Actualitate Recomandări

Transportatorii nemulţumiţi de scumpirea RCA au îngreunat iar traficul pe centură

(FOTO-VIDEO) Zeci de camioane aparţinând unor firme de transport afectate de scumpirea RCA au circulat, luni, cu viteză mică pe şoseaua de centură, iar şoferii au claxonat, îngreunând mult traficul în această zonă spre disperarea celorlalţi participanţi la trafic. Faţă de prima ediţie a protestului când au fost doar câteva camioane, de data aceasta s-au alăturat companiile Moişan, Trransmixt sau Blăjeana.

„Am pornit 70-80 de camioane, dar cu cei care s-au mai alăturat suntem spre o sută. S-au alăturat mai multe companii mici care au sub 15 camioane, cele mari, nu. Am impresia că asta se doreşte ca cine are sub 20 de camioane să dispară fiindcă ceilalţi îşi negociază”, a declarat pentru Timp Online pilotul Mihai Banu, organizator al celei de-a doua etape a Campionatului Național de Rally Raid, dotată cu ”Trofeul Munții Rodnei”, care a avut loc în luna mai la Bistriţa.

„Eu am un singur camion cu care îmi car maşina de concurs. Plăteam înainte RCA 1600-1700 de lei şi acum am ajuns la 20.000 de lei. Vi se pare normal să plătesc 5000 de euro? În Spania aveam acelaşi camion şi plăteam 800 de euro şi avem inclus incendiu, foc, geamuri sparte. Aici nu ai nimic. Efectiv numai asigurarea obligatorie. Nu mi se pare normal. Românii s-au cam învăţat cu pumnul în gură şi cred că ar trebui să se cam ridice lumea. O să mergem la Bucureşti. Dacă nu blocăm acolo, aici degeaba o facem. Noi mergem acum încet pe centură, nu avem interesul să o blocăm. Dacă voiam, se strica un camion, ceea ce se mai întâmplă. Stăm civilizat deocamdată. Mai încolo poate se schimbă treaba”, a adăugat Mihai Banu.

Reamintim că, în 22 august, câteva firme mici de transport,  nemulţumite că, de la 1 iulie 2016, companiile de asigurări au majorat din nou prețurile polițelor RCA la peste 20.000 de lei pentru clasa B0, au participat la un protest similar pe centură, însă unul destul de anemic.

RCA 2 RCA 3 RCA 4 RCA 5

Etichete

10 comentarii

  • fac greva impotriva reducerii RCA-ului deranjand chiar pe cei care platesc RCA!!!
    de ce nu fac greva in jurul prefecturii si a guvernului????

    • nu impotriva !
      pentru reducerea RCA , revenirea in limita normalului ! ( a crescut intr-un an de 3-4 ori , de la 4-5000 la pest 20.000 lei !!! )
      problema este ca cei de la ASF nu le pasa de ce se intimpla in tara, si ar trebui sa controleze si sa limiteze preturile la asiguari, dobinzi, combustibili, haine, …
      Suntem furati de companiile de asigurari ( care tin preturile sus ) , de banci ( care terorizeaza populatia cu dobinzi si comisioane ridicate ), de petrolisti ( avem cea mai scumpa benzina si motorina din Europa ), – si am putea continua. Adaug totusi ca cei insirati mai devreme sunt compani din afara tarii !

    • Corectă observația Caraus! Suntem furați de firmele străine din orice poziție! Este momentul sa înțeleagă că nu suntem bătaia lor de joc și ca pot sa plece ca un plânge nimeni după ei și ăsta este valabil pentru toate firmele de asigurare, bănci și benzina!

  • Companiile de asigurari, bancile, benzinariile sunt companii private. Piata este libera iar statul nu are cum sa ii oblige sa reduca preturile. Daca in alte tari din UE aceste servicii costa mai putin pentru ca acolo e concurenta mai mare lær companiile se razboiesc intre ele.

    • gresit !
      Pretul/costul pentru produsele de acest gen sint supravegheate de acea institutie numita ASF. Pentru ca pentru orice monopol creat preturile pot fi nejustificat de mari.
      Aici este vorba de oferta redusa (diversificata sau unicate) si cerere foarte mare.
      Nu este acelasi lucru sa-ti vinz ouale mai scump decit ale vecinului pt ca asa vrei, piata oualor este reglata de acel raport cerere – oferta

    • Adrian vorbesti prostii. Unu asigurarea este obligatorie deci nu mai tine de economia de piata liberă. Si doi preturile trebuie sa reflecte rata daunalitatii ceea ce deocamdată doar allianz a prezentat si nu se stie daca e corecta prezentarea informatiilor. In schimb va spun eu ca societatile s- au inteles între ele si au zis sa muste din profitul transportatorului .

    • 1. Cresterea RCA s-a produs dupa ce firmele de asigurari au raporta t daunalitate la RCA de 110% ( adica la fiecare leu incasat ca prima au avut dauna 1.1 lei ). Era normala deci o crestere de 10%
      2. Raminind pe piata cei din grupul Wienner si Allianz, au facut intelegere tacita sa majoreze aceaste prime fiind justificate de valoarea mare a reasigurarilor. Si anume, orice firma de asigurare se reasigura platind cca 15% din prime catre alte firme de asigurare. Este corect si normal. Ori firmele din romania s-au „reasigurat” catre firmele din Austria platind prime mult mai mari, transferind astfel parte din profit catre acestea. Este evident ca sceste lucruri trebuie controlate de ASF
      3. Problema ratei daunalitatii este scapata de sub control datorita preturilor foarte mari practicate de service-uri in cazul facturilor catre asiguratori. O interventie platita de proprietar este cca. 30% din valoarea aceleiasi interventii platita de o firma de asigurare ( adica daca o reparatie facuta la o masina este facturata la asigurator cu 100 lei, in cazul in care este platita de proprietar, acesta reparatie costa cca 30 lei).
      Toate acestea se datoreaza seriozitatii natiunii din care facem parte

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.