Actualitate

Tânără din Bistrița, reținută după ce a fost prinsă drogată și băută la volan

O tânără de 26 de ani din Bistriţa a fost reţinută pentru 24 de ore, după ce a fost depistată în trafic în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului şi a altor substanţe psihoactive, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au depistat în trafic, pe timpul nopții, o femeie în vârstă de 26 ani, din Bistrița, care a fost testată pozitiv cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de peste 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ea a fost testată şi cu aparatul Drug Test 5000, rezultatul fiind pozitiv şi de această dată, motiv pentru care a fost condusă la spital pentru recoltarea de mostre biologice.

În cauză se efectuează cercetări pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar conducătoarea auto a fost reţinută pentru 24 de ore, de către poliţiştii Biroului Rutier, urmând a fi prezentată, în data de 01.07.2020, Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de arestare preventivă.

3 comentarii

  • 1,2 in aer respirat inseamna aproximativ 2,4 alcool in sânge !
    Si pentru un Bărgăoan călit e mult , darmite pentru o femeie !

    • si drogata :))) iti dai seama la ce orgii sexuale se ducea doamna in asa hal !?!?!? Nu cred ca era maritata… ce e de zis… Doamne Fereste… ori aparatele controlorilor au dat eroare de la presiunea atmosferica scazuta… ori nu a existat asa ceva in realitate…

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Padurarul Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS