât mi-aș permite eu locuind în Franța. Așa ceva nu era acum 15 ani. Deci e greu, nu contestat, probabil e foarte greu, dar financiar pare că ei câștigă mult mai bine decât mine. În vacanțele noastre, de Crăciun venim în România, de Paști la fel, în vacanțele de vară venim un pic în România și un pic la bunica din Franța și mai mergem la mare în luna mai când avem puțin liber și mergem ori în Franța, ori în Spania, ori în Grecia, unde e mai ieftin și mai aproape.Rata mea la bancă e de 1600 de euro, cheltuielile mele ajung la 2500 de euro. S-au scumpit prețurile și în Franța. Cu 20 de euro nu mai cumperi ce luai altădată. La fel ca aici, cu 100-200 de lei nu mai cumperi ce cumpărai. Cel mai greu este să nu am mama și tata acolo. Aici probabil că românii au credit, dar duc copilul la mama, vine bunica, îl duc la vecina, cheltuieli care nu sunt atât de mari precum la noi, în Franța. Social este greu pentru mine, dar nu pentru că m-aș simți marginalizată pentru că sunt româncă. Dimpotrivă. Suntem apreciați, dar acolo totul e cu programare, ca la medic. Dacă vrei să ieși în week-end cu cineva trebuie să anunți din timp. Nu e ca în România: hai la un suc, hai la o cafea!”.

”Aici trebuie să-ți faci unghiile ca să te duci la magazinul din colț

Antonela Barraqué consideră că nivelul de trai bun al românilor se reflectă și în preocuparea exagerată pentru felul în care arată, locuințe și mașini, ceea ce nu se întâmplă în Franța.

”Aici aud la tot pasul: mă duc la coafor, mă duc la unghii, îmi cumpăr încă o rochiță, mă duc la o nuntă, mă duc la o aniversare, la un banchet. Aici trebuie să-ți faci unghiile ca să te duci la magazinul din colț. În România e multă preocupare pentru ce zice lumea, de parcă noi trăim cu lumea. Românii investesc mult în case, în Franța 50% din francezi locuiesc cu chirie și nu pun mare preț nici pe mașini. În Franța, nimeni nu te analizează cum ești și nu te analizează din cap până în picioare. Chiar dacă te duci la magazin în chiloți, nu are nimeni treabă cu tine”, a menționat ea.

Potrivit unor cifre oficiale, în Franța trăiesc peste 100.000 de români.

Etichete

30 comentarii

  • 😃😃
    Așa este, când ești născut sărac din leagăn, în linia asta te miști … acuma născându-te bogat din leagăn viața îți surâde în altă manieră.
    Eu la fel mă includ în clasa socială muncitoare 😃 și nu o dată a trebuit să trag de Credit Card pentru a ajunge la sfârșitul lunii, dar trebuie să-i dăm bice cu o fi el, e și mai rău atunci când te oprești.😉

    23
    24
    • Eu nu cred in existenta oamenilor saraci asa ca si cum ei sunt condamnati la saracie. Doar o foarte mica parte poate sa spuna ca ei chiar nu pot munci mai mult, sau invata sau orice altceva care sa le creasca nivelul de trai.Traim totusi intr-o tara cu multe posibilitati.E adevarat ca trebuie sa depui efort, de mic. Sa mergi la scoala, sa iti faci curatenie prin ograda, camera, clasa, birou, fara sa astepti tot timpul sa iti faca altcineva treaba. Sa pui osul la treaba, sa incerci sa te autodepasesti mereu, nu sa dormi toata ziua cu burta la soare, sau la gura sobei.Saracia exista acolo unde lenea este stapana. Sigur ca e greu cu bani putini, salarii mici, etc. dar pretentiile trebuie sa ne fie pe masura eforturilor noastre. Si pe vremuri parintii erau saraci, flamanzi, dar ne purtau la scoala si ne faceau sa intelegem ca fara efort nu putem reusi. Acuma ii lasam in dorul lelii…sa nu ii suparam. Sigur ca vor creste asa ca o frunza in vant si se vor plange de soarta lor, vor cere mila si ajutor, dand vina pe aia bogati ca au avut noroc.Sunt multe exemple de oameni care au inteles ca doar prin disciplina si munca poti accede in patura sociala superioara(nu vb aici de parveniti sau imbogatitii peste noapte).Dar e mai usor sa nu faci nimic si cand te trezesti la 50 de ani, iti dai seama ca ai pierdut trenul. Si iar zici ca soarta ta de sarac te-a adus aici.

