Actualitate

Grupul TeraPlast pregătește investiții de peste 20 de milioane de euro

Grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, își continuă dezvoltarea și diversificarea portofoliului de business. În acest sens, compania pregătește investiții ample, de peste 20 de milioane de euro. Pentru realizarea acestora, TeraPlast intenționează să depună proiecte pentru ajutor de stat în cadrul Schemei de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie, anunță compania.

Din valoarea totală a investițiilor, circa 52% reprezintă contribuție proprie.

”România are nevoie de instrumente prin care să își reducă dependența de importuri. Este păcat să continuăm să importăm produse pe care le putem fabrica în România. Companiile care își doresc să investească în domenii cheie merită încurajate și sprijinite. Am demonstrat deja, cu investițiile realizate anul trecut cu ajutor de stat, că putem să reducem importurile și să contribuim la echilibrarea balanței comerciale. Așteptăm lansarea programului pentru a putea depune proiectele. Ne bazăm pe susținerea și încrederea statului în companiile autohtone”, a declarat Alexandru Stânean, CEO TeraPlast.

Proiectele pregătite de TeraPlast vizează extinderea capacității de producție a liniilor de business instalații și granule, în urma căreia va introduce pe piața din România o gamă nouă de granule pentru folii biodegradabile precum și o extensie a portofoliului de țevi și fittinguri.

Pentru aceste game de produse, mai mult de 90% din piața din România reprezintă importuri. Tot în cadrul proiectului, compania își va extinde capacitatea de producție pentru fittinguri și țevi PVC multistrat pentru canalizări exterioare și intenționează accesarea de noi piețe.

În 2018, Grupul TeraPlast a primit acordurile de finanțare prin schema de ajutor de stat pentru trei proiecte de investiții la Wetterbest, TeraPlast și TeraGlass. Valoarea totală a investițiilor a fost de peste 13 milioane de euro în extinderea capacității de producție. Pentru cele trei proiecte, grupul a primit, în total, circa 6,2 milioane de euro ajutor de stat.

În primul semestru din 2020, Grupul TeraPlast a înregistrat o cifră de afaceri de 100,8 milioane de euro, în creștere cu 17% față de primul semestru din 2019. În aceeași perioadă, profitabilitatea Grupului a crescut cu 49%, EBITDA ajungând la 11 milioane de euro.

Despre Grupul TeraPlast

Cu o tradiție de peste 120 de ani, Grupul TeraPlast este în prezent cel mai mare producător român de materiale de construcții. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraSteel România și Serbia, Wetterbest, TeraGlass, TeraPlast Recycling și TeraPlast Ungaria. Începând cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup – TeraPlast SA – este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP. În cadrul evaluării Vektor în baza a 15 criterii de comunicare în relația cu investitorii, efectuată de ARIR, TeraPlast a obținut nota maximă, 10.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS