Actualitate

Sute de copii au așteptat zeci de minute la 32 de grade să înceapă o festivitate de premiere

Sute de copii au așteptat preț de 40 de minute la 32 de grade Celsius, pe stadionul ”Jean Pădureanu” din Bistrița, să înceapă festivitatea de premirere la Cupa Centenar ”Gloria 100”. ”Nimeni nu s-a gândit să amplaseze niște umbrele pentru copii sau pur și simplu să amâne evenimentul”, a scris pe Facebook deputatul PNL Diana Morar.

Ea a postat două fotografii, una cu terenul plin cu copii, iar alta cu temperatura care se înregistra la ora 14.38 când evenimentul nu începuse și a scris:

”Ora 14:38, la Bistrița sunt 32 grade Celsius, cod roșu de caniculă. Peste 500 de copii stau de 40 minute în soare pe gazonul stadionului așteptând ca “oficialitățile” să își facă apariția la evenimentul centenar al Gloriei. Nimeni nu s-a gândit să amplaseze niște umbrele pentru copii sau pur și simplu să amâne evenimentul”.

La ora respectivă trebuia să aibă loc premierea participanților Campionatului de fotbal juniori ”Gloria 100”, înmânarea tricourilor și a medaliilor pentru jucătorii legitimați/nelegitimați, sesiune foto și de autografe cu elitele fotbalului românesc și jucătorii consacrați ai Gloriei. ️

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud prin CS Gloria 2018.

Conform anunțului făcut de organizatori, deși a fost emis cod roșu de caniculă, ”nu este permis accesul pe stadion cu sticle sau pet-uri cu apă, sucuri sau alte băuturi, acestea putând fi achiziționate din incintă”.

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS