Economie

Trei administratori de firme din Bistriţa-Năsăud, trimişi în judecată pentru evaziune fiscală

Procurorii bistriţeni au încheiat cercetările şi i-au trimis în judecată pentru evaziune fiscală pe trei oameni de afaceri din judeţ care au creat prejudicii bugetului de stat întrucât nu au înregistrat în contabilitatea firmelor anumite facturi fiscale ca să nu fie obligaţi să dea bani la stat.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în unităţile de parchet de pe lângă instanţele judecătoreşti din judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost soluţionate în luna mai 2014, un numar de 466 cauze penale. O parte dintre ele au avut ca obiect infracţiuni de natură economică.

Atfel, Justin Cristian Durbac a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală, fals iî înscrisuri sub semnatură privată, uz de fals şi delapidsare. În perioada septembrie-decembrie 2011, a înregistrat în contabilitatea societăţ sale, facturi fiscale necorespunzăoare adevărului, parte din acestea fiind semnate de alte persoane, cu consecinţ păubirii bugetului de stat u suma de 29.957 lei, situaţe ce i-a permis ca nefăcând facturilor respective, să-şi însuşească din societate, suma de 124.044,52 lei.

De asemenea, pentru fapte similare, procurorii l-au mai trimis în judecată şi pe Ioan Beldean care, în perioada septembrie 2009-ianuarie 2010, a înregistrat în contabilitatea societăţii sale, facturi fiscale necorespunzătoare adevărului, semnate de alte persoane, păgubind bugetul de stat cu suma de 66.334 lei. Bărbatul este acuzat că astfel şi-a însuşit suma de 225.535 lei după ce în perioada 2007-2009, acesta a mai luat din casieria firmei sale suma de 372.539 lei.

Tot evaziune fiscală a mai făcut şi Grigore Ciociu Gagea care, în perioada aprilie 2009-noiembrie 2010, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, deşi a retinut ca stopaj la sursă, pe state de plată, sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale(CAS, CASS, şomaj), nu le-a achitat la scadenţă. El a creat un prejudiciu de 25.730 lei bugetului de stat.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.