Social

Tânăr din Ciceu Mihăiești, cercetat pentru braconaj. Ce au confiscat polițiștii

Un tânăr din Ciceu Mihăiești este bănuit de comiterea infracțiunilor de uz de armă fără drept și braconaj, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud:

”În seara de 6 mai, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș, împreună cu jandarmi, au oprit în trafic pentru control un autovehicul care circula pe raza localității Ciceu Mihăiești, pe drumul comunal 34.

A fost identificat conducătorul auto ca fiind un tânăr de 28 de ani, din localitatea Lelești, iar în urma controlului efectuat, în interiorul autovehiculului a fost găsit cadavrul unui mistreț împușcat, o armă de vânătoare și 12 cartușe cu glonț.

Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase care, cu ocazia verificărilor, au stabilit faptul că, în cursul zilei de ieri, tânărul, care este autorizat să dețină o armă de vânătoare, ar fi împușcat animalul într-un țarc pe care îl are în apropierea la locuinței.

Cadavrul animalului a fost ridicat și urmează a fi înaintat DSVSA (Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor) Bistrița-Năsăud, în vederea efectuării unei verificări de specialitate. De asemenea, arma de vânătoare și cartușele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uzul de armă fără drept și braconaj”.

3 comentarii

  • Daca predati mistretul la ccr scapati stimate braconier ! Doamne ajuta si succes pe mai departe la vanatoare de elefanti.Traiasca ccr !

  • Sincer, nu înțeleg din ce cauză este acuzat tânărul de ,,uz de armă fără drept și braconaj”, din moment ce ,,este autorizat să dețină o armă de vânătoare”, iar porcul l-ar fi împușcat ,,într-un țarc pe care îl are în apropierea locuinței”. Deci porcul era crescut de el, iar arma o deținea legal. Ce nu-i în regulă? Poate faptul că plimba animalul prin Mihăiești, el locuind în Lelești și nu avea declarație?…

    • Degeaba ai esti autorizat sa detii arma daca nu ai autorizatie sa iesi in teren..fie asta si dupa casa…uzul de arma fara autorizatie se numeste :Nerespectarea regimului armelor si munitiilor..fapta penala..chiar daca si-a impuscat propriul porc,vitel sau gaina..plus ca a folosit arma la mai putin de 200 de m de orice asezare umana.legea e pentru toti!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS