Actualitate Social

Teama de noul coronavirus ține lumea departe de spital. Jumătate din paturi sunt goale, la UPU, liniște

Spaima de noul coronavirus face ca lumea să fugă de spitale în general și de cel de Urgență Bistrița în special. Aici unde nu sunt internați în prezent mai mult de 300 de pacienți. Dintre aceștia o treime au Covid-19.

Un spital cu paturi mai mult goale

”Numărul pacienților a scăzut foarte, foarte mult în primul rând din cauza reglementărilor legale care nu ne mai permit să internăm cazurile cronice, acestea sunt amânate. Se internează doar situațiile de urgență. De când a început perioada de criză și inclusiv acum nu am avut mai mult de 300 -350 de pacienți pe zi (care sunt spitalizați -n.a), în condițiile în care atunci când aveam 700-800 erau puțini. A scăzut la mai bine de jumătate. Dintre cei 250-300 pe care îi avem internați zilnic, în momentul de față sunt 75 de pacienți pozitivi, confirmați cu noul coronavirus și încă 18 suspecți”, a spus managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany.

El a adăugat că, în fiecare zi, apar noi cazuri de Covid-19. ”Au apărut cazuri noi după așa zisa perioadă de relaxare din timpul sărbătorilor pascale. Va mai apărea probabil în jurul datei de 15 un nou vârf după relaxarea de 1 Mai, iar după data de 15 mai să vedem ce va fi prin 1 iunie”.

Top trei afecțiuni care au dus la deces în Bistrița-Năsăud

Persoanele care au decedat au fost cazuri grave, iar în marea lor majoritate cu vârste înaintate și cu comorbidități.

Din discuțiile pe care Gabriel Lazany le-a avut cu personalul din ATI, a reieșit că cei mai expuși la complicații ale bolii Covid-19 și deces sunt cei cu:

  • 1. obezitate
  • 2. diabet
  • 3. boli cardiace

Cine sunt cei care totuși se internează

”Oamenii cu urgențe majore. Persoane care au boli cronice și care de-a lungul timpului au început să se decompenseze și să se agraveze. Atunci, ei se prezintă la UPU”, a spus Gabriel Lazany.

Aglomerația de la UPU, de domeniul trecutului

Imaginea cu salvările care așteptau să lase pacienți la UPU a fost virală pe internet. Acum, aici nu vin nici o cincime dintre cei care erau nervoși, la cozi: ”Chiar și adresabilitatea la UPU – care în ultima perioadă era undeva la 150 -200 de prezentări pe zi – a ajuns conform statisticilor de moment undeva la 30-50 de prezentări pe zi, la nivelul anului 2007 când abia se înființase UPU-SMURD, iar această nou-înființată secție își desfășura atunci activitatea la parterul spitalului și nu venea aproape nimeni”.

Din tot județul, s-au internat în spitale 11 persoane cu boli respiratorii.

Timp Online a întrebat-o pe dr. Anca Andrițoiu, directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, dacă există vreo explicație a numărului atât de mic de pacienți și dacă nu cumva orice afecțiune respiratorie este încadrată ca fiind Covid-19.

”Nu știu neapărat dacă a scăzut numărul de cazuri sau e lipsa de adresabilitate la serviciile medicale. Multă lume ia legătura telefonic cu medicul de familie pentru sfaturi și probabil că merge și se tratează acasă. Au o reticență să meargă la serviciile de urgență de teamă să nu se îmbolnăvească, deși sunt circuite separate și lucrurile se desfășoară cum trebuie, dar, oricum, lumea se teme să meargă acolo. Cred că acesta e un motiv pentru care apar aceste cifre în statistici, dar eu cred că totuși lumea are afecțiuni respiratorii, dar și le tratează acasă. Din câte știu eu, aici la Spitalul Județean, acel prim aparat pe care îl au (Film Array -n.r) face întâi testări pentru gripă și alte afecțiuni, mai puțin Corona, iar dacă nu iese nimic se duc mai departe și testează pentru Corona. Suntem totuși în luna mai, perioadă în care, oricum, cazurile de gripă erau mai puține”, a spus directorul DSP Publică Bistrița-Năsăud.

Toate internările, cel puțin la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, se fac acum prin Unitatea de Primiri Urgențe, iar pacienții care au simptomatologie Covid-19 sunt internați prin UPU, ori prin Secția Boli Infecțioase.

4 comentarii

  • Problemele care au apărut în actuala criză de pandemie COVID 19 sunt numeroase şi ele pot fi discutate numai de epidemiologi sau de specialişti în politici de sănătate publică. E bine de cunoscut public doua adevăruri simple semnalate de dr. Tom FRIEDEN, fost director al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea bolilor din SUA: 1) Persoanele vulnerabile, din categoria 65+, trebuie să fie protejate de boală. În plus, printre persoanele vulnerabile se află și cele cu sistemul imunitar slăbit, cum ar fi suferinzii de astm, boli de inimă, hipertensiune arterială sau diabet. 2) Nu trebuie să ignorăm afecțiunile care nu au legătură cu COVID-19. Mulți pacienți cu diverse afecțiuni medicale își amână tratamentele, de teama infecției.
    Decidenţii politici de tot felul ar trebui ACUM să păstreze tăcere şi să rămână în anonimat cu alte probleme de legate de viitoarele alegeri sau de promovare a unor politici de manipulare publică; acum prioritatea este SĂNĂTATEA cetăţenilor! Cine nu înţelege mersul lucrurilor şi priorităţile momentului riscă să dispară din peisajul public.
    Sincere felicitări personalului medical, poliţiştilor şi jandarmilor, eroii luptători din prima linie a frontului ANTI COVID19!

  • Asa este normal, pana acum multi erau internati chiar daca puteau urma acelasi tratament si acasa.
    Pe de alta parte, inteleg si durerea d-nului Lazany, neavand pacienti ,nu mai au bani de la C.A.S . Va trebui sa se obisnuiasca cu asta , o buna perioada de timp de acum inainte.

  • Felicitari domnului managrer LAZANY pt. felul in care a gestionat activitatea la Spitalul Judetean si pt. toata stradania dansului si a intregului personal.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Balan Marius -Horea- VERZII de Bistrita-Nasaud Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS