Pentru completarea probatoriului într-un dosar penal de furt calificat și complicitate la furt calificat, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de percheziție la o adresă din Chintelnic, comuna Șieu Măgheruș, unde existau indicii că locuiesc, fără forme legale, două persoane bănuite de comiterea mai multor furturi.
Dosarul penal întocmit este instrumentat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.
Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în perioada 9 iunie 2023 – 28 februarie 2024, o femeie de 26 de ani, iar în unele cazuri cu ajutorul unui bărbat de 31 de ani, profitând de neatenția proprietarilor sau chiriașilor, a pătruns în 11 imobile și sedii de firmă din Bistrița, de unde a sustras bani și bunuri. Prejudiciul total cauzat prin comiterea faptelor a fost estimat la aproximativ 18.700 de lei.
La percheziții, au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri și obiecte cu valoare probatorie, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În urma audierilor, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a celor două persoane. Acestea au fost apoi prezentate judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrița, care a dispus măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 zile.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale.
Adaugă comentariu