Sănătate

Testul rapid antidrog, primul pas pe care ar trebui să-l facă părinții care au suspiciuni

Familiile care au suspiciuni că ai lor copii se droghează ar trebui ajutate să achiziționeze teste rapide cu ajutorul cărora pot fi depistate 7 substanțe, a declarat comisarul șef Ovidiu Miclăuș de la Centrul de Prevenire și Evaluare și Consiliere Antidrog Bistrița-Năsăud.

”Recent mi-am achiziționat din resurse proprii un test de depistare rapidă a drogurilor din salivă pe care îl prezint părinților, le arăt cum se folosește. Dacă un părinte are suspiciunea că un copil consumă droguri, discută cu copilul, face confruntarea, apoi un test rapid, acesta ar fi primul pas. Eu am dat 88 de lei pe el, depistează 7 substanțe. Apoi se face test de sânge, se trece la consiliere. Ideea e că mulți părinți nu știu cum arată, cum să le comande, nu știu cum să folosească și de aceea eu spun că poate ar fi util să fie sprijiniți. Dacă s-ar putea face un apel către autoritățile publice să achiziționeze astfel de teste ca să poată susține familiile care nu au posibilități materiale să le cumpere sau nu știu să le folosească”, a transmis comisarul șef Miclăuș în ședința Colegiului Prefectural de miercuri în care a vorbit despre proiectele derulate de CPECA Bistrița-Năsăud.

Unul dintre ele este Campania națională ”Familia –partener în lupta împotriva drogurilor”, care presupune informarea, educarea și conștientizarea părinților cu privire la efectele și consecințele consumului de droguri.

Iată ce alte programe preventive derulează CPECA Bistrița-Năsăud:

  1. Proiectul național ”Necenzurat”, este un proiect de prevenire a consumului de droguri pentru elevii cu vârste între 12 şi 14 ani, fiind bazat pe formarea de abilităţi de viaţă şi pe modelul influenţei sociale. Noile tehnici de prevenire au ca scop formarea de abilităţi sociale care, odată învăţate şi exersate, ajută la creşterea rezistenţei la presiunea grupului de egali la îndemnul de a consuma droguri. Proiectul are o componentă de formare a cadrelor didactice și/sau a consilierilor școlari interesați, prin intermediul specialiştilor CPECA, în vederea implementării proiectului, în școală, în anul şcolar 2023-2024.
  1. Proiectul național,,Abilități pentru acțiune adresat elevilor de clasa a-IX-a, are o abordare complexă pentru prevenirea consumului de droguri, favorizând factorii de protecție ai elevilor prin: dezvoltarea unei conexiuni puternice cu școala, implicarea părinților în viața copiilor și dobândirea cunoștințelor și abilităților necesare în luarea unor decizii sănătoase când sunt presați să consume droguri.
  2. Proiectul național „Eu şi copilul meu” adresat părinților copiilor din ciclul gimnazial (clasele V-VIII), are ca obiectiv creșterea influenței factorilor de protecție față de consumul de droguri în rândul părinților (dobândirea unor abilități de comunicare, de gestionare a emoțiilor și a conflictelor, de monitorizare a copiilor etc.) prin participarea acestora la activități de tip „Şcoala părinţilor” în anul şcolar 2023-2024. Proiectul are o componentă de formare a cadrelor didactice și sau a consilierilor școlari interesați, prin intermediul specialiştilor CPECA, în vederea implementării proiectului, în școală, în anul şcolar 2023-2024.
  1. Proiectul național ”Safe Space„ are ca obiectiv facilitarea accesului minorilor aflați în debutul consumului de droguri la măsuri de intervenție timpurie, în vederea evitării transformării consumului experimental/ocazional de droguri în consum regulat.
  2. Campania națională ”Consumul de droguri ne privește pe toți„, adresată elevilor din clasa a VII-a și a IX-a, implică activități în vederea dezvoltării abilităților psihosociale și a cunoștințelor corecte despre riscurile fizice, mentale și legale asociate consumului de droguri.
  3. Implementarea temei ”Prevenirea și reducerea faptelor de violență, respectiv a consumului de droguri, alcool și tutun” în cadrul Programului naționale ”Școala Altfel!”

Pentru implementarea de către cadrele didactice și sau a consilierilor școlari a proiectelor ”Necenzurat„ și ”Eu și copilul meu„, este necesară participarea acestora la sesiuni de formare realizate de către specialiștii CPECA.

Comisarul Miclăuș a mai spus că, în data de 22 septembrie a.c., a fost publicat Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 6235/2023 prin care la punctul 9 e arătată procedura de intervenție în cazul în care apar copii sau adolescenți consumatori la clasă:

”Profesorul care sesizează un comportament care indică suspiciuni de substanțe interzise ia legătura cu directorul, mai departe directorul ia legătura cu părinții, sesizează CPECA pentru desfășurarea de activități cu caracter preventiv și Biroul de Siguranță școlară. În situația în care apar indicii privind implicarea părinților în traficul de droguri, se ia legătura și cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. Consider că e important fiindcă, până acum, aceste lucruri nu erau reglementate. E act normativ de nivel terțiar care asigură o procedură unitară de intervenție”.

comisarul șef Ovidiu Miclăuș
Etichete

1 comentariu

  • Intelegem grija auroritatilor pentru copiii suspecti ca ar consuma droguri.Vedem ca toata lumea mai de voie de nevoie ar fi de acord cu testele in scoli Buuun….doar ca in ulrimul timp ,o multime de politisti au fost depistati ca si consumatori si unii chiar traficanti.Ce ar fi sa fie testati si politistii la intrarea in sediul institutiei? Sau daca familiile lor au suspiciuni ca ar consuma sa se puna in aplicare si pentru ei planul aratat in articol.Ca prea au ajuns copiii principalii suspecti in flagelul drogurilor ,desi nu ei sunt cei mai mari consumatori si nici dealeri .Si bineinteles sa se implementeze orice masura e necesara pentru eradicarea consumului din randul minorilor .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.