Deputatul Doina Pană, vicepreședinte PSD, spune că este prematur să se discute despre numele viitorului prim-ministru. ”Fiți siguri că vor fi mai multe nume...
Tag - PSD
PSD şi ALDE au finalizat, duminică la prânz, textul moţiunii de cenzură, document care are puţin peste trei pagini şi care se intitulează ”România nu poate fi...
Toate organizaţiile PSD din ţară, cu excepţia celor din Timiş şi Caraş-Severin, au votat o Declaraţie comună prin care „se desolidarizează de lovitura de stat”...
Deputatul Doina Pană, vicepreședinte PSD, a declarat că liderul partidului Liviu Dragnea a avut ”proasta inspiraţie” să îl nominalizeze pe Sorin Grindeanu...
Comitetul Executiv al PSD a decis, după cinci ore şi jumătate de dezbateri, să retragă sprijinul politic al partidului pentru Guvernul Grindeanu. Votul pentru...
”Legea salarizării a făcut foarte multă vâlvă. De săptămâna viitoare va fi la Camera Deputaților și vrem în procedură de urgență să meargă astfel încât de la 1...
”Legat de ceva pentru care m-am bătut foarte mult și am trimis scrisori deschise Guvernului Cioloș, privind de măsurile pe care trebuie să le ia, dar a fost un...
Membrii PSD Bistrița-Năsăud au participat, la un restaurant din municipiu, la Balul pensionarilor, organizat cu ocazia Înălțării Domnnului. ”De Ispas, în marea...
După ce a fost amendat cu 200 de lei de poliţişti pentru că a postat pe Facebook ”expresii şi cuvinte jignitoare” la adresa mai multor persoane din conducerea...
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat la Bistriţa că procesul de modernizare a partidului pe care îl conduce încă nu s-a terminat, dar că nu mai este...







