Actualitate Recomandări

Tășuleasa Social: Câți bani s-au strâns pentru ”Cumințenia Pământului”. ”E încă prea devreme”

Ediția cu nr. 3 a Maratonului Via Maria Theresia a fost dedicată celebrei sculpturi a lui Constantin Brâncuși, ”Cuminţenia Pământului”, toată lumea prezentă la eveniment putând dona bani în cadrul campaniei naționale de achiziționare a operei.

Asociația Tășuleasa Social a anunțat:

”Cu siguranţă ediţia a treia a maratonului Via Maria Theresia fost cea mai complexă dintre cele trei pe care le-am organizat până acum. Am avut ocazia, în primul rând datorită sponsorilor pe care i-am avut la această ediţie, de a nu cere o taxă de participare sportivilor, dar în acelaşi timp de a face faţă costurilor pentru cei 1020 de participanţi la această acţiune. În medie, costul pentru o persoană a fost de 22 de lei şi 45 de bani, mai mare pentru participanţii beneficiari şi mai mici pentru voluntari. Lucrul cel mai important pentru noi este că înscrierile s-au făcut pe baza dovezii unui act de voluntariat. Am putut astfel să încurajăm oamenii să dea formă oricărei iniţiative în interesul nostru comun. Unii au preferat să participe activ la alte activităţi Tăşuleasa Social, câţiva au ales să doneze bani pentru proiectele noastre, dar oricum majoritatea au putut să îşi arate sprijinul sau solidaritatea chiar în comunităţile de unde provin pentru că noi ne-am îngrijit de acest lucru.

Am rugat participanţii să facă o donaţie pentru proiectul naţional “Cuminţenia Pământului” în măsura în care işi doresc şi pot să facă acest lucru. Brâncuşi este al nostru. A dona e un act cultural, care de asemenea, ţine de identitatea noastră naţională.

Noi, ca şi organizaţie, credem în supravieţuirea prin cultură. Componenta culturală a organizaţiei noastre a fost asigurată de mulţi oameni care au trecut prin grădina noastră. Am învăţat că a avea grijă de resurse sau de cei din jurul nostru şi a înţelege buna organizare reprezintă adevarate acte de cultura.

S-au strâns 553 lei, 13 euro şi 20 de cenţi şi suntem convinşi că este încă prea devreme pentru acest tip de donaţii. Avem suficient de multe altfel de probleme care ajung să devină priorităţi în detrimentul faptului că Brâncuşi este al nostru şi îl merităm.

Celor care au vrut să doneze explicit pentru activităţile curente pe care le are Tăşuleasa Social, şi nu pentru cauza propusă de noi, le mulţumim foarte frumos. Acolo s-au strâns 1.270 de lei şi 220 de euro.

A fost o competiţie frumoasă, o întâlnire admirabilă, mulţumim frumos tuturor”.

2 comentarii

  • Daca s-ar confisca doar 10% de la evaziune si restituiri …….n-ar mai fi nevoie de mila publica sau de actiuni grotesti gen ,,alerg ptr Ciolos,,. Intelegeti ???? Oare cine ar avea puterea sa faca asta ??

  • Sa se recupereze banii de la ANRP si se pot cumpara 100 de cumintenii.Vreo doua la poate cumpara fara probleme,Nelutu maxicanul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.