      37
      2
  • Franța: cheltuieli bugetare de 60% din PIB
    România – cheltuieli bugetare de 39% din PIB. O parte din bani sunt din împrumuturi (nu de la populatie). Deci populatia plateste mai puțin de 39%.

    Romanii au mai mulți bani, pentru ca nu sunt impozitati la fel de tare ca in vest.
    In vest platesti TVA 25% la tot( fără excepții), câștigurile la bursa impozitate 27% impozit pe casa de vacanta de 1000 euro/an.
    Impozit progresiv.
    Impozit pe locuinta 1000 euro pe an.
    Mașinile costa dublu, pt că taxa de înmatriculare dublează pretul mașinii.
    Accize mult mai mari la benzina, electricitate, (nu la minimul stabilit de UE cum e in România).
    Taxe de mediu mai mari.
    In schimb STATUL FUNCȚIONEAZĂ!
    Statul e bogat.

    In Romania e invers.
    Banii sunt la populatie, nu la stat.
    E frumos in apartament, in scara blocului (unde e privat si bogăție) di e urat pe domeniul public (unde e sărăcie, pt ca nu colectează suficienți bani).
    Stat nefunctional.
    Degeaba trăiești tu BINE (acasă la tine) in spatele gardului înalt de doi metri, in vila cu piscina si mașina scumpă, dacă in momentul când intri pe domeniul public totul e vraiște, ești atacat, sunt cabluri si conducte peste tot, găuri in asfalt, spitale nefunctionale, cămine de îngrijire a bătrânilor nefunctionale, transport in comun nefunctional.

    Cred că o parte din banii care acum se afla la bogați din România, trebuie transferata la stat.
    Si acest lucru se va întâmpla in următorii 20 de ani.

    Statul roman nu poate funcționa daca colectează doar 32% din PIB in timp ce Danemarca, Franța, Belgia, colectează mai mult de 50%.

    Cred ca normalul ar trebui sa fie la 45%. Sa trăiască si individul si statul!
    Nici ca-n România 32%) dar nici taxe exagerat de mari ca-n Franța: cheltuieli bugetare de 60%.

    Eu nu sunt nici de dreapta, nici de stânga.
    Cheltuieli bugetare > mai mari> de 45% Votez Liberal.
    Cheltuieli bugetare <mai mici< de 45% din PIB votez Social Democrat.

    In Danemarca cheltuielile sunt prea mari, votez Liberal.

    36
    38
    • Nu cred ca statul nu are bani la cat taxeaza, are da ii risipeste, ii fura. Nu stiu unde locuiesti tu dar in UK mancarea are tva 0 si restul in general 20%.. salariul pana la 12k impozit 0 apoi progresiv, deci vezi de unde iti iei datele, Romania are bani destui, ei se duc pe zeci de mii de contracte cu tot felul de dubiosi…sau ingropati in proiecte proaste, gen un oras mic ca Bistrita e la al 3-lea sistem de colectare a deseurilor adica tot ingroapa bani, altii stau in continuare la tomberon si merge asa…

      77
      5
    • Cred ca normal ar fi sa nu platim nicaieri in lume decat un minim de taxe in domeniul public. Nu traim pt stat ci statul exista pentru noi. Nu votez socialisti nici in Romania, nici in alta parte. Cinstit ar fi ca invatamantul, sanatatea, pensiile sa fie private. Adica sa ai cat meriti din propria munca

      20
      3
    • Just shut the f*ck up, man. Degeaba expui cat jumulesc statele din Vest, daca acolo lucrurile au fost facute eficient. Aici, cu statul nefunctional poti sa iei si 90% din veniturile oamenilor prin taxe, ca tot de rah*t va arata domeniul public. Nu asa rezolvi ineficienta. Iti plac procentele, dar rezolvarea e la mintea cocosului.

      12
    • Statul Român nu are doar problema colectării ci mai degrabă a chetuielilor aberante și inutile pe care le face.
      Probabil ești bugetar și crezi că ți se cuvine o parte din munca noastră. Greșit.
      Nimeni nu incepe o afacere și riscă tot, muncind toată viața minim 12 ore/zi pentru a avea șansa de a deveni un contribuitor la bugetul de stat.
      Suntem sătui de japca asta așa că te rog lasă comparațiile cu alte țări.
      Cum ar fi daca ai fi și tu obligat ca din incasarile obținute în urma muncii tale sa dai cuiva macar 60% iar tu sa ramai doar cu 40.
      Mai gândește-te!
      Daca tot nu mă crezi, hai in sistemul privat că să te convingi.

