Social

Sute de sindicaliști, așteptați la un nou protest al profesorilor

Minim 500 de sindicaliști din Bistrița-Năsăud vor participa în Piața Petru Rareș, în fața Palatului Administrativ, la un nou protest al cadrelor didactice, organizat de Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ (UJSLI).

Mitingul de protest, autorizat, este programat joi 8 iunie, începând cu ora 11.30.

La protest sunt așteptați minim 500 de sindicaliști, ne-a declarat președintele UJSLI Bistrița-Năsăud, Victor Ivan.

Este a treia săptămână de grevă generală a profesorilor, declanșată în 22 mai, de atunci având loc mai multe pichetări ale Prefecturii.

Aceasta este prima grevă generală după 18 ani și prima la final de an şcolar, iar examenele naţionale susţinute de absolvenţii claselor a VIII-a (Evaluarea Națională) şi a XII-a (Bacalaureatul) ar putea fi bulversate de conflictul de muncă. 

Federaţiile sindicale din Educaţie au precizat că procentul membrilor de sindicat aflaţi în grevă la nivel național este de 86,93 din totalul celor care au semnat referendumul pentru declanşarea acestei forme de protest.

Sindicaliștii au solicitat Guvernului reluarea urgentă a negocierilor în interesul sistemului de învăţământ.

21 comentarii

  • Nu mai fiti ingrijorati dragi parinti ai viitorilor speciali si ai viitoarei clase conducatoare…La fel ca in perioada pandemiei cand din paznicii de la kaufland,guvernul a facut doctori si ei faceau triajul epidemiologic ,in perioada imediat urmatoare se vor lua masuri ca mediile sa fie incheiate de catre fokisti si femeile de serviciu .La fel si comisiile de organizare si supraveghere a bacalaureatului.In felul acesta o sa fiti multumiti si cu notele si mediile obtinute ,nu vor mai fi contestatii si va puteti pregati banii pentru inscrierea copilasilor pe la institutiile de invatamant superior de peste hotare .Va recomandam universiratile ecologice cu studii la distanta si pentru prominentzi,vorba neamtzului,facultatea dn statul american Iowa ,pepiniera de ministri si prim ministri.Doar cu nasulia si alcoolul trebe avut grija ca acolo politzaii nu sunt dati pe brazda ca pe la noi.Nu mai hulitzi profesorii ca ei de fapt au facut o manevra ca harnicutzii si silitorii cu ,,biblioteci in spate” sa nu mai fie penalizati la note si sa li se strice viitorul..Bineinteles ca vor exista si parinti carcotasi care isi doresc ca si copii lor sa fie examinati de profesori exigenti si cu coloana vertebrala dar astia sunt minoritari si nu i asa,trebuie sa se supuna dorintei majoritatii.Daca nici rezervele de cadre nu isi fac datoria ,la anul aducem nepalezii de la supercom si conform cu sugestiile oamenilor de buna credinta de pe aici o sa i angajam pe profesorii grevisti la supercom sa vada si ei ca nimeni nu e de neinlocuit si nu pot abuza de democratie.

    40
    24
  • Acum nu mai vor bani?Cică în interesul sistemului de învățământ protestează…De ce nu în interesul elevului?Ca și cum le poate garanta cineva că exact peste trei luni ninge?!Meditațiile la domiciliu continuă permanent, acolo nu e grevă, doar se încasează…

    49
    38
    • Despre zugravi, tâmplari, electricieni etc care prestează servicii în afara locului de muncă , în timpul liber, pe bani foarte,foarte, foarte mulți, fără factură, nu ziceți nimic?

      35
      34
    • Poate or exista si profesori care impun meditatii dar, in majoritatea cazurilor parintii merg si cersesc meditatii, asta e realitatea degeaba va suparati. Sigur motivele sunt diverse si cred, reale, insa nimeni nu-i obliga sa cerseasca de la profesor pregatire in plus, despre ce vorbim? Hai sa fim un pic realisti si seriosi. Fiecare parinte isi cunoaste odrasla, altfel nu i-ar duce la meditatii

      30
      34
    • Profesorilor MAI OPRIȚI-VĂ CU MEDITȚILE şi faceți-vă corect treaba în timpul şcoli.
      Poate acum aveți şi nesimțirea să ne cereți să vă facem şi statue fiindcă dați meditați ? 🤣

