Actualitate

Târg de Crăciun la Liceul Creştin Logos. Ce vor să facă elevii cu banii adunaţi

Liceul Creştin Logos Bistriţa a organizat, pentru al patrulea an consecutiv, un târg de Crăciun în care elevii celor 13 clase au expus şi vândut mâncare, decoraţiuni de Crăciun, jucării, cărţi, brazi la ghiveci împodobiţi şi multe obiecte create chiar de ei. Cu banii adunaţi vor ajuta, înainte de sărbători, familii sărace, dar nu numai. O parte din fonduri le vor dona pentru începerea lucrărilor la clădirea liceului care va fi construită, anul viitor, în cartierul Subcetate.

targ Logos 2 Targ Logos 3 Targ Logos 4 targ Logos 5

„Suntem la a patra ediţie a proiectului Sărbătoarea Crăciunului şi a dăruirii. De fiecare dată încercăm să oferim Gabriela POpbucurie şi căldură chiar dacă, iată, acum desfăşurăm afară acest târg. Ne place însă ideea pentru că, de regulă, târgurile de Crăciun se ţin afară. Ca şi în alţi ani, oferim spre vânzare produse realizate de copilaşi, de părinţi, inclusiv mâncare, iar scopul târgului este acela de a  aduna bani cu care să oferim daruri de sărbători unor familii nevoiaşe. O parte din bani îi vom dona pentru începerea construcţiei la clădirea în care va funcţiona Liceul Logos. Vrem să punem şi noi o cărămidă cât de mică la noul edificiu. Înainte de orice însă, suntem bucuroşi că ne putem aduna cu toţii, părinţi, profesori, copii, rude, prieteni şi chiar bistriţeni. De fiecare dată se adună şi bănuţi, iar fiecare clasă, suntem 13 anul anul acesta, va ajuta cel puţin o familie”, a declarat pentru Timp Online Gabriela Pop, profesor coordonator al proiectului Sărbătoarea Crăciunului şi a dăruirii.

Targ Logos 6 Targ Logos 7b Targ Logos 8 Targ Logos 9

După ce au colindat, cu toţii, împreună, O, ce veste minunată, copiii şi profesorii i-au invitat pe participanţi să cumpere de la standurile lor tablouri înrămate, picturi, brazi împodobiţi, foarte multe prăjituri, sarmale, gogoşi, ceai cald, pâine şi multe alte bunătăţi.

Remus Oniga„Crăciunul este o sărbătoare a bucuriei şi dăruirii şi dorim să îi învăţăm pe copii să împărtăşească din darul pe care îl au de a produce ceva în folosul altuia. Este o acţiune de voluntariat. În viaţă ne dorim să facem bine nu neapărat pentru a avea o răsplată, ci pentru a lucra în folosul altuia. Cred că acesta este şi mesajul şi spiritul Crăciunului. Hrisos a venit în favoarea noastră, să ne mântuiască. O parte din banii adunaţi la târg vor fi donaţi în favoarea unor familii, iar altă parte pentru construcţia şcolii. Vrem să gândim filosofia Logos de maniera în care să fim părtaşi în orice gen de activitate care ţine de Logos. Copiii, dăruind din bănuţul lor pentru construcţia şcolii, vor aştepta cu mai mare entuziasm să înceapă şcoala, vom atrage şi noi atenţia mediului de afaceri de care avem atât de multă nevoie pentru că nu putem face mare lucru cu banii noştri puţini. La fel ca şi văduva săracă, dacă avem doi lei, atât dăm, şi vor veni alţii care au mai mult şi pot dărui mai mult. De asemenea, vrem ca membrii fundaţiei care ne susţin financiar să simtă că suntem alături de ei şi apreciem efortul pe care îl fac”, a spus, la rândul lui, directorul Liceului Creştin Logos, profesorul Remus Oniga.

Potrivit acestuia, proiectanţii care lucrează la conceptul arhitectural al Liceului Logos vor prezenta o formă finală până în data de 15 ianuarie 2016, iar conducerea va face demersurile legate de autorizare pentru a le obţine până în luna aprilie 2016 cel târziu pentru ca apoi să înceapă lucrările propriu-zise.

„Deţinem două hectare de teren pe fosta Păşune Laurenţiu situată între strada Subcetate şi strada Tărpiului, în zona blocurilor ANL. Am cumpărat în condiţii favorabile acest teren. Proprietarul ne-a vândut doar jumătate din teren la preţul pieţei, iar celălalt hectar practic ni l-a donat. Acolo vom dezvolta un campus. În prima fază, vom construi o aripă ca să punem funcţiona din anul şcolar 2016-2017 cu clasele 0-12, una pe nivel, urmând ca, într-o a doua etapă, să accesăm fonduri europene şi să construim o nouă aripă a şcolii şi să putem dezvolta clase paralele. Noi ne dorim să intrăm în noua clădire în toamna anului viitor şi nu putem aştepta până se aprobă alocarea fondurilor europene. Întreaga investiţie se va ridica, cel mai probabil, la un milion de euro”, a spus Remus Oniga.

În prezent, Liceul Creştin Logos – care funcţionează în spaţii închiriate – are circa 180 de elevi. Întrucât şcoala este una privată, majoritatea elevilor plătesc o taxă de 75 de lei/lună, însă există şi excepţii. În ciuda costurilor ridicate de funcţionare, cadrele didactice au decis să-i scutească de taxe pe elevii din familii sărace şi să găsească sponsori care să le plătească acestora şcolarizarea.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS