Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Urmeniș, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs pe un drum comunal din localitate. Deși nu avea permis, se urcase la volanul unui tractor cu remorcă. Într-o intersecție, a pierdut controlul direcției și a lovit un cap de pod.
Potrivit polițiștilor, bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Victima, un bărbat de aproximativ 46 de ani, a fost găsită în Comă profundă, într-un șanț, de unde a fost extras de echipajele de la EPA și SAJ BN. La scurt timp după extracție pacientul a intrat în Stop cardio respirator și a fost resuscitat de către echipajul SAJ BN, ulterior fiind predat cu funcții vitale la TIM Mureș care a sosit în sprijin, a transmis Serviciul de Ambulanță Județean.
Bărbatul a fost transportat de urgență la spital, însă leziunile suferite i-au fost fatale.
S-a deschis un dosar penal. Polițiștii fac cercetări să afle împrejurările în care s-a produs tragedia.










Adaugă comentariu