      12
      2
    • Problema nu este ca statul nu poate funcciona colectind doar 32% problema e alta ai foarte multii rominii ce lucreaza la negru asta tot problema statului este pt ca in loc sa cotizeze 6 persoane cotizeaza 2 persoane si e vina statului pt ca nu urmareste pe patroniii ce nu lucreaza legal si nu declara beneficiul real asa ca e f usor sa si multi bogati si f multiii saraciii

      4
      3
    • In Germania TVA ul la mancare este de 7%, abia acum vor sa-l creasca si lumea protesteaza.
      Energia costa mult mai putin decat in Romania, si statul este tot cu 24% actionar in firmele de energie.
      Masinile germane sunt mai ieftine decat in Romania. Impozitul pe an este invers proportional cu varsta.
      Impozitul la o casa cu etaj, total suprafata utila de 150 mp, este de 1000 eur /luna.
      La apartamente de bloc impozitul este mult mai mic.
      De asemenea fiecare Land German are anumite taxe diferite.
      Franta a fost mereu mult mai scumpa decat Germania.
      Nu poti spune „In Vest”, pt ca fiecare tara are taxe diferite.
      Spania, Grecia, Sudul Italiei sunt extrem de ieftine in orice domeniu.
      Exista statistici din care reiese o comparatie.

      1
      1
  • Intotdeauna si in orice loc, daca esti in vacanta este bine! Daca ar sta domana Antonela cateva luni pe aici sa se confrunte cu jaful sistematic facut de stat, cu coruptia generalizata, daca ar vedea ea cum se duce banul public directionat spre buzunarele psd-istilor, daca ar avea de a face cu birocratia agresiva, incompetenta si prostia institutionalizata, daca ar vedea ca statul este capturat de interlopi, ca cei care inainte umblau cu alba-neagra acum conduc institutii publice si dispun de viata si sanatatea oamenilor, daca ar vedea domnia sa cum se traieste cu 1500 de lei pe luna, foamea, mizeria, necazul in care traiesc atatia copii si batrani, daca in loc sa se uita prin aerop[ort ar privi si ea prin autogara, prin Petris si prin Budacul de Sus, sunt convins ca s-ar indragosti brusc de Franta!

    61
    1
    • Aberații totale.
      În România câștigă bine cine nu muncește, cu câteva excepții. În rest, pile cunoștințe și relații pentru joburi bine plătite de la stat sau cu contracte de la stat.
      Cât privește marele sector IT românesc, în afară de câțiva buni programatori restul caută coduri free pe net și le utilizează fără rușine. Că doar România este prima țară din UE complect informatizată, nu?
      Beizadele scaldate-n banii furați de părinți normal că se laudă cu șampania de 10mii de euro și cu lamborghini cumpărat pe banii părinților furăciosi, că de, el e fii de ciocoi, nu pleavă.
      Cât privește sistemul de învățământ, care vrea o facultate cât de cât recunoscută (vezi medicina), meditații de la 6 ani, licee cu tradiție sau pe bani mulți și locuri cu plată la 6mii euro pe an taxe școlare. Cine-și permite…
      În rest, mor oamenii cu zile prin spitale și pe trotuarele din fața lor, fie arși, fie plimbați de la un spital la altul de cat de buni sunt medicii români a pune un diagnostic. Și de a trata viața omului nu din prisma banilor pe care-i deține.
      Justiția e oarbă, se acționează după ce fapta se prescrie. Iar magistrații sunt deasupra legilor țării și a celor morale.
      Mă opresc, înjurați români, cei ce vă autosatisfaceți trăind în România, voi, dacii, cei ce ați creat limba universală și ați oferit omenirii întregi scrisul pentru prima oară și întâiași dată…
      Curat murdar coane Mitică! La mai mare!

      21
      1
  • @Moruzov

    18.000 Lei se spune repede… acești 18 mii mereu vor sta mai bine în buzunarul tău decât în buzunarul lor.

    4
    5
  • -să nu ai un sprijin când ai un copil bolnav, când nu ai cu cine să-l lași, –

    ASA este! CORECT.
    Doar o MAMĂ poate înțelege suferință și frustrarea asta! Dincolo, o bonă costa 11 sau 15 euro/ 0 oră! Ziua, peste noapte sunt alte tarife.

    13
    2
  • La noi toti se dau loviti dar supermarketurile sunt pline, pe strada e plin de masini scumpe, telefoane noi au toti…))

    28
    2
  • Nu prea mai ai unde pleca iubitule…citeste atent ce spune femeia aceea ca spune adevarul. Sugerez sa stai acasa, sa votezi cu dreapta.

    6
    9
  • Exista statistici care compară puterea de cumpărare din diferite țări.
    Media UE e 100%
    Franta e la 106%
    România e la 80% din media UE.

    Danemarca 130% (pot cumpara cu 30% mai multe bunuri decât media UE). Si cu 62% mai mult decât romanii.
    Cu toate că salariile sunt de 6 ori mai mari ca-n in România, si prețurile sunt de 4-5 ori mai mari ca-n n România.

    Salarul minim (12.000 lei in Danemarca) au valoarea salariului minim net din România x 1,62 .
    2000 lei x 1,6 = 3.200 lei.
    Asa trăiește unul cu salariul minim in Danemarca. Ca unul cu 3200 lei net in România.
    Într-o zi am fost la Cafeneaua fin Port si nu am cumparat nimic!
    Un pahar de vin 75 dkk (50 lei)
    20 ml de spirtoase 60 dkk (40 lei)
    Pentru cei care nu știu cât e 20 ml. – o cincime de decilitru ( Déți cum se spune la Făgădău). Cât sa-ți uzi o măsea 40 lei.

    9
    6
    • Cipru,Malta-cca 15% taxe,Ungaria9%,Bulgaria7% pt self employement/independent
      Sunt firme bulgare,mai ales,ce îți oferă și rezidenta locală,doar sa faci afaceri cu ei
      Panama,Canada,Islanda of Man,faci companie off-shore,legală,free taxe,cu cca 2-3000$+rezidenta locala
      Produci ceva,câștigă și ei ceva!
      Cam la fel cu litoralul bulgăresc,cu mașinile înmatriculate pe Bulgaria!!!
      Așa că …cel mai bine poți activa pe cont propriu,self employement,firma,in alte parti!!
      In Ro e hotărât,tot ce înseamnă valoare,se taxează.Tu muncești 12 ore,global pentru babele senile,pensionari ,asistații,de 20-30 ani,bugetari,adică elita românească in prezent
      Se bucura și ei de viata,precum căpușele!!

      2
      4
    • Daca excludem violențele urbane (mai recente, huliganii din Paris,Marseille,ul cu suburbiile dubioase, evenim.genacel Nahhel, émeutes urbaines, violences sau probl. De imigranții ilegali etc) etc.
      Franța 🇫🇷 este și va rămâne o PUTERE la ‘ masa rotundă’ a boshilor,✌️ una dintre „Big 5”, o țară bogată, frumoasă , fost imperiu colonialist, mega cultură și hyper făină, mai ales inzona rurală, cu viile, sau munții, Mont Blanc, chateaux-uri etc, și multe alte aspecte sociale!! Despre ce aiureli tot vorbim aici?și de ce o comparăm cu Românika de azi? Ce comparăm : mere cu pere, corcodușe cu prune și Șampania cu vinul spumant?

      ,
      Dna. Din articol pur și simplu cam idealizeaza viața, de zi cu zi, în România!! Trece printr-o criză temporara probabil cu maternitatea poate ….e ceva emoțional. Scuze! No offence.
      Probabil, spiritual și familial, nu se mai regăsește în contextul francez. Fiecare își duce Crucea, cum și pe unde poate in lumea asta mare.

  • Cipru,Malta-cca 15% taxe,Ungaria9%,Bulgaria7% pt self employement/independent
    Sunt firme bulgare,mai ales,ce îți oferă și rezidenta locală,doar sa faci afaceri cu ei
    Panama,Canada,Islanda of Man,faci companie off-shore,legală,free taxe,cu cca 2-3000$+rezidenta locala
    Produci ceva,câștigă și ei ceva!
    Cam la fel cu litoralul bulgăresc,cu mașinile înmatriculate pe Bulgaria!!!
    Așa că …cel mai bine poți activa pe cont propriu,self employement,firma,in alte parti!!
    In Ro e hotărât,tot ce înseamnă valoare,se taxează.Tu muncești 12 ore,global pentru babele senile,pensionari ,asistații,de 20-30 ani,bugetari,adică elita românească in prezent
    Se bucura și ei de viata,precum căpușele!!

    6
    3
  • Chiar azi spunea Guvernatorul BNR că pentru ca sa ai scoli, spitale, autostrăzi ai nevoie de cheltuieli de 40-50% din PIB.
    Eu am zis 45% cheltuieli guvernamentale!
    Guvernul colectează doar 27% din PIB., nu si cum sa oferi servicii de calitate!!!
    Impozitele trebuie sa crească!!!
    Altfel se duce dracului si cultura si educația si sănătatea si sistemul de pensii intra in colaps!

