Sănătate

Când ar urma să fie gata lucrările de peste 100 mil. euro la SCJU Bistrița

Sunt în toi lucrările la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, în proiectul prin PNRR de circa 110 milioane euro care vizează construirea unui nou corp de clădire cu patru etaje, reabilitarea energetică a clădirii existente, modernizarea pavilioanelor actuale, digitalizarea spitalului și dotarea cu aparatură medicală. 

”Termenul de finalizare a proiectului este august 2025, dar sunt convins că undeva din primăvara anului 2025 cetățenii județului vor beneficia de cele mai bune servicii de sănătate care pot fi oferite de un spital clinic județean de urgență. Va fi un proces amplu de reașezare a spitalului. Totodată, avem toate fondurile asigurate pentru digitalizarea spitalului, în cel mai scurt termen posibil va fi desemnat un câștigător al licitației”, a declarat președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan.

”Partea de structură, în momentul de faţă, este ridicată aproximativ 50%. Stadiul lucrărilor este mult mai mic, pentru că mare parte din lucrări vor fi pe interior, când începem să lucrăm la instalaţii, care sunt foarte multe. Primul stâlp s-a montat în data de 4 septembrie, suntem în 25 octombrie, deci într-o lună şi un pic am ridicat 50% din structură. Odată cu acest proiect spitalul se va dezvolta și ca activitate medicală. Pe lângă noile specialități medicale din viitoarea aripă a spitalului, întreeaga structură a spitalului va fi modificată și reașezată. Marea provocare este că o parte a reabilitării, cea a clădirii existente, va trebui să o facem cu pacienții în interior și am gândit un plan astfel încît să nu fie afectată activitatea medicală, chiar dacă va fi un pic de disconfort. Reabilitarea se va face pe coloane verticale, vom închide câte două saloane pentru că la fiecare două saloane este o coloană tehnică, se face reabilitarea, după care se trece la altă coloană”, a spus managerul spitalului, Gabriel Lazany.

Proiectul ”Extinderea pavilionului Spitalului Județean de Urgență Bistrița, prin construirea unui corp de clădire 2S+P+4E cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea propusă” are o valoare de 82.939.073,64 euro + TVA, din care 95% finanțare din PNRR și 5% cofinanțare din bugetul Consiliului Județean (circa 110 milioane de euro în total). Constructor: Dimex 2000 Company.

Proiectul este împărțit în patru mari componente: 1. Extinderea Spitalului Județean de Urgență Bistrița, prin construirea aripii noi, cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea propusă. * Subsol: Depozit și adăpost ALA (apărare locală antiaeriană); * Parter: Secția de Hemodializă; Parcare semi-automatizată cu 53 de locuri; Birou de internări; * Etaj I: Secția ORL (25 paturi), Structura de spitalizări de zi, Compartiment chirurgie plastică (10 paturi). * Etaj II: Secția Cardiologie (55 de paturi) – din care 8 paturi pentru USTACC (unitatea de supraveghere şi tratament avansat al pacienților cardiaci critici), Sală hibrid Angiografie pentru cardiologie intervențională, Secție obstetrică ginecologie (25 paturi). * Etaj III: Bloc operator cu 4 săli de operație, Săli de operație (Neurochirurgie, Gastroenterologie intervențională, Chirurgie plastică, Oftalmologie), Compartiment Neurochirurgie (17 paturi), Compartiment recuperare neurologică (7 paturi). * Etaj IV: secții de spitalizare, Compartiment Gastroenterologie (13 paturi), Secția Neurologie (55 paturi din care 8 paturi pentru unitatea cu accidente vasculare cerebrale). 2. Creșterea eficienței energetice la actuala clădire a Spitalul Județean de Urgență Bistrița. 3. Digitalizarea Spitalului Județean de Urgență Bistrița. 4. Dotarea cu echipamente și cu aparatură medicală de ultimă generație.

În vara anului 2022 s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui corp de clădire nou cu patru etaje la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea nouă propusă. Pentru prima fază a proiectului (lucrări de relocare și demolare clădiri tehnice și administrative – centrală termică, stație producție oxigen medical, posturi de transformare, rezervă strategică de apă și stație de pompare, depozit temporar deșeuri medicale etc.), finanțarea de 5 milioane de euro a fost asigurată integral de CJ. În 17 martie a.c. s-a semnat contractul de finanțare prin PNRR, iar în 20 martie s-a dat startul lucrărilor efective.

2 comentarii

  • V-as ruga sa realizati un interviu cu dr. Muresan, in care sa ne explice ce ar fi putut realiza dansul cu 110 milioane euro. Ca idee asociatia Daruieste Viata a construit un spital cu aproximativ 43 de milioane de euro.

    31
    6
    • Acum un an jumate începeau lucrările în același loc de extindere a SJU. Cu același constructor în baza aceluiași proiect în valoare de 55 de milioane Euro. ”3, 2, 1…. start!” După care s-au oprit. Și-au zis: „măh, noi suntem fraieri, am cerut prea puțin, ne dădeau colegii oricât.” Un an de zile au muncit să dubleze prețul până la circa 110 milioane de euro.
      Să nu uităm nici de investițiile colaterale făcute în Spital în 2022: 8 milioane de euro pentru 12 ventilatoare Covid cumpărate tot atunci, pe 30 martie 2022. O mană cerească a fost covidelul pentru mai marii județului.
      La scorurile astea e de presupus că noul Spital va fi dotat și cu costume de scafandru și un batiscaf. Nu-i bani se gândește românașul care de mult a renunțat la speranța de a trăi bine. Măcar să murim decent.
      https://timponline.ro/au-inceput-lucrarile-la-noul-corp-al-sju-bistrita-investitie-totala-de-55-milioane-euro/

      9
      2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS