
În cursul nopții, în jurul orei 02.15, Dispeceratul integrat ISU-SAJ Bistrița-Năsăud a fost alertat cu privire la un caz medical într-o zonă greu accesibilă din localitatea Răcăteșu, comuna Târlișua.
La fața locului au fost alocate un echipaj de prim ajutor SMURD, un echipaj de pompieri cu șenilata, precum și un echipaj Salvamont.
Din cauza stratului gros de zăpadă, accesul cu ambulanța nu a fost posibil, evacuarea victimei până la drumul principal făcându-se cu șenilata pe o distanță de aproximativ 2 km.
Persoana în cauză, un bărbat în vârstă de 28 de ani, cunoscut cu afecțiuni cardiace, se afla într-o cabană izolată.
Ulterior, bărbatul, conștient și cooperant, a fost transportat la CPU Beclean pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate, informează ISU Bistrița-Năsăud.













👏🏻👏🏻👏🏻