Actualitate

Târgul de nunţi Wedding Land şi-a deschis porţile. Oferte pentru viitorii miri

(FOTO) Cele mai frumoase rochii de mireasă, costume de miri, verighete, invitaţii şi mărturii le găsiţi, în acest sfârşit de săptămână, la preţuri avantajoase la Wedding Land de la Pensiunea Terra. Dulciuri şi aranjamente florale care vor face nunta voastră de neuitat, fotografi cu experienţă, pirotehnişti care să asigure atmosfera magică la nuntă tot aici îi puteţi întâlni. Evenimentul, ajuns la ediţia a şaptea, reuneşte şi anul acesta cele mai cunoscute firme din industria nunţilor de la noi.

Organizatoarea târgului, Loredana Suciu, manager Gea Sposa Cluj, producător de rochii de mireasă, a declarat că a reunit şi anul acesta cele mai serioase firme din industria nunţilor.

„Toţi cei prezenţi la târg au oferte de nerefuzat. Îi aşteptăm pe tineri să îşi organizeze nunta la care visează fiindcă aici vor găsi invitaţii, mărturii, rochii de mireasă, costume de miri, prăjituri, etc. Gea Sposa e producător de rochii de mireasă din Cluj. Le oferim la cele mai bune preţuri. Ca oameni care activăm în acest domeniu de 16 ani şi de şapte ani suntem producători, noi întotdeauna am recomandat mireselor să aleagă ce le stă bine. O rochie scumpă poate să nu arate bine. Facem rochii după modelele noastre, iar în 30 de zile finalizăm comanda. Le luăm acum măsurile, miresele plătesc un avans, le facem la Cluj, iar înainte de nuntă facem ultimele ajustări”, a spus Loredana Suciu.

Cofetăriile Cristina au pregătit anul acesta 50 de sortimente de prăjituri pentru nuntă şi 15 de toturi.

„Venim cu oferte diversificate şi în materie de gusturi, şi de decoruri. 2017 e un an foarte îndrăzneţ şi permisiv, de la prăjiturile pe care le pun pe masă până la candy-bar-ul pe care şi-l alege fiecare. Noi recomandăm candy-bar fiindcă am ajuns la concluzia că aşa poţi mulţumi aproape toţi invitaţii pentru că pui foarte multe sortimente. Noi recoamndăm un candy-bar cu varietate multă, dar la fel de bine putem livra prăjituri tradiţionale pe masă sau mini specialităţi şi prăjituri tradiţionale pe masă. Noi, la urma urmei, facem exact ce îşi doreşte clientul în aşa fel încât să fie mulţumit”, a spus Cristina Istrate.

Cofetăriile Cristina livrează dulciuri oriunde în judeţ şi în ţară. „Chiar la începutul anului am avut un eveniment la Bucureşti. A fost departe, dar şi-au dorit clienţii să ne aibă acolo. Putem livra oriunde în ţară în măsura în care suntem disponibili şi e comanda făcută din timp. De azi pe mâine e mai greu să luăm comenzi în sezon de nunţi”, a mai spus Cristina Istrate.

 

Programul târgului este: vineri 17 februarie, între orele 12.00 – 19.00, sâmbătă 18 februarie între 10.00 și 19.00, iar duminică 19 februarie între 11.00 și 18.00.

Firmele expozante din cadrul târgului sunt: Salon Geea Sposa Cluj-Napoca, Cofetăria Cristina, By Laura, Bijuteria Quartz, Pasha Men’s Wear, Venliana Foto-Video, TBZ Cards Distribution, Indigo Cards, Pirotechnic, Gelateria Amelia, White Boutique, Mărturii de nuntă și botez Mureș X&G, Colors Cocktail Events, Florăria Casa cu Flori, Bijuteria Zahav Jewely, Salon Elegance și Monsier Bartender.

Geea Sposa din Cluj-Napoca produce şi comercializează rochii de mireasă elegante, rafinate şi variate, lucrate manual; Îmbinăm modernul cu clasicul şi eleganța cu stilul. Realizăm modele unicat la comandă în atelierul de creaţie, unde vă aşteaptă o echipă înzestrată cu talent şi măiestrie care îşi asumă responsabilitatea să vă fie alături şi să satisfacă cele mai exigente gusturi în realizarea rochiei mult visate”. GEEA Sposa a fost înfiinţată în anul 2000.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.