Social

Traversarea Becleanului pe DN 17, în curând mai simplă

(FOTO) Traversarea orașului Beclean, străbătut de la un capăt la altul de DN 17, va fi mai simplă întrucât, în sfârșit, se lucrează la montarea unor semafoare la trecerile de pietoni.

”Veste bună! În curând vor fi semafoare în Beclean! S-a lucrat azi la subtraversarea care ajută la interconectarea semafoarelor din intersecția DN17 cu Parcului, după cum se observă în pozele de mai jos.”, anunță Știri din Beclean.

În 2018, primarul Becleanului declara pentru Timp Online că sunt prinse 31 de semafoare în cinci intersecţii ale oraşului, cele mai vulnerabile dintre toate.

”Pe DN 17 sunt trei intersecţii care vor fi semaforizate, în timp ce două sunt spre Băile Figa fiindcă, în anumite perioade din an, cel mai mare flux de maşini duce spre Figa şi să se poată gestiona traficul din oraş. În total, pe DN 17 vor fi 11, cu 6 şi cu 6, deci 23 de semafoare. La fiecare intersecţie sunt 3 sau 4 ramificaţii şi fiecare e cu semaforul lui, dar nu cele cu care suntem obişnuiţi, cu sau fără buton. Toate proiectele de mobilitate sunt prevăzute mai nou cu semafoare inteligente. Chiar vom participa la Bucureşti cu acest proiect la Smart City. E primul proiect din România legat de mobilitate care se va face chiar la Beclean. Vor fi nişte senzori amplasaţi pe DN 17 care vor transmite informaţia către server legată de numărul de maşini care se află în intersecţie. În plus, vor mai exista camere de luat vederi în fiecare intersecţie care vor vedea atât maşinile, cât şi pietonii. Cele două informaţii, senzorii şi imaginile trimit informaţiile la serverul central, iar va softul va procesa şi va da comanda pe una dintre variante: înainte pe DN 17 sau pe variantele laterale. De fiecare dată, cele trei variante de ocolire a oraşului vor fi gestionate cu acest sistem ultramodern. Asta se va întâmpla anul viitor”, a spus Nicolae Moldovan.

Etichete

6 comentarii

  • Sa speram ca semafoarele vor fi in time-ing , altfel se fac degeaba. Din titlul articolului (fara sa-l citesti) puteai crede ca s-a terminat deja centura ocolitoare , cu podul de peste Somes. Dar nu si nu… D-l primar Moldovan nu vrea in ruptul capului ca oraselul dumnealui sa ajunga cum este Gherla , practic un orasel uitat de lume (mai putin in zilele de pelerinaj la Nicula). Lantul nesfarsit al masinilor , mai ales in zilele de miercuri , pare sa intre in programul de distractie al beclenarilor si al turistilor coborati din Figa (dupa instrutatul boului si baile de namol sarat). Finalizarea centurii ocolitoare va fi cu siguranta si in programul electoral viitor. Ma refer la cea cu podul peste Somesul Mare si continuarea prin Beclenut (pentru care s-ar fi facut licitatia). Dar se pare ca ar mai fi de fapt inca doua variante de ocolire a Becleanului pe care edilul le tine secrete deocamdata ! Abia astept sa le cunosc…

  • Voi va plângeti ca ala face totusi niste semafoare care vor fluidiza traficul, ca pâna acuma treceau toti pe rând ca vitele.
    Acuma macar vor fi grupati si poate se vor mai civiliza daca vad ca trebuie sa respecte niste reguli.
    Dar ce ziceti de Bistrita, unde de 30 de ani n-au fost în stare sa puna o bariera pe Slavici, asta în conditiile în care trecerea se afla fix între celelalte doua treceri semaforizate – Drumul Dumitrei Vechi si Decebal.
    Adica le era greu daca tot au trase cablurile pâna pe Drumul Dumitrei Vechi sa mai planteze o bariera cu averzitare sonora?
    Pe astia îi doare fix undeva de pulime.

  • Tuturor comentatorilor, vă rog să treceți prin Beclenuț să vedeți că au început deja la podul peste Someș. Dar până va fii gata, sunt bune și semafoarele inteligente. Drumuri bune.

  • Bună și ideea asta, dar oare când va fi gata?! La teorie, promisiuni se pricep mulți. FAPTELE LIPSESC de 30 de ani. Dar de ce permite domnul primar și Serviciul circulației rutiere parcarea mașinilor pe E 576, adică DN 17, în orașul Beclean, deși este nelegal, fiind drum european. Se poate circula chiar pe jos ( și-i sănătos!) în Beclean și sigur se găseau soluții pentru parcare în alte locuri!!! Circulația se îmbunătățea mult, pe lângă faptul că mașinile Salvării, Pompierilor și Poliției nu pot trece în cazuri urgente.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.