      33
      25
  • Când eram în clasa a VIII, țin bine minte, l-au exmatriculat pe Cristi B.
    Lecția ne-a prins bine nouă, celor rămași, pentru că a cumințit toată școala.
    Azi,elevii nu mai pot fi exmatriculați !
    De la 1 septembrie au dat legea.
    Degeaba campaniile anti-drog din zilele astea dacă profesorul e îngenunchiat de un derbedeu.
    Exmatriculați loazele din școli !
    Redați-le puterea profesorilor !
    Azi, profesorii umblă-n vârful picioarelor să nu-i deranjeze pe elevi.
    Profesorul care-i spune unui elev că-i prost ajunge breaking news la televiziuni.
    Cică spunându-i adevarul , elevul poate să cadă in depresie.
    Cirezile de proști sunt protejate de lege.
    Azi, regulile din școli sunt ca cele dintr-un azil de bolunzi și in locul doctorilor sunt profesorii care umblă-n vârful picioarelor să nu-i tulbure pe bolnavi.
    Rousseau avea drepate: „copilul ajunge , după educația primită, pedeapsă sau răsplată ! „

    58
    8
  • Oare cum o fi sistemul de învățământ în Danemarca?
    Poate ne spune Adrian C….
    Se pare că nu și-a plătit abonamentul la internet luna asta..
    (n-a întrat încă ajutorul social pe card..).

    18
    14
    • @Vasi
      Ai scos ceva în clar cu mizeria asta bărbate??
      Ai un 👎🏻 cât tu de mare din partea mea simpaticule, fiindcă ești un simpatic.

      5
      10
    • @Vasi
      Am luat o pauza VOLUNTARĂ de 30 de zile!
      Se spune că “la umbra marilor copaci, nu creste nimic”.
      Acum că m-am dat la o parte o să puteți să comentați nestingheriți, fără sa va fie teama ca nu încăpeți de mine.
      Te asigur ca nu sunt asistat social.
      Am terminat Colegiul Tehnic Infoel in 1993 si printre foștii colegi ai mei sunt Președinți de Club Sportiv si Directori de Liceu.
      Am terminat Școala Postliceala de Contabilitate in 1995 si printre foștii mei colegi sunt oameni de valoare! Economiști, contabili, directori economici, directori de Pensiuni agro-turistice.
      Am fost si pe la Ansamblul de Dansuri si un fost coleg a ajuns Consilier la Ministerul Culturii.
      Unele colege, prietene sau foste iubite (de acum 30 de ani, înainte sa se mărite) sunt educatoare, profesoare etc.
      Am învățat limba daneza intensiv, timp de doi ani,1999-2001 (luni- vineri 8:00-14:00) cu profesori , in instituții de invatamant, cu examen de absolvire, care iti da dreptul sa te înscrii la Facultate.
      M-am înscris la Copenhagen Business School, cursurile in limba daneza (2001-2003. Specializarea Markedsføringsøkonom (economist de marketing) .
      Din 2003 am muncit NEINTRERUPT in aceeași firma (anul acesta am 20 de ani de activitate in firma). Firma are 28.000 de angajați in Scandinavia, din care 8000 in Danemarca).
      Ce sa mai zic. Am trăit in România 24 de ani si in Danemarca 24. Adică sunt 50%/50% iar de acum încolo o sa am mai mulți ani trăiți in străinătate decât in România.
      Nu știu daca e bine sa scriu despre greva profesorilor, din moment ce foști colegi activează in domeniu.
      Parcă in 27 Mai 2023 am scris ultimul comentariu, asa ca sa știu când trec 30 de zile.

      14
      1
    • Am cam sărit calul cu “ la umbra marilor copaci nu creste nimic”.
      Nu sunt niciun mare copac! Dacă eram, nu aveam nevoie sa mă laud singur.

      11
      1
  • Legea 367/2022 privind dialogul social

    art. 123
    Nu pot constitui obiect al conflictelor colective de muncă revendicările angajaților/lucrătorilor pentru a căror rezolvare este necesară adoptarea unei legi sau a altui act normativ.

    Atentie

    In 2017 cand au negociat grilele cei 3 lideri sindicali( hadar, Hancescu, Nistor) nu intrebau pe nimeni nimic
    Acu se dau loviti si ii lasa pe profesorii din scoli sa decida ce si cum.
    Asa nu se va incheia greva niciodata!

  • Suntem un grup de mamiki revoltate pe nerecunoscatorii de profesori.Mergeti o data la scoala si luatzi ne makar 6 ore pe zi grija copiilor.Nu mai putem sa mergem la mentenantza la cioku de ratza botoxat,la pus shuvitze in mesha si dupa aia sa schimbam impresii pe la terase despre poshetutze si vakantze platite de sotzii nostri care vegheaza de la inaltimea functziilor bugetare la bunul mers al societatzii.Mentzionam ca si ei sunt foarte ocupatzi cu pensatul si epilatul ca privatzii astia nu au infiintat cate saloane de kosmetika ne am fi dorit si ne suprapunem cu ei la programari .In putzinul timp liber pe care âl au,dupa ce trec zilele libere cu ocazia diferitelor sarbatori ei trebuie sa joace fotbal pe sintetic,sa isi aduca tot repertoriul de injuraturi la zi ca sa ânvetze si puiutzii nostri sa se exprime in socieate si dupa aia la procesul etapei sa goleasca stocurile de bere nemtzeasca.Nu mai putem sa tzinem copiii in case impreuna cu bichoneii ca intra sarmanii catzelushi in depresie si avem ce umbla cu ei pe la psihologi.Am urmat si sfaturile profesorilor ca in perioada intreruperii skolii sa ne ocupam de kultura si sa âi indemnam pe copii sa isi petreaca timpul cu cartzile.Le am pus la dispozitie toata biblioteca tatikilor ,cartile de septik,de poker plus table si zarurile de barbut.Le zicem profesorilor ca sunt nerecunoscatori pentru ca ei pot sa se inspire ,dar nu vreau,de la frezele si coafurile copiilor plus si la tzinutele de beach party in care âi trimitem la scoala Dezavuam pe aceasta cale pe parintzii invechitzi in opinii care sustzin ca trebuie sa citesti literatura sa intelegi fenomene fizice si chimice sa cunosti grografie ca acum fiecare are gps si te descurci.Plus propunerile unora dintre acesti invechitzi care vor sa se reia portul uniformei scolare .Multumim conducerii de stat ca ne a dat un semn ca puiutzii nu vor mai merge la armata si la razboi asa cum se aud zvonuri.Aceasta am inteles o din faptul ca acei copii care iau cantat profesorului nr 1 aveau sepci doar galbene si nu galben albastre ,deci pe jumate drapelul si asta inseamna ca si sprijinul se reduce la jumatate .Bine ca ne am mai linistit …

    33
    34
    • Învață să scrii românește prima data! Apoi comentează, ,,Mamiki îngrijorate, tatiki,, și alte cuvinte inventate de tine! Incredibil, cum poate scrie asta sa ăsta.

      20
      9
    • Mei Ioane…de ce te iei tu de asa personal de oameni pe aici? Lasă l pe doctor că tu bugetosule nu ajungi nici sa mături intr un cabinet medical.

      2
      6
    • @H…de unde sa stie el saracu ce inseamna ,,satiric”.El crede ca e ceva legat de satul lui natal.Acum ca a ajuns si el pe sintetic si la pensat ,plus ca duamna îi papă banii de pe card s a ‘nervat ca se recunoaste pe acolo.

      7
      1
  • Ioane,stii ce e o satira? Un fel de „‘misto”‘ mai rafinat ,pe care tu,nu o intelegi! GMI ,mi-a placut teribil ! As mai scrie si eu multe ,dar trebuie uneori sa ma autocenzurez ca, vezi Doamne ,sunt persoana publica si nu da bine…..Altfel, ma supara ingrozitor ipocrizia, superficialitatea, duplicitatea, oportunismul,resemnarea…..Incerc sa caut mereu adevarul,chiar daca uneori ,doare!

    11
    25
    • Te-ai trezit sa comentezi, Marius Nicolae Pop, eu cred că ar trebui să îți vezi de problemele tale! Înțeleg satiră mai bine decât tine, nu îți face probleme.

      20
      4
  • Domnu’ doktor…scuzatzi ca scriu tot ca pe grup …va multumesc pentru feed back ul pozitiv…Imi permit in ca in cuprinsul acestui feed back sa îl întreb pe distinsul ,,akademician” de la mansarda ce a vrut sa intelegem ca scriu ,,din asta ca sa ăsta”?Pe de alta parte ma bucura like urile si nu pentru orgoliul meu ci pentru faptul ca sunt oameni cu simțul umorului si capacitate de intelegere . De asemenea ma bucura si dislike urile pentru ca imi confirma ca sunt o seamă de concetateni ai nostri care se incadreaza perfect pe GMI.Plus ca imi pare bine ca intotdeauna vor exista prostani care vor hali propaganda si paradoxul e ca pe astia ,,âi asta ca sa ăsta”.Cu respect …Mamikile (si tatikii)

    5
    19
  • Hopa…s-a activat tot divizionu’ de troli artileristi…A venit ordinu’ pe unitate.,,Proletari din toate tzările unitzi-vă”!

    6
    7
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS