Actualitate

Taxi Bistrița, reacție după lansarea serviciilor Bolt

După ce Bolt a anunțat că lansează serviciile de transport la cerere în Bistrița, la prețuri care încep de la 8 lei iar pe perioada lansării pasagerii beneficiază de reduceri de până la 70%, Asociația Taxi Bistrița a reacționat printr-un comunicat:

”Asociația Taxi Bistrița salută prezența alternativei la transportul de persoane în regim de taxi, urându-i totodată succes în activitate.

Ca alternativă la activitatea de transport public de persoane în regim de taxi, chiar dacă nu garantează tarife fixe și nu acoperă necesarul de transport al bistrițenilor, alternativa Bolt este un veritabil stimulent al creșterii profesionalismului taximetriștilor din municipiul Bistrița.

Avem toată convingerea că bistrițenii vor avea doar de beneficiat de pe urma climatului competitiv insuflat de prezența acestei alternative pe piața liberală a activității de transport de persoane. Asociația Taxi Bistrița va acționa în spiritul și în litera legii, promovând profesionalismul și concurența loială.

Asigurăm o dată în plus bistrițenii că serviciul public de transport de persoane în regim de taxi este disponibil 24 din 24 de ore, la tarife fixe, reglementate și garantate”.

Etichete

6 comentarii

  • Romanii sunt prea săraci sa accepte chinezăria (alternativa la original) . Întotdeauna originalul garantează siguranța serviciului . Taximetria este o activitate pur românească iar românii adevărați nu vor alege o multinațională . Taximetria este originalul ! ☝️

    • 😂😂😂 ce calcule ai făcut? Cum e mai ieftin o mașină goala, sau o mașină cu un șofer care e la program și trebuie platit 😂😂

    • Cum naiba is saraci aia care folosesc taxi? Ce unde e torema asta ?😂 adica daca eu n- am masina dar folosesc taxi cel putin de 3 ori pe zi , in calcul simplu, punem doar 50 de lei cursele, insemana ca- s sarac? Smecherie inseamna ca. Sa stiu sa- ‘mi iau dracului masina sa nu fiu si eu sarac

  • Sa vezi ce-i mai salutați voi când o să stați pe dreapta și vă uitați la ei cum lucrează. Și când în fața voastră, in standul de taxi clientul așteaptă cu telefonul cu aplicația lor și vine să-l ia chiar din fața voastră, că deh.. ei de când au apărut alternativii nu se mai urca in taxiurile alea „jegoase și puturoase”… Sa vedeți când 80% din clienți migrează la a ei cum o sa fie. Nu credeți? Veniți la Cluj…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.