Cultură

Târgul de Mărțișor de la Muzeul Bistrița, deschis până duminică

În curtea din fața Muzeului Bistrița are loc până duminică 1 martie, între orele 09.00 – 17.00, a XI-a ediție a Târgului de Mărțișor ”Tradiție și Simbol”.

Târgul a început într-o atmosferă plină de bucurie. ”Sub cer senin, printre standuri pline de culoare, meșterii și-au spus poveștile prin mărțișoare migălos lucrate, fiecare purtând în el simbolul primăverii și al reînnoirii. Vremea frumoasă a adus zâmbete, voie bună și dorința de a petrece timp împreună, celebrând tradiția. Ne bucurăm că am început acest târg în lumină și speranță, într-un cadru care a pus și mai bine în valoare creativitatea și autenticitatea participanților. Vă așteptăm și în zilele următoare să vă lăsați inspirați de frumusețea mărțișorului și de farmecul începutului de primăvară”, transmit organizatorii.

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud vă invită la târg: ”Dragi bistrițeni, primăvara nu vine doar în calendar. Vine în suflet, vine în gesturile mici, în zâmbete, în bucuria de a dărui ceva făcut cu inimă. Vă așteptăm să ne treceți pragul și să alegeți un mărțișor care spune o poveste. Nu sunt doar obiecte, sunt ore de muncă, răbdare, emoție și drag puse în fiecare detaliu. Sunt gânduri bune pentru mame, pentru bunici, pentru doamnele profesoare care ne-au ghidat pașii, pentru oamenii care merită un ”mulțumesc” spus din suflet. Vă așteptăm cu o gamă variată de mărțișoare lucrate manual, fiecare creat cu grijă, răbdare și mult suflet. Fiecare fir împletit, fiecare detaliu ales spune o poveste și poartă cu el dorința sinceră de a aduce un zâmbet. Alegeți un mărțișor care să transmită emoție, recunoștință și bucuria primăverii celor dragi”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.