Ultramaratonistul Tibi Uşeriu se simte în al nouălea cer. De două ori câştigător al cursei de la Cercul Polar, Tibi aleargă zilele acestea prin Monte Rosa, un lanț în masivul Alpii Pennini, situat la granița dintre Italia și Elveția.
Iată ce a scris pe Facebook unde a postat câteva fotografii impresionante: „În cele din urmă, m‑am îndurat şi de mine şi m‑am iertat pe de‑a‑ntregul, aşa cum nu o făcusem niciodată. M‑am acceptat aşa imperfect și cu un trecut ciudat cum sunt. Și mi‑am promis să dau ceasul de la zero şi să mă reinventez ca om. Mi‑am jurat să devin alergător de cursă lungă și să rămân de partea binelui, până la capăt, cu orice preţ”. #27depasi #tasu #aliatautoexcelenta #teraplast
Chiar înainte să plece, Tibi a devenit imaginea Mercedes-Benz şi a primit din partea Aliat, reprezentanţa din judeţul Mureş, o maşină an de fabricaţie 2017 în valoare de 72.000 de euro, aşa cum am scris AICI.
„Vreau să urc pe gheţari. Apoi voi merge şi la Turul Giganţilor”, a spus Tibi Uşeriu pentru Timp Online.
Adaugă comentariu