Actualitate

Tema locuințelor colective mici, dezbătută la Primăria Bistrița cu reprezentanți ai Ordinului Arhitecților

La Primăria Bistrița a avut loc o întâlnire între primarul orașului, Ioan Turc, administratorul public Ioan Peteleu și reprezentanți ai Ordinului Arhitecților având ca temă locuințele colective mici și PUG.

”Împreună cu administratorul public, Ioan Peteleu, am avut o întâlnire cu un grup de reprezentanți ai Ordinului Arhitecților, discuțiile fiind axate pe situația locuințelor colective mici la nivelul municipiului, dar și pe chestiuni privind Planul Urbanistic General.

Deoarece genul acesta de întrevedere are loc după mulți ani în care arhitecții bistrițeni au fost ignorați de administrația locală, am convenit din start că este necesară instituționalizarea relațiilor dintre specialiștii acestui domeniu și municipalitate.

Am solicitat ca Ordinul Arhitecților să facă propuneri pe componența Comisiei Tehnice de Urbanism, neexistând nicio restricție referitoare la numărul membrilor. De asemenea, am cerut sprijin și expertiză în ce privește problematica locuințelor colective mici, dar și participarea la dezbaterea despre Planul Urbanistic General, plus unele soluții pentru criza iminentă a locurilor de parcare, odată cu derularea unor proiecte urbanistice.

Totodată, am propus și a fost agreată ideea de a se cere un aviz al Comisiei Tehnice de Urbanism pentru solicitările de PUZ, iar procedura de aprobare a Planurilor Urbanistice Zonale va avea obligatoriu și o etapă de dezbatere publică. Interlocutorii au apreciat invitația la dialog și și-au manifestat deja susținerea și acordul pentru a fi consultați pe toate proiectele referitoare la arhitectura citadină”, a precizat Ioan Turc.

https://www.facebook.com/ioanturcpnl/posts/749865282603321

VEZI ȘI:

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS