Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Bistriţa-Năsăud, Antonela Gorgan, a declarat, duminică, că poliţiştii au fost anunţaţi la ora 5.47 prin 112 că un bărbat e decedat la marginea DJ 154 în localitatea Monor.
Potrivit sursei citate, la locul respectiv, s-a deplasat un echipaj de poliţie, procurorul criminalist şi medicii legişti care au constatat că decesul tânărului de 25 de ani din judeţul Mureş a survenit în urma unui accident rutier.
„Colegii mei au făcut cercetări şi au descoperit maşina implicată în accident şi pe şoferul acesteia. Este vorba de un tânăr de 25 de ani din localitate care a fugit de la locul accidentului. Este audiat şi vom vedea ce măsuri se vor lua împotriva lui. Cert este că va fi cercetat penal pentru ucidere din culpă şi fugă de la locul accidentului”, a spus Gorgan.
DJ 154 leagă judeţul Bistriţa-Năsăud de judeţul Mureş pe Valea Şieului.
UPDATE 17 octombrie – În cadrul cercetărilor efectuate în cauza privind accidentul mortal produs în 16 octombrie în localitatea Monor, suspectul principal a fost reţinut preventiv pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuvinţarea organelor de poliţie, anunţă IPJ BN.
saracu de el cred ca era baut si nu stia de el dar soferul oare cum era ?treaz sau baut era si el, poate ca erau si unu si altul beti
Soferul nu era baut, spune Politia.