”Când m-am întors anul trecut de la 6633 Arctic Ultra mi-am zis că ar fi o nebunie să revin vreodată acolo, în iadul de gheaţă. Poate cel mult ca voluntar, ca să asist de pe margine la chinul altora. Dar acum, iată, plec din nou. Şi nu ca voluntar. Anul trecut am fost trei români. De această dată voi fi singurul şi, mai ales, singurul care se întoarce pentru a-şi apăra titlul de învingător al acestui ultramaraton considerat de mulţi drept unul din cele mai extreme din lume”, spune ultramaratonistul Tibi Ușeriu, marele câștigător al cursei ”6633 Arctic Ultra” 2016, desfăşurată pe distanţa de 566 de kilometri în apropierea Cercului Polar, care va participa și la ediția 2017, începând din 10 martie, pentru a-și apăra titlul.
El a adăugat pe Facebook: ”Mi se aştern înainte noi provocări ‘anormale’. De această dată, nu e nici inconştienţă, nici curiozitate. Ce ştiu că mă aşteaptă acolo îmi dă deja emoţii, fiori, ba chiar simt cum mă pândeşte o frică cu F mare. Străbătută de un frig cumplit. La 6633 e chiar simplu să mori şi nu doar o dată. E o provocare imensă, un prag greu. Însă m-am pregătit pentru el şi sper să-l trec cu bine. Mă bazez mult pe gândurile bune şi energia voastră pozitivă care m-au însoţit pas cu pas spre victorie. Vă mulţumesc că staţi lângă mine”.
”Până se va da startul acestei curse nebune, vă invit să citiţi descrierea în detaliu a aventurii 6633 de anul trecut în cartea autobiografică intitulată ‘27 de paşi’. În ea veţi descoperi multe lucruri surprinzătoare despre mine, unele de-a dreptul incomode. E o carte pe cât de dură, pe atât de necesară. E o poveste tranşantă despre vieţi suprapuse, abuz, nebunie, ispăşire şi răscumpărare. Nu în ultimul rând, este o carte despre care este preţul alergării până la capăt. Vă aştept la lansare în 22 februarie la Bistriţa (Hotel Metropolis), ora 19.00” – Tibi Ușeriu.
MUUUUULT SUCCES!!!!!