    Nu cred că putem spune ca într-o țara se trăiește msi bine sau msi prost decât in alta.
    Diferențele sunt mici +/- 30% între țările din UE.
    Cu țările din est la -20
    Franța, Spania, la medie
    Cu țările nordice la +20

    Problema e ÎNTRE GENERATIi!
    Pensionarii locuiesc in case in valoare de 500.000 – 1.000.000 euro, cumparate acum 40 de ani, când pretul era de 100.000 euro.
    Iar tinerii nu se încadrează, la credite.
    Nu isi permit sa cumpere aceste case de 500.000 – 1 milion euro.

    4
    4
  • Suntem BUIECI nu saraci, iar cei saraci cu adevarat nu-i cunoaste lumea, insa cei mai multi sunt saraci la EDUCATIE.

  • Statul Roman nu este altceva decât o banda de infractori , majoritatea sant la origini 3 vrei , iar asta spune totul

    • În Franța, un Angajat cu salariu decent și acte,Contract de muncă „in regulă” ( ideal model- CDI Contrat Travail ) poate beneficia de multe ajutoare /facilități pt familie sa. Par exemple, de pe sit-ul
      – CAF ( Caisse d’allocations familiales ) poți accessa CAF Cmg -pt a fi finanțati cu o parte din cheltuielile legate de îngrijirea copilului dvs, vârsta sub 6 ani.) Se dau ajutoare sociale pt elevi pt tabere, (familiile numeroase sau defavorizare).

      +++Alt aspect cu plus aici- Sănătatea. Un salariat are automat !! E vital sa ai:
      –Carte Vitale | Ameli Assurance Maladie, prin care asiguratului i se rambursează total sau partial costurile legate de medicamente, hospitalisation, dentiste.
      Aici Instituțiile statului funcționează pentru cetățean. Lucrezi bine, ești respectat !

      P.s.Hana
      @ coment Hana:
      Apropos; de costurile cu o bonă in France e ACREDITATĂ prim primărie!! (Sau k asistent maternelle )sunt: tarif horaire est: 23,90/h o oră /eur ZIUA; et 17,90h/ euro – seară”.
      Cu mult peste tarifele din Romania (am văzut pe un site roumain : baby_sitter/hour in România, Cluj, Oradea, Iași: intre 20 Ron/h și 35 Ron/oră; dar aceste bone NU sunt verificate prin sistem, nici acreditate, deci Nu știi pe cine-ti bagi in casă ta cu copii și daca bonă este sinceră, ok și din pct ved psihologique sau nu!

      site-uri citate(daca se acceptă)
      Poate ajuta pe cineva stabilit în FR. -Ameli. fr/assure/remboursements / Sante; baby sits;
      – CAF. Fr ( et Caisse nationale des Allocations familiales -Cnaf)

      3
      2
  • Concluzia unui amic care recent a fost în țară și care știe ce spune, românii își mențin stilul de viață datorită îndatorării masive a Statului, datorie ce e transferată generațiilor următoare la nivel colectiv.
    Oricum ceea ce bunicii , părinții au plătit sub comunism, hidrocentralele energia și transportul ei..sunt considerate asseturi de către internaționalele care au devenit noii proprietari ..tocmai pentru că Statul ca să acopere cheltuielile curente..să facă rost de bani rapid.. au mai vândut un bibelou din moștenire ca și bețivii în sevraj. Firmele care au contacte cu Partidele ce alternează la putere-contracte cu procentajul la ordonatorii de credite- au prosperat.
    Acum cu conflictul de la graniță..securitatea costă..contracte de achiziție pentru echipamente de a doua generație tehnologică..pe care alții sunt dispuși sä o îmlocuiască cu ultima generație. Urmărind discursul politic în curând nu e exclus că va fi o nouă crizā..în genul celei din 2008 când Emil Boc a fost forțat să reducă cheltuielile masiv. Cred că Grecia care a ajuns la un moment dat în incapacitate de plată ar fi trebuit să constituie un exemplu..așa nu…dar populismul e mai vânzător la electorat. Iar când se vede că discursul e una (reduceri de cheltuieli cu aparatul administrativ) dar practica e alta..presiune de a angaja familiile, cunoscuții odată la Putere..o să fie din ce în ce mai greu a vrăji investitorii și opinia publică la un moment dat bula se sparge. Nu că alții stau mai bine.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.