La data de 15 iunie, în cadrul cercetărilor efectuate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, în opt dosare de furt, înregistrate cu autor necunoscut, a fost identificat un bărbat de 33 de ani din Bistrița, bănuit de comiterea faptelor, informează IPJ BN.
Astfel, din cercetările efectuate de polițiști, a rezultat faptul că în perioada 30 aprilie-6 iunie cel în cauză ar fi sustras bani și bunuri din incinta mai multor baruri, restaurante și cafenele, toate din Bistrița, profitând de neatenția personalului sau a clienților.
De asemenea, în aceeași perioadă, bărbatul este bănuit că ar fi sustras mai multe unelte electrice, dintr-o locuință situată în Bistrița, precum și un telefon mobil pe care i l-a încredințat un bărbat, pentru a-l folosi.
Prejudiciul, în valoare totală de 4130 lei a fost recuperat parțial.
Faţă de cel în cauză, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă.
Adaugă comentariu