Câștigătorul cursei 6633 Arctic Ultra 2016, care se întoarce în 10 martie ”la locul faptei” pentru a-și apăra titlul, și-a lansat cartea autobiografică ”27 de pași” la Cluj-Napoca, la o zi după evenimentul similar de la Bistrița.
”Nu este o carte prin care mă justific. Nu este o carte prin care dau vina pe cineva. Este o carte care pleacă din copilăria mea şi ajunge până în prezent. Cred că mulţi se vor regăsi în prima parte a cărţii. Prima dată, am vrut să numesc cartea «Zidul alb», pentru că m-am confruntat mult cu asta. Cei 27 de paşi reprezintă lungimea curţii interioare a penitenciarului unde eram scos o oră pe zi la plimbare şi în fiecare zi îmi număram acei paşi. Cred că vor mai urma milioane de paşi, doar că pe un alt drum. Plec la Arctic Ultra. Trebuie să fii nebun să te mai întorci acolo după tot ce ţi s-a întâmplat. Eu mă întorc”, a spus la lansare Tibi Ușeriu, care a anunţat că va participa la alte două ultramaratoane în 2017, unul dintre acestea urmând să aibă loc în deşert.
Cartea se poate cumpăra online, pe site-ul Tășuleasa Social, sau de la Librăriile Cărturești și Librarium.
”Am început la 22 de ani să comit jafuri armate şi am fost prins la 25. Am fost condamnat pentru jafurile care le-am făcut la 23 de ani de închisoare. Eram căutat, am fost prins de două ori, am evadat din 2006 şi 2008 şi la un moment dat din cei 23 de ani – am primit 13 ani în Germania şi nouă ani şi în Austria şi trebuia să fac amândouă pedepsele – în 2006 comunitatea europeană a cumulat aceste pedepse şi a trebuit cea mai mare pedeapsă. Am executat cei 13 ani însă şi din aceştia am făcut două treimi. Când am plecat anul trecut la maraton am avut nevoie de un cazier judiciar din România şi unul internaţional şi mi-au fost eliberate amândouă în alb pentru că am avut şi perioada de reabilitare. Sunt reabilitat din punct de vedere infracţional” – Tibi Ușeriu.
Foto: Mircea Gherase/Tășuleasa Social
cineva de la un ziar online bistritean se intreba daca Tibi mai poate fi luat ca model acum dupa ce am aflat trecutul sau.
doamnei respective ii putem confirma cu tarie ca DA ! Tibi poate fi luat ca un model de om care si-a ispasit pacatele tineretii, a reusit sa se desprinda de trecutul controversat si sa demonstreze tuturor ca ORICE OBSTACOL POATE FI DEPASIT !
trebuie sa ai vointa, sa ai caracter si sa lupti pentru idealul propus.
si diferenta dintre el si borfasii zilei tocmai asta este: si-a ISPASIT pedeapsa cu fruntea sus si a pornit cronometrul de la zero!
a dovedit ca se poate, a demonstrat ca un caracter puternic, ca are bunul simt sa-si recunoasca greselile si sa si le asume!
câti mai fac asta în ziua de azi?
orice om care reuseste asta, inclusiv Tibi Useriu trebuie sa fie un model de urmat si merita respect.
am citit mare parte din cartea lui si pot sa spun doar atat: ecranizarea ei ar fi un film care s-ar bate oricând pentru premii !
RESPECT TIBI !
in aceasta logica, putem trece peste greseala oricui? daca face o fapta buna ulterior? sau trebuie sa fim circumspecti? este o tema foarte interesanta aceasta situatie.oricum, felicitari pentru felul in care omul acesta a inteles ca a gresit si s-a reabilitat admirabil.
pentru radu: de hateri ca tine e plina lumea.
în logica ta, Isus ar mai fi rastignit înca o data pe cruce, ca prima data n-a fost destul.
trebuie sa învatam sa iertam si sa apreciem pocainta celui de lânga noi.
Nu v-a suparati, alta intrebare: sunteti cu dragea-isti sau cu iohannisti? Sau, ce parere aveti despre Voiculescu? 60% din votantii tarii il privesc cu admiratie si respect pe talharul care n-a castigat decat bani murdari si e promovat 24/24 de presedintii celor doua camere si doua ghene de media. N-a citit nimeni un rand din cartile lui, au iesit insa sute la manifestatie sa-l scoata din puscarie. Nereabilitat, desigur. Asta e societatea in care traim. Societatea in care traim este mai degraba inclinata sa acorde gratieri colective, nici macar nu si-a pus vreodata serios problema pedepsirii criminalilor de la revolutie sau de la mineriade si a acordat indulgenta plenara sefilor clanului de hotilor care ne fura in continuu de 27 de ani. Societatea in care traim face coada la moaste dar nu crede in ispasire. Inainte de a va propune judecator si jurat, faceti-ne un pustiu de bine si raspundeti macar la ceva ca sa stim cat pret sa punem pe judecata. Sau cat de in serios sa luam intrebarile. Ca, asa, acoperit din transee, poate oricine.
Si noi cei pe care guvernanti ne jefuiesc cu legea in mana, fara sa-si ispaseasca pedeapsa distrugand viitorul copiilor si nepotilor nostri noi cum ar trebui sa ne simtim.
Tibi a luat-o de la zero si este implicat intr-un proiect (Tasuleasa ) pentru viitorul nostru ,iar pentru reusitele lui pe plan sportiv ,jos palaria.
as fi curios daca sa zicem Dl Useriu ar candida la o functie politica si ar fi ales, ce ar zice strada??? nu am nimic cu acest domn, apreciez faptul ca a stiut sa isi indrepte situatia, sa se recupereze ca si fiinta sociala si face lucruri extraordinare. Doar am asa…o curiozitate!Adica prin prisma lucrurilor bune facute dupa, ar fi iertat de strada, de frumosii liberi ai tarii? i s-ar acorda aceasta incredere?
Astept cartea lui Vantu. Sorin Ovidiu Vantu.
Mai sant si alti talharoi de „premiat” care au speriat Occidentul dupa 90′ ,dati-le si lor o diploma de „recunostinta” pentru deserviciile aduse Romaniei!!!
Se scrie „sunt” nu „sant”. Tibi nu a fost” premiat” [ si daca nu stii asta citeste articolul de pe ziarul online unde i s-a propus sa fie cetatean de onoare al judetului ],chiar el a refuzat pt ca si-a dat seama ca datorita trecutului pe care il are nu se cade sa primeasca un asemenea titlu. Nu s-a „impaunat ” cum fac multi altii….Nu si-a adjudecat vreu titlu. TOT ce a facut a facut pentru el si asta nu pentru ca sa fie „premiat”. A facut-o pur si simplu, a facut-o pt ca asa a simtit, a facut-o pt ca asa a vrut. Si ce deserviciu a adus EL Romaniei? Mai bine mai dormeai Siseanu-le…..
De ce trebuie sa comparati mereu, sa generalizati? E simplu sa arunci cu pietre….ai tot dreptul asta, dar nu cumva tu cititorule vrei sa te resetezi?? Citizen a spus fb : „…si a pornit cronometrul de la zero….” Da, TIBI asta a facut . Cum a spus si el si dl. Miclea…”s-a reinventat”. A regretat pt tot raul facut si a luat-o pe drumul cel bun. Tocmai aici trebuie facuta diferenta intre EL si -ceilalti- .
MULT RESPECT TIBI SI MULT SUUCCES MAI DEPARTE!!!! ITI TINEM PUMNII !!! CHIAR MERITI SA CASTIGI DIN NOU